31 dec. 2010

Intoarce'te..

 
Simt ca te'am pierdut, te am departeUnde ai plecat, oh inima pustie..De ce'ai plecat de langa mine?De ce n'ai zis ca nu ti'e bineSi'ai asteptat atata vreme timpurieSa'mi zici ca acest suflet se desparte..
Te simt plecat, meleaguri mari de dorStrabat o lacrima ce'si face loc treptatEu te'am pierdut sau ai ramas?N'aud al sufletului glas..Ai innecat un sentiment curatCe trebuia a fi nemuritor..
Intoarce'te pribeag si uita'te in urmaSa vezi ce lasi, un suflet ratacit si golCe zbiara'n noapte, intr'un parc, la lunaPe'o raza argintie si'albastru sclipitor...
Intoarce’te si spune’mi ca’mi vei fi mereuMireasma ce ma’mbata in cuvinte dulci..Promite’mi ca nu ma lasi, de’mi va fi greuSi vei pazi a mele flori, a melei cruci..Intoarce’te, priveste’ma in ochiSi uita pentru’o clipa ca traiesti in flacariUimeste’mi gandurile dulci in zori,Transforma toata durerea mea in nuferi..Intoarce’te sa’mi spui ca ma iubestiRamai, dar nu de mila de vei vrea..Promit ca fericit vei fi in veciDe ma vei vrea, sotia ta

23 dec. 2010

Iubesc un Demon.

Iubesc un Demon.
Da, intotdeauna l'am iubit.Inconstient, printre lacrimi si'a facut loc in inima mea uscata de suferinti.Nu a udat'o, sa isi revina.I'a dat foc sa arda de sperante, sa se nelinisteasca de dor si de iubire.. A uitat sa'mi zica sa nu'l iubesc, ca'mi este Nordul, eu Sudul lumii acesteia. El mi'e demon, eu nu sunt inger, eu sunt umana, dar apartinem a doua lumi diferite.
O umana incearca sa salveze un demon, ars de singuratate. Aceasta este viata mea, sa risc pentru iubire patimasa, s'ascund al meu fior cand ii aud glasul, sa mor de'o dragoste ranita, poate. Viata mea apartine lui acum, indiferent de voia ingerului meu pazitor. Acum voi zice „El e demonul meu pazitor, el e totul..”.
Nu am cuvinte sa'mi descriu inima ce plange, las loc lacrimilor ce usor cad in abisul cuvintelor.. Ce'mi esti tu, ca mi'ai rapit sufletu si m'ai facut sa te iubesc necontenit, sa vreau sa mor pentru a te salva?Si nu pot inceta sa cred ca nu te merit, sa'mi vad in tine viitorul, glas al dulcei dezmierdari.
Tu imi esti demon, dar ghiarele'ti ascunzi de mine.
De ce ma vrei?
De ce ma lasi sa te iubesc, sa imi fac rau arzand in flacari pierzatoare?
De ce ma vrei pe viata'n iadul tau, sa ma iubesti, sa'mi dai sperante?..
Stiu ca nu'mi vei face rau, nu poti. Nu mi'e frica de nimic, moartea parca mi'e aproape oricum, nu voi mai fi. Iti vei vedea de drum, eu, de unde voi ajunge apoi, voi avea grija de sufletul tau.
Nu pot sa te ajut acum, e drept. Nu ma asculti, nu vrei. Odata ce ma vei privi te vei lasa in seama mea complet, nu te voi dezamagi niciodata.-- Te iubesc”
Si totusi simt ca nu'l merit. Zice ca am sufletu curat si ca e multumit acel mic inger de mine, imposibil. Am sufletul patat de patimi, inima putreda de iubire neimpartasita, neconsumata, nu e langa mine. Crede ca stie, ca'mi stie viata, dar nu'si inchipuie prin ce'am trecut, si nu va afla niciodata..
Plang.. Doua ore e de'ajuns? Nu stiu...
Ma voi linisti curand? Nu stiu...
Voi reusi sa fac ceva util vietii acesteia? Nu stiu..Nu cred..
Il voi iubi mereu, voi incerca sa'l ajut? DA.. Asta o voi face mereu, chiar de stiu ca ma va refuza, chiar de stiu ca probabil e totul inutil, voi incerca..
Demonul meu.. Il iubesc, si e tot ce conteaza..

20 dec. 2010

Is not Love.

A fost vreodata?
Nu poti iubi un necunoscut. El nu m'a iubit, ma placea doar, inainte sa ma cunoasca.
Stiam ca asa va fi, nimeni nu reuseste sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt, toti ma vor schimbata.
Semplicitatea nu e un optional, esti simplu la caracter, daca asa iti sta in fire, eu sunt complicata, stiu.
Stiu ca atunci cand zambesc nu sunt mereu sincera, consider ca nu este fericire fara dragoste.
Stiu ca atunci cand pierd usor controlul nu inseamna ca ma distrez, e doar aparenta. Sunt de parere ca nu exista distractie fara persoana iubita.
Stiu ca atunci cand ma uit in ochii tai nu vezi iubire, pentru ca stiu sa o ascund, sa o pastrez pentru mine, ca protectie in caz ca nu ma iubesti.
Stiu ca atunci cand tip par nervoasa, dar ceea ce as vrea mai mult sa fac in momentul acela ar fii sa fug. Sa fug departe de tot,sa nu aud tipetele de durere, sa nu spun ceea ce gandesc la nervi, sa plang in liniste fara sa ma vada nimeni.
Stiu ca prima impresie e diferita de cum sunt cu adevarat, ca la inceput par fata ideala, dar cand ajungi sa ma cunosti mai bine, sa'mi cunosti problemele, nu mai stii cum sa fugi de langa mine.
Stiu ca singuratatea imi paste sufletul pe zi ce trece mai mult, si ca alung pe toti din jurul meu cu depresia si tristetea care ofer prin toti porii.
Stiu ca am un mod ciudat de a ma imbraca, mereu cu ceva negru sau ceva sa inspire violenta, asta doar sa dau impresia ca sunt puternica si ca inima mea nu sangereaza mai mult la fiecare pas.
Stiu ca ascult muzica dupa momente, cand prea violenta, chiar daca imi apasa ceva in piept, cand prea lenta, pe amandoua plangand ca proasta din orice.
Stiu ca ma ascund in spatele machiajului pentru a parea altcineva, alti ochi, alta privire, alta impresie. Ascund adevarata mea fata pentru a nu trada sensibilitatea de sub piele, schimb culoarea ochilor cu ajutorul culorilor pentru a ascunde starile de suflet pe moment. De asta nici acasa nu ma privesc nemachiata in oglinda, mi'e frica sa vad ceea ce vad mereu inauntrul meu, in cosmarurile mele..Mi'e frica sa vad moartea'n privire.
Stiu ca sunt ciudata prin modul meu de a fi si ca persoanelor le ia prea mult timp pentru a cunoastea adevarata "Eu", sunt de parere ca, cu cat te cunoaste cineva mai bine, cu atat te va rani mai mult cunoscandu'ti slabiciunile, trecutul, prezentul, vorbele si faptele.
Stiu ca pot rani prin cuvinte usor, atunci cand sunt nervoasa, dar nu stiu nici de ce o fac ranandu'ma in primul rand pe mine cu toate.
Stiu ca mi'e greu sa las trecutul in urma, si am idei fixe despre replici si situatii, fara a lua in considerare alte pareri.
Stiu ca de obicei ceea ce zic despre viitor se va intampla, de obicei asta fiind mereu ceva rau; n'am prezis niciodata o veste buna.
Stiu ca ma afectionez prea repede persoanelor ce imi vor zice cum mi'ai zis tu azi, ca sunt prea "Ultrasofisticata", si ca asta nu ar trebui sa se intample.
Stiu ca fug de situatii grele, de complicatii, de tot ceea ce implica folosirea inimii si nu a mintii, pentru un singur motiv: de cate ori am folosit acel organ, ce in momentul asta a incetat sa bata (doar pentru ca urmeaza sa vorbesc despre EL) am gresit, cu speranta ca persoana de langa mine sa inteleaga adevaratul sens al iubirii.
Stiu ca hainele cu care ma imbrac le aleg numai eu (oribil, stiu), pentru simplu fapt ca am o fixatie.
Stiu ca urasc sarbatorile in general, si asta doar pentru ca nu le'am petrecut niciodata in pace si liniste, alaturi de persoana iubita, sau de o familie adevarata, si chiar daca sunt egoista la capitolul acesta, ultima oara de Craciun am primit cadou un "Pix", pentru a scrie pe hartie porcarii ca acestea ce scriu acum. Mi'ar ajunge un zambet de la fiecare, sau macar de la cel pe care'l iubesc. E departe acum, a fost mereu departe, si atunci cand am avut mereu nevoie. Ca oricine, are problemele lui, si nu ma poate iubi nici el asa cum sunt. A fost mereu un bun sfatuitor cu toti, bun prieten, dar pe mine nu a putut niciodata sa ma ajute, sa'mi dea raspunsuri, sa ma asculte.
Stiu ca incerc sa fac mai mult decat imi sta in putinta, si ca suport uneori multe pe seama altora, ca imi pot da si sufletul sa  mearga totul bine, si dintr'o singura suflare pot renunta la tot, cu un adevarat motiv.
Stiu ca sunt idealista si ca imi place totusi sa visez, poate prea mult, sa sper imposibilul, sa vreau inca sa cred ca totul va fi bine, cand in adancul meu stiu ca totul e dat pierzaniei.
Stiu ca vreau sa sufar, parca as face'o anumita. Cu toate ca stiu ce'mi poate face rau, parca ma simt atrasa de asta, si sunt mazochista, da. Imi place sa sufar.
Stiu ca traiesc din amintiri, si ca unica chestie ce ma tine in viata este speranta de a fi iubita...
Uitandu'ma in sus, imi dau seama ca am probleme destule, si da, sunt complicata, nu am zis niciodata ca sunt o persoana Simpla. As vrea sa fiu, dar imi sta in sange sa ma agit, sa fiu eu, si sa ma schimb doar de la sine, cand vine din inima. Asta nu o pot schimba, ar insemna sa nu mai fiu eu, sa fie o alta persoana, cea care lumea ar crede'o "corecta", dar as fi ca un robot, comenzi rapide, si pac. La prima problema panica, explozia nervilor si...O mare catastrofa. Nu ca acum ar fii diferit, dar inca reusesc sa gandesc rational. Pacat ca gandirea logica n'are nici o treaba cu iubirea, as fii probabil femeie de stiinta renumita in lume, acum. In schimb acum ma regasesc sa scriu al "n" mesaj pe blog, in speranta de a gasi o solutie, inexista probabil.
Doare.. Si inca cat, sa stii ca persoana cu care sperai la un viitor impreuna nu reuseste sa te accepte nici pentru 3 luni. Ce este de facut? Trebuie sa ma schimb pentru ca'l iubesc, asta ar vrea el, ar vrea ea, ar vrea toti, dar ar fii oricum nefericiti duopa alegerea mea. Si n'as mai fi eu cea care comunica cu ei, ar fii alta persoana. Nu pot sa ma schimb, nu vreau, chiar daca iubesc. As face multe sacrificii pentru toate astea, dar asta nu e unul dintre ele, e ceva imposibil. Daca iubesti cu adevarat, poate nu iubesti defectele, poate nu alegi persoana respectiva intocmai pentru defecte, dar o accepti asa cum este pentru iubire. Pentru adevarata Iubire. Nu vreau sa treaca.. Doare stiind ca se repeta a mia oara aceasta situatie, e ceva gresit in mine, stiu.. Si chiar daca nimeni de pe Pamant nu va reusi sa ma accepte drept "eu'ul " adevarat, prefer sa traiesc in singuratate restul zilelor mele. Sunt complicata, stiu, dar eu nu pot iubi cu jumatati de masura, cum fac altii cu mine.
Nu pot....

18 dec. 2010

As vrea ca sa fiu indispensabila cuiva.

 Sa ma iubeasca asa cum sunt, cu defecte, cu lacrimi, cu raul dinauntrul meu, cu tot. Sa simt ca insemn ceva pentru macar o singura persoana. Sa vrea sa ma vada macar o data pe an, sa ii fie dor de mine macar o ora pe luna, sa imi vorbeasca macar un minut dintr'o saptamana, si sa imi ofere o privire de o secunda, sa'mi ajunga o viata'ntreaga.
As vrea ca cineva sa poata vedea lacrimile de sange ce'mi strabat obrajii plini de durere, as vrea ca cineva sa ma poate accepta asa cum sunt, trista mereu, oferind monotonie tuturor. As vrea sa stiu ca cineva ma poate dori alaturi o viata chiar si asa, sa nu fie nevoit sa renunte la tot pentru mine, nu asta cer. Vreau doar sa insemn oxigen pentru cineva, sa nu daunez sentimentelor, sa ma iubeasca pentru defectele mele, si nu pentru calitati. Vreau sa ma trezesc din visul noptii la ora mea obisnuita, 3.51, si sa gasesc ceva, orice care sa ma asigure ca nu sunt un nimic pe pamantul acesta, sa pun capul inapoi pe perna si sa adorm cu gandul ca cineva chiar ma iubeste, sa'mi continui usor visul vietii si sa ma trezesc dimineata cu zambetul pe buze ca am gasit o persoana pe pamant sa tina la mine.
Dar ce folos sa vreau toate astea de la cineva, oricine, cand, daca nu esti tu cel care sa ma vrea in viata lui, in inima lui, in sufletul lui exact asa cum sunt, fara sa vrei sa ma schimbi, totul inceteaza sa caute orice sens, orice speranta la o posibilitate pe viitor. Doare sa stiu ca nu ma iubesti deloc, asta rezulta din tot. As fi vrut sa te cred ca ma iubesti, eram pregatita sa'ti ofer totul, increderea, iubirea, inima, in schimbul sinceritatii tale, acum raman toate la mine. Ca atunci cand vad ca nu iti pasa cum ma simt, ca tot trecutul a ramas in trecut, si ca nu mai poate fi salvat nimic din relatia noastra, simt cum as vrea sa amutesc pentru totdeauna. Prima persoana caruia am reusit sa'i spun ca iubesc, care m'a salvat din prapastia durerii, ca dupa sa ma arunce din nou mai adanc, de unde sa nu pot gasi drum nicicum inapoi. Nu are sens sa te acuz doar pe tine, un dans se face mereu in doi. Am gresit, ai gresit. Am gresit amandoi mult. Nu am vrut sa vad ca te'ai schimbat, nu am vrut sa vad ca nu ma mai iubesti. 
S'a schimbat totul, si nu nega asta. Erau dimineti cand imi scriai la 5 ca ti'e dor de mine, imi scriai ca ma iubesti, imi scriai sa te iert. Erau zile cand vorbeam nonstop, seri cand stateam amandoi in frig ore intregi pentru a ne auzi vocile tremurand, poate de emotii, poate de racoarea vantului. Erau ore interminabile si atunci cand visam noaptea si nu vorbeam cu tine, si nu aveam rabdare sa te trezesc ca sa iti spun cat de mult insemni pentru mine. Erau cuvinte dulci, pline de sentiment, poezii si imagini, versuri, orice. 
Paream indragostiti ca'n prima zi. Erau amintiri de cand ne'am vazut a doua oara si eu iti evitam privirea crezand ca tu ma detesti, si poate chiar asa era.. Erau momente cand simtem ca mor ca nu stiam cum sa'ti arat ca te iubesc, cand tu plangeai la telefon implorandu'mi iertare, momente in care as fi vrut doar sa dispar de pe fata pamantului si sa nu mai apar, sa te fac fericit prin absenta mea, si debea acum reusesc sa fac asta. Debea acum reusesc sa'ti stau departe cu gandul, m'ai invatat fara tine. Te'ai invatat fara mine, fara cuvintele mele, nu mai ai nevoie de cineva care sa te raneasca, pe care sa ranesti, nu. Si as fi vrut asa mult sa fie ceva sa reziste in timp, in furtunile certurilor si a amintirilor, a vorbelor grele. As fi iertat orice, sufletul tau inconstient ar fii putut gasi orice, odata cu dragostea mea. Ar fi gasit pace, liniste, sinceritate, sentimente adevarate, iubire.. Dar poate nu a vrut asta, sau l'ai innabusit tu cu ganduri negre....
Stiu ca nu's frumoasa, inteligenta, stiu ca tot ce stiu sa fac e sa plang, sa ma consum, sa renunt la lupta, sa ranesc si sa aduc tristetea in inimile tuturor, nu ai ce iubi, inteleg de ce nu poti, de ce nu vrei. Nici eu nu ma iubesc, daca as putea cu gandul doar sa pun capat zilelor astea de durere pentru toti, as face'o. As face'o pentru tine, mai mult, sa'ti eliberez juramantul prostesc ce te leaga inca de mine.
Imi pare asa de rau ca totul se termina, ca nu esti dispus sa ai rabdare cu sufletul meu pagan, ca nu vrei sa ma salvezi din intunericul ce imi paste inima zi de zi mai mult, ca nu intelegi ca ma pierd usor in nemarginirea singuratatii asteptandu'te pe tine.
Toata dragostea ce candva ne lega a disparut, a mea a ramas incuiata intre peretii inimii, plini de sange si mizerie, si se pastreaza, pe zi ce trece devine mai mare, neimpartasita nu are nici un rost pe lume. Singuratatea imi paste duhul la fiecare suflare, eu sunt destinata pierzaniei, cum ai zis tu, si nimeni nu ma poate salva, nimeni ce nu simte iubire adevarata, nimeni ce nu iubeste asta nu ma poate iubi pe mine. Voi ramane uscata de singuratate o viata'ntreaga, iar unicul meu rost va fi de a'mi scrie dragostea pe hartie, consumand ceea ce nu mi'ai dat tu voie sa consum. Asternand pe hartie orice urma a amintirilor privirii tale. Singuratatea are chipul tau, si ma va urmari peste tot, in liniste..

17 dec. 2010

Las o ultima lacrima sa cada in golul sufletului meu.

Nu voi mai varsa o lacrima pentru tine, pentru cel ce credeam ca va iubi si cel mai adanc pacat ce imi strabate sufletul, dar nu iubeste nici clipa cand aude vocea diminetii ce'l trezeste usor printr'un mesaj. Nu iubesti nici acea dragoste ce e doar pentru tine in sufletul meu, nu iubesti nimic, cand ai putea avea totul. Ma alungi cu simple cuvinte de langa inima ta, acolo unde stau si bantui, incerc sa gasesc o cale de a'ti intra inauntru. Ma alungi spunandu'mi cuvinte goale, fara rost, fara sens, fara pic de adevar, in care eu nu mai cred ca la'nceput. Te ascunzi dupa un simplu "Te iubesc" trecator, lasand in urma acestor soapte mincinoase un ocean de lacrimi reci, amare, buze vinetii de la frigul sentimentelor tale. Si timpul trece tot mai greu, mai lent, si ma ucide incet, asa cum o faci tu mereu.. Asa cum imi ucizi fara mila si ultima speranta ce ma conduce spre fericire, las uitarii acest trecut nelegiuit ce mi'e dat sa'l suport la infinit, si zic "La revedere" unei iubiri ce credeam ca mai exista, dar ramane doar inchisa intr'un cufar, in inima mea putreda, unde nimic nu mai rasare. Iti vei intoarce in curand privirea'ti trista catre mine, catre trecut , si vei vrea sa ma revezi inca o data zambind, dar vei cere imposibilul. TU mi'ai alungat si ultima particula de zambet, de lumina, de dragoste din viata mea, din sufletul meu. Iti va fi mila, stiu, de o inima pustie, ce candva iti spunea cu glas tremurand soapte de amor..

16 dec. 2010

Viitor nostalgic.


Va trece timpul. si odata cu el vom trece si noi, si vor continua sa treaca lunile si anii, si va trece si iubirea ce acum o simtim amandoi. Vor trece nopti in lacrimi si zile de durere, vor trece sentimente si amintiri, vor trece toate, iar noi vom ramane cu un nume pe inima, ce incet incet se va marginaliza si se va vindeca, nu se va mai cunoaste. Chiar de acum negam un viitor in despartire,adancul sufletului nostru stie, stie ca ne vom pierde unul de celalalt, stie ca nu vom mai fi unul, vom ramane pe veci doi straini. Ne va lega insa un juramnt puternic, acela ce l'am depus amandoi cum ca va dura etern ceea ce simtim, ca nu ne vom lasa sa plecam unul din viata altuia. De asta atunci cand ne vom intalni pe strada vom intoarce privirea unul dupa celalalt simtind acel fir de ata ramas sa ne lege in continuare, ne vom da seama de greselile noastre si de dragostea inocenta ce o ucidem cu zi ce trece mai mult, si ne va curge pe obraz lacrima cu care vom slobozi inimile din lanturile amintirilor, vom uita atunci definitiv privirile ce ne'au indragostit candva, Vom uita, nu nega asta cand e adevarul, vom sapa in cautarea cuvintelor ce acum le risipim, dar vom gasi simple foi cu versuri din trecut, vor fi prive de sentiment, prive de suflet, prive de iubire...

13 dec. 2010

Insensata existenta..

Totul e priv de sens in lumea asta.
Ce folos sa ai o casa cand nu ai nici un suflet care sa te'ncalzeasca alaturi..
Ce folos sa ai o inima ofilita de dragoste cand nu ai pe nimeni cui sa i'o daruiesti la o sarbatoare ca, Craciunul..
Ce folos sa ai emotii ce'ti usuca timpul cand nimeni nu vrea sa le accepte..
Ce folos sa ai o lacrima de sange cand nimeni nu o va sterge in veci, si va ramane acolo in compania altor lacrimi ce se usuca pe un obraz singuratic la intuneric..
Ce folos sa ai doi ochi stingheri fara sa poti vedea dragostea nimanui cu ei..
Ce folos sa ai doua urechi firave cand nu ai pe nimeni sa'l auzi strigandu'te "Iubire.."
Ce folos sa ai un nas pistruiat cand nu ai nici un parfum a mirosi si in care sa te'mbeti usor..
Ce folos sa ai doua buze roz si mici cand sunt gustate doar de lacrimi de sange ce le pateaza frumusetea..
Ce folos sa ai un gat fin si alb cand nimeni nu il va incalzi cu dulci mangaieri...
Ce folos sa ai doua maini calde mereu, cand nu ai pe nimeni a incalzi..
Ce folos sa ai doua picioare lungi, subtiri, cand pentru nimeni nu vei merge spre altar niciodata..
Ce folos are omul pe pamant, cand iubire nu mai este?...

12 dec. 2010

Ce avea sa fie..


Ai ales aceasta strada. A despartirii, da, chiar daca nu o zici. 
Chiar daca acum stau si scriu plangand, in speranta ca prin putinele cuvinte pline de sentiment sa te fac sa te intorci din drumul tau solitar, si sa ma iei de mana, sa'mi zici ca nu e totul pierdut. 
Chiar daca stiu ca e inutil, ca nu se va intampla niciodata ceea ce'mi doresc, si ca ultima dorinta tu tot nu'mi vei mai vorbi. 
Chiar daca acum te implor cu lacrimi amare sa ma ierti pentru tot ce am facut, toate momentele negre din relatia noastra..
Chiar daca tu te gandesti acum ca nu mai au rost toate astea, eu insist sa'ti scriu, sa'ti amintesc, si sa te fac sa vezi prin ochii mei, ochii minti mele, ca sa intelegi ce vreau sa spun cand rostesc acel "Te iubesc" ce acum din pacate nu'l mai crezi.
Chiar daca poate m'ai iubit, dar nu destul, daca acum pleci si ma lasi plangand ca un copil mic si fara ajutor, stiind ca nu am pe nimeni aproape, si tu esti singurul ce ma poate salva de tot raul din jur, singurul care ma poate asculta, care vroia sa'mi asculte inima.
Chiar daca probabil nu vei citi toate astea, nu'ti va mai pasa, dar am sa fac in mod sa iti aduci aminte de mine macar prin cuvinte, daca nu prin faptul ca vreau sa'ti fiu alaturi toata viata si sa am grija de inima ta, sa nu vreau sa o mai ranesc, sa o sarut cu lacrimi dulci, sa se deschida si sa lase sa iasa suferinta din ea.
Acum iti cer iertare, iubirea mea, pentru tot, absolut tot, care, chiar daca nu ai vrut sa recunosti niciodata, eu am gresit mereu, si din vina mea consecintele toate au urmat, certuri, vorbe grele. Nu vei da ascultare acestor vorbe, stiu, crezi ca mint, sau crezi ca nu are rost. Dar pentru mine are, pentru ca te iubesc, si asta o stii.

Imi amintesc cu lacrimi in ochi cum plangeai la telefon din cauza mea, din cauza vorbelor mele, si te inteleg de ce acum nu mai esti dispus sa suferi pentru mine, pentru durerea ce'ti provoc continuu si nu mai reusesti sa suporti toate astea, crezi ca nu e iubire. Dar o fac inevitabil, asa cum ma ranesti si tu pe mine cu vorbe, cu fapte, fara sa'ti dai seama. Asa sunt si eu, dar iubirea mea iarta mereu, iarta cu greu, dar nu ramane neiertat nimic, penstru ca speram.. Speram intr'o zi sa intelegi ca oricat ar fi aparut intre noi, am fi trecut peste mereu impreuna, cu dragostea ce avea sa invinga orice rautate, orice urma a trecutului, orce chilometru ce ne desparte, si am fi invins timpul o viata amandoi. Dar tu ai ales sa se termine asa, cu nimic, si chiar de acum sper sa'mi mai zici si un simplu cuvant, sa te mai pot auzi doar o singura data, probabil in adancul inimii stiu ca esti decis spre viitor fara mine, si nu vei mai raspunde trecutului dureros ce ti'am provocat sau viitorului ce urma sa vina cu ale noastre inimi de mana. 
Numai vina mea a fost, si nu stii cat regret ca nu pot veni chiar acum la tine in fata casei, sa urlu la geam ca o nebuna si sa te fac sa iesi pe frigul asta afara, sa intelegi ca pentru mine esti si ai fost mereu totul, si vei continua sa fii, pana cand, daca iti vei mai aminti de mine te vei intoarce din drumul pe care l'ai ales singur, voi fi aici, gata sa te primesc, cu inima sfaramata de dorul tau. 
Te vei intreba acum la ce ai nevoie de mine, cand singur poate iti este mai bine, dar nu stii ca iubirea vindeca tot si te face mereu sa mergi inainte, sa visezi, sa speri, deci nu ezita daca ai ceva de spus, eu voi asculta in tacere pana cand tu vei vrea, si voi pretui a tale cuvinte ca margaritare, iar daca vrei sa nu ma mai revezi vreodata, zi'mi. Spune'mi ca nu m'ai iubit in veci si ca am fost cea mai mare greseala din viata ta, spune'mi ca ma urasti si ca regreti ca ai intalnit in cale un demon pierdut de soarta si speranta, spune'mi ca vrei sa ma uiti, dar sa o spui cu inima, sa o spui cu sufletul, cu glasul tau de inger, sa te pot auzi, si atunci voi pleca definitiv de langa inima ta. Nu stau acolo unde nu sunt dorita, si nu vreau sa'ti mai fac rau. Voi face tot posibilul sa nu'ti mai iasa'n cale amintirea mea, glasul meu, privirea mea, cuvintele mele, pentru a'ti oferi fericirea, daca tu vrei asta fara mine.
Am crezut in noi, si cum ai zis tu o zi ca stai mereu cu sufletul la gura sa nu te las, acum a sosit momentul sa ma lasi tu, daca e alegerea ta. Pacat insa ca un juramant e greu de dezlegat, si ma va lega mereu ceva de tine, un sentiment pur, de iubire nesatula, lacrimi si dureri cusute zambete la o speranta.. Zi'mi ce va fi? Ce va ramane din noi doi, tu ce vrei sa ramana?

Te iubesc, o stii deja, nu obosesc sa o repet, sa o scriu, sa o simt. Daca alegerea ta va fi ca sufletele noastre sa se desparta, nu ma poti lasa in tacere, stii asta. Voi intelege ca nu m'ai iubit, iar daca alegi despartirea inseamna ca iubirea ta nu a fost destul de mare ca sa aiba forta sa mearga mai departe. Gandeste'te, te rog, lasa'ti inima sa aleaga.. Iarta'ma pentru tot, sa iti aduci aminte ca mereu va fi cineva care sa te iubeasca, undeva in lume, sau poate nu va mai fi, nu se stie niciodata, dar te va iubi si din cele mai adanci focuri ale iadului etern, si chiar de e destinat sa faca numai rau si sa aduca tristete in inimile tuturor, va face orice ca tu sa fii fericit...
Macar tu...


11 dec. 2010

Legata in lanturile iubirii,


Asta sunt, prizoniera unei iubiri patimase, ce scoate din mine doar lacrimi, durere, suferinta, sange. Nimic bun. Inima nu e, a ramas un loc gol acolo unde un timp gazduiam a ta privire ce ma incalzea in ghiata timpului. Acolo unde era vocea ta acum e doar scrum, amintirile desarte ale unei povesti la distanta. Disparute sunt mesajele unde imi urai o noapte usoara, ce ma faceau sa dorm linistita suportand durerea ce ne desparte in timpul intunericului. Disparute sunt momentele in care simteam ca plutesc, in urma notelor tale divine ce'mi ziceau ca ma iubesti. Disparute sunt visele ce ne uneau un timp, magia care ne'e'mpreunea parca pe viata doar prin putine priviri, cuvinte. Disparute sunt sperantele ce le aveam amandoi, sau poate doar eu, tu punand PUNCT tuturor acestora, in care credeam cu inima. 
Legata in lanturile iubirii oarbe, si nici tu nu ma mai poti salva. Nu am curajul sa ma mai sbat in speranta eliberarii sufletului meu. Totul inutil, zilele noastre s'au scurs in timp, ca sangele ce acum macina pielea seaca a mainilor mele. Toate cuvintele noastre, toate sentimentele ce ne'au legat de mult au lasat in urma doar o rochie alba, patata de adevarul falselor iluzii ce ne'au indrumat in astea 3 luni.

7 dec. 2010

Sangele zapezii albe inconjoara al meu trup..


Raman la pamant, ingropata de amintirile acestor doua luni ce ma despart din ce in ce mai mult de tine. Nu am forte sa ma ridic, sa inchid ochii, nu pot sa inghit aerul patrunzator si rece ce ma blocheaza aici, nemiscata din lanturile durerii.intepatoare. Ce fac acum? Doar gandul imi reinvie momente ce acum cateva ore imi trezeau inima acele doua cuvinte rostite cu dragoste si pasiune. De ce sunt acum aici? Nu am stiut sa pretuiesc caldura ce'mi oferea vocea ta, nu am stiut a'ti demonsrea ca si eu te iubesc.. Nu am stiu sa'ti zic ca inima mea te crede, se sbate printre ceata sangelui la auzul acelor dulci silabe de dragoste., nu am vrut sa'ti vorbesc cu inima, cand tu imi vorbeai cu sufletul. si acum ce e de facut? Ma urasti, am facut totul sa te doara ca sa ma alungi din viata ta, sa imi spui sa plec si sa nu ma mai ntorc. Te'am facut sa te gandesti ca moartea e unica ta prietena, singura ce ar putea sa te ajuta. Te'am facut sa crezi ca iubirea doare pana la maduva, asa cum te doare pe tine acum. Am facut rau vietii mele, am facut mult rau sperantelor mele la fericire, inimii, sufletului meu. Ti'am facut rau tie, mult rau, prea mult sa ma poti ierta, dragostea mea. Iubirea nu trebuie sa doara, a mea doare, mereu. Si incerc sa ma opresc mereu din a te face sa suferi, dar nu reusesc, simt nevoia de a ma ucide in interior, fara sa fiu constienta ca te ucid pe tine, odata cu mine. Egoismul meu a atins limita, nu m'am gandit ca ai varsat perle albe din ochii tai pentru mine, nu m'am gandit ca tu ma poti iubi, credeam imposibila iubirea, credeam ca pentru mine nu exista cineva sa ma iubeasca, dar tu suporti, stai, plangi alaturi de mine in toate. Sub uimirea mea, a tuturor, mi'ai daruit inima si eu nu stiu sa o pastrez. Mi'ai daruit al tau dulce gand si nu am stiut sa'l tin alaturi de mine. Mi'ai incredintat al tau zambet si eu l'am ucis in inconstient, mi'ai dat sufletul tau pur si l'am pierdut.. Iarta'ma, eu nu stiu sa iubesc..Nu te merit..

5 dec. 2010

Draga Mos Craciun,


Iti scriu din obligatie, chiar daca stiu ca nu'mi vei putea indeplini dorinta.. Eu nu cred in tine, nu, nu cred in fortele tale, in miracole, de asta sunt asa convinsa ca nu se va intampla nimic nici de Craciunul asta. Un alt an al umilei mele vieti ce se va scurge ca toti altii ce au mai trecut, anul asta cu o picatura de melancolie in plus pe obraz, uitandu'ma pe geam cum fulgii mari isi fac drum printre cerul de ajunul bucuriei mari. O noua nastere a lui Hristos, pentru noi.. Eu, unica persoana care nu zambeste, nu apreciaza aceasta jertfa, nu are inima impacata. Si orele se scrug, raman din ce in ce mai putine minute pana cand vei sosi si la casa noastra, asa cum se zice din batrani, dar eu nu'mi doresc nimic, deci nu veni pe la mine, te rog. M'as intrista prea mult sa te vad cum ii faci pe toti fericiti cu un simplu obiect minuscul, o dorinta indeplinita, cum aduci seninatate pe unde treci, si cum eu ma inchid in globul meu de sticla, in spatele bradului, ascunsa parca de un scud care ma fereste de magia sarbatorilor de iarna, de fericire, de iubire. Un scud ce nu reuseste sa ma apere de suferinta, din pacate. Voi sta acolo daca vei veni, nu am de ales, pentru ca nici nu indraznesc sa'ti cer ceva pentru mine. Si nu vreau sa'mi aduci ceva ce nu'mi doresc. Anul asta, numele meu nu va fi pe lista ta, stiu, ma sterg singura din lista fericirii, pentru ca nu are rost sa imi creez sperante desarte pentru o singura dorinta inutila, care oricum mi'ar provoca mult rau, ca intotdeauna, si de departe. Nu'ti pot cere o calatorie, nu, si nici un telefon, sau un caiet. Nici macar un zambet nu ti'as cere, ar fi prea mult pentru cineva care merita totusi foarte putin, aproape de nimic. Nu ti'as putea cere sa'mi vad iubirea, pentru ca e imposibil. Nu stiu daca aceasta exista, nu stiu daca e iubire, poate nu simte nimic pentru mine. Nu'ti pot cere sa mi'o lasi alauri pentru o secunda, nu'ti pot cere sa o faci sa'mi vorbeasca, nu'ti pot cere sa imi daruiasca un sarut, nu'ti pot cere nimic, pentruu ca nu mi'ai putea indeplini niciodata aceasta dorinta, de asta acum, incerc sa ma conving ca aceea a fost ultima oara cand l'am privit in ochi si mi s'a zguduit sufletul in mine la acea privire. Nu ar trebui sa imi doresc asta, stiu. Pentru ca nu ar depinde de tine, ar depinde de iubire, daca e el acea iubire. E doar alegerea lui sa ma vada, sa vina si sa ma stranga in brate si sa'mi spuna ca ma iubeste. Nu'ti pot cere tie asta, nu? Nu'ti pot cere ca el sa ma iubeasca, pentru ca nu esti in stare sa indeplinesti nici asta, tu sti doar pentru lucrurile materiale, si nu pentru sentimente. Si nu'mi pot dori toate astea, nu, pentru ca trebuie sa vina din sufletul lui, ceea ce nu se va intampla niciodata. 
Si daca ti'as cere sa ma opresc din plans, ai reusi sa'mi indeplinesti dorinta? Nu, nu ai reusi sa'mi iei durerea din mine si sa o arunci defnitiv in fundul oceanelor, pentru ca ar ajunge acolo unde am inceput eu sa creez prapastia iadului ce ma apasa tot mai tare, pentru suferinta ar fii ceva cunoscut, s'ar intoarce orium la mine, nu? Atunci ce sa'ti cer? Nu am ce, pur si simplu. Daca nu'mi poti readuce fericirea din ochii lui, pacea din vocea lui, inima dragostei mele, nu am nevoie de nimic. Nimic... Asa ca PLEACA! Si nu ma mai intreba ce imi doresc, ca ma doare din ce in ce mai tare sa iti spun ce'mi doresc si cu fiecare cuvant sa'mi dau seama cat de copilaroasa par dorintele mele irealizabile. Pleaca, si nu te mai intoarce in gand sa ma intrebi ce'mi doresc, cand defapt ceea ce imi doresc e o simpla iluzie ce dispare in timp, zi de zi, tot mai mult. Dispare, dar fara sa stearga urma iubirii, a lacrimilor, a suferintei, a durerii, si toate astea pentru ceva ce nu exista.. O iluzie.

3 dec. 2010

Mi'am ingropat iubirea in propria'i memorie..

Chip pierdut in raza amintilor intunecate, caci nu mai esti..Tu esti departe..
Am incercat, n'am incetat sa te iubesc pentr'o secunda, dar ce folos cand tu urasti ast sentiment ce poarta cu usurinta pe culmile fericirii? Nu stii ce e iubirea, suflet negru si pierdut. Nu stii ca sa iubesti cu suflet, nu cu trup. Uita'te'n urma, zi'mi ce vezi, liniste, dar nu e drumul ce doreai sa'l urmezi. E gol, e liniste, singuratate, sunt eu.. Ador singuratatea linistii depline, cand tu revii in aste ganduri si cu vocea'mi batui a mea durere. Dorul catre tine incerc sa inec, dar prin simplul fapt de a'mi dori sa nu te mai iubesc, eu tot mai mult la tine ma gandesc. Cu caat as vrea eu sa te uit acum, zadarnica'ncercare va piere ca un fum, iar urma buzelor plapande'n aer va ramane. Amintirea ce ma'mbata in vis, cand doar o sarutare imi doream, o ultima privire cu care sa'mi citesti iar nemurire'n sentiment. De ce nu crezi? Nu pot sa'ti fac eu nici un rau, nu voi putea sa'njunghii a mea inima la tine.Nu pot sa ma predau infernului diavolesc ce paste a mea neliniste clipa de clipa, asteptand sa mor din dragostea care ti'o port. Eu nu renunt, dar imi ingrop iubirea, acolo va ramane, lucru sfant, pan'o vei gasi, acele moaste ce'ti va adora inima deplina. Deschide'i usa ce o astepta de mult, va curata ca mir acel perete'nnegurat, va avea grij'a te iubi ca pe un rege, dar tu salveaz'o din intunecat..

24 nov. 2010

Sperante irosite

Speram la iarna plina de iubire..
Clipe calde, fericire..
Speram in van, visand cumplit
Un sentiment ce niciodata nu ai simtit..
Speram la o cadura'n inima
Sa scoat gand de patima..
Speram zadar un sentiment 
Ce nu avea nici un pigment..
Speram la aburul iubirii
Ce'avea sa ma conduca pe culmile trairii..
Speram fara de rost ca intotdeauna
Acum sunt numai lacrimi, una, si'nca una..
Speram la vorbe dulci ce'aveau s'apara
Ca o floare dulce'n primavara
Speram desert caci asta este'acum
Caci tu te'ai abatut din al meu drum..
Speram sa ma iubesti din mare suflet
Sa fiu doar eu in al tau cuget..
Speram degeaba in cuvinte
Si nu stiam ca inima ta minte..
Speram in viitor ca o nebuna
Gandeam ca vo primi mireasma si cununa
Dar timpul a trecut si peste noi
Pe ai mei ochi, pe buze moi..

23 nov. 2010

Simt cum durerea imi cutremura toti muschii corpului, ca un freamat adanc..


Ma gandesc la despartire, nu stiu daca are sens. N'am fost niciodata impreuna, iar acum, singura posibilitate pentru a ne vedea se iroseste. Mi'ar ajunge o secunda, una singura, in care sa iti aud notele caldei voci ce patrunde in adancul sufletului meu pacatos, atat, sa imi rapesti gandul pe viata, in timp ce eu sunt aici.. Aici, asteptand acele cuvinte mincinoase care Imi incalzeau inima incet. Imi innec gandurile in lacrimi sarate, si ma abandonez trecutului plin de amintiri si clipe ce acum imi lipsesc enorm, ca aerul ce un timp imi reimprospata setimentul iubirii. Nu'ti pasa, stiu. Ai ar trebui sa incetez sa scriu ceva ce tu nu vei citi vreodata, ceva ce nu ai intelege oricum..

22 nov. 2010

Daca cerul ar putea plange pentru mine, as distruge lumea de prea multe lacrimi de dorul tau.


As face ca durerea din inima mea sa vorbeasca de la sine, sa se faca auzita de intreaga lume, asa incet ajunge la tine printr'un ecou de voci susurate cu delicatetea de a nu pierde fiecare virgula din cartea vietii mele. As canta note niciodata auzite si neintelese, care sa le descifrezi atunci cand vei reusi a ma iubi cu gandul, si nu cu trupul. As ingheta oceane cu privirea'mi de gheata sa pot merge pe ele, prin zapada clipelor pierdute, sa ajung la tine din trecut. As saruta pamantul sa infloreasca spini pana la tine, sa te inconjoare si sa te adoarma, sa te tina pentru a mea sarutare, pana cand voi reusi sa parcurg suferinta ce mi'o provoci. As incerca sa zbor in van, cu gandul ce ma poarta pe aripile vantului timpuriu, fara rezultat, ajungand sa cad in iadul tristetii ce mi'o provoci cu nesabuinta. As muri de mii de ori pentru a'ti auzi inca o singura data vocea ce imi trezeste inima si sufletul din pierzania pacatelor. As iubi la nesfarsit acest cuget ce imi accelereaza ritmul cardiac, ce incetase de mult sa bata..

21 nov. 2010

Las o ultima lacrima sa cada in golul sufletului meu.

Credeam ca esti ingerul care a venit sa ma salveze, sa ma protejeze mereu de tot raul ce exista in jur. Credeam ca vei fi cel care nu imi va da voie sa invat ce inseamna suferinta, credeam ca ai fi suportat tu pentru mine bataile de joc ale altora ce incearca sa ne desparta.Am crezut prea multe, si mi'am pierdut increderea in toate irosind'o de'a lungul drumul spre tine, interminabil. Am incercat,da, am vrut sa te fac sa intelegi cat mi te doresc aproape, sa iti simt caldura respirului pe gat usor, sa iti simt parfumul pielii unindu'se cu al meu. Sa iti aud neincetat vocea dulce ce ma alinta cu grija, sa ma imbete cu sunetul notelor tale. Am incercat sa iti unesc gandul cu al meu, si cand am crezut ca am reusit, visele spulberate de inima ta de piatra, ce inca ma tine prizoniera, a uitat sa ma lase sa plec din catusele iubirii, am ramas blocata in inexistent, ceva ce a disparut in timp. Si nu mai pot iesi la suprafata gandurilor, nu'mi pot regasi speranta la fericire, am pierdut'o, odata cu tine..

20 nov. 2010

A ramas doar un suflet ratacit, pierdut in noapte.

     
Acum sunt fantoma ce bàntuie stràzile pustii, càutànd imaginea ta ìn piecare pas spre pierzanie. Sperànd ìn a'ti revedea chipul dulce din acea primà zi de toamna. Ce a fost ìntre noi acum se pierde incetul cu incetul, si din tigara povestei noastre de dragoste ràmàne doar scrumul amintirlor ce se pierd acum in mintea dezlàntuità a durerilor. Orice are un ìnceput fericit, un sfàrsit ìn lacrimi si regrete. O sperantà e tot ce ràmàne din acel „Te iubesc” rostit pentru prima oara cu vocea dragostei..

Nemarginirea unui gand ce ucide..



Îl simt sub piele cum vrea să iasă violent, să distrugă orice urmă de sentiment fals ce stăpânește sufletele micilor îngeri. Aș trimite un gând ție, o parte din întreaga mea minte, doar să vezi cât însemni pentru mine, să te îndrăgostești încet de profunzimea sentimentului meu, și nu de mine, să fie ceva care să dureze un moment, o clipa lungă cât eternitatea, cât viața noastră împreună, cât un viitor ce urmează să crească în speranțe. Dar știm care e adevărul ce ne bate mereu la ușă și nu vrem să răspundem, știm că nu va mai dura, că într-o zi urma de noi doi va dispărea definitiv ca urmele de nisip în timp, și atunci vom ști că aceasta nu e dragoste. Eu nu te pot iubi, nu. Nu reușesc, sau da, dar nu am încredere, nu am speranțe, nu am amintirea dulce a buzelor tale să pot spune că Te iubesc, pentru că m-aș minți pe mine, te-aș minți pe tine, nu pentru că nu ar fi adevărat, căci este, dar pentru că mă doare. Aș minți totul, sau cel puțin aș încerca, probabil nu aș reuși. De asta câteodată o zic doar pentru frica de-a te pierde, dar știu oricum că tu nu mă iubești, o zici cu același motiv. E ceva reciproc, probabil doar afecțiune pentru tine, nu stiu. Nu suntem pregătiți să iubim, eu nu sunt, chiar dacă de mult n-am mai iubit. Dar tu ești mai nepregătit ca mine, și am greșit să te grăbesc, să iți grăbesc sentimentele...

Sunt lucruri pe care nimeni nu le intelege..


Penibil cum stai ore să explici prin cuvinte ceva care se poate simți doar pe propria piele, la urmă având un rezultat dezamăgitor, probabil sperând mai mult de la cineva care nu a știut să asculte cu inima.
Practic îți vezi speranțele pierdute, depozitate într-un colț îndepărtat care pare imposibil de urmat, imposibil de înțeles, imposibil de recuperat. Stai în loc, te oprești și te uiți în trecutul sângeros al prieteniei destrămate; ce rămâne din toate astea? Un suflet singuratic care fuge de răzbunarea unui monstru, cândva cel mai bun prieten...

17 nov. 2010

Ultima Scrisoare de Adio..


A trecut timp de cand ne'am cunoscut, de cadn ne'am vazut prima oara.Era o calda zi de iunie, atunci cand mi'ai zambit fara sa'ti dai seama ca eram eu cea cauia urma sa ii iei inima, dupa un timp.Radeai, vesel si glumet, nu m'ai observat, eram eu cea adevarata atunci, fara machiaj, fara haine frumoase, fara par vopsit rosu, fara pic de culoare, eram eu.Primul cuvant care mi l'ai rostit a fost "Ce mica esti..".Paream o copila fara casa, fara suflet, fara zambet, m'ai intristat din primul moment. Atunci eram pierduta in ganduri si lacrimi fara sa stiu ca persoana care tocmai imi vorbise ar fi putut fi sufletul meu, inima mea, viata mea.Dupa luni de suferinta si durere, Dumnezeu m'a readus la lumina dandu'mi'te pe tine, dragosea mea. Mi te'a scos in cale precum un fulger care in loc sa ma ucida, m'a readus la viata, m'a resuscitat usor cu ajutorul tau prin cuvinte calde si dulci, si m'a facut sa cred ca iubirea poate exista cu adevarat. Distanta ne'a indeparat in fiecare zi mai mult, ne'a facut sa ne pierdem scanteia inceputului ce avea sa dureze pana la primul nostru sarut. Ne'a facut sa credem ca intr'o zi am fi putut fi impreuna fara piedici si certuri. Am trecut impreuna peste 52 de zile interminabile, alinundu'ne durerile unul altuia, provocand insusi durerea prin nevoia de celalalt aproape. Ne'am mintit destul ca va fi bine, contienti ca noi insine nu ne simtim bine, ca durerile trupesti ne macina viata incetul cu incetul. Am crezut impreuna intr'un viitor maret, o familie, copii frumosi. Absurd, doarte absurd. Am zis mereu ca e prea devreme pentru a crede intr'o minune ce avea sa se intample peste ani intregi. Ziceai ca ma iubesti, o ziceai cu suflet, cu inima, si doar prin cuvinte reuseai sa ma faci sa inteleg acest sentiment. Imi ziceai la telefon, incet, ca si cum ar fi fost o chestie doar pentru mine "Te iubesc..". Niciodata nu ti'am raspuns cu vocea. Niciodata nu am zis cuiva ca il iubesc, nu am reusit, am fost in stare doar sa scriu, atat. Am zis "Si eu.." dar n'am zis tare, sau chiar incet "Si eu te iubesc".. Iarta'ma. Nu crede ca n'am zis'o pentru ca nu o simt cu adevarat. Mi'a fost intotdeauna frica sa zic aceste cuvinte, sa le zic din inima. Acum inca as vrea sa am ocazia sa iti repet pentru ore intregi ca Te iubesc. Asta e dorinta mea, probabil nu vei crede.
Te'ai schimbat, mult, prea mult. Intotdeaua ai reusit sa ma intelegi, chiar si in situatii grele, si atunci cand viata ma abatea din drumul ei si ma oprea in loc. Mi'ai fost alaturi, mi'ai promis ca'mi vei fi alaturi. Si cu timpul nu stiu ce s'a intamplat, nu mai intelegi un cuvant din toata durerea mea, din iubirea mea, din dorul meu. Nu mai intelegi un vers din umilele mele poezii, si doare. De ce? De ce nu mai intelegi? De ce nu intelegi simple cuvinte care explica gloantele zilnice ce ma lovesc din cauza ca te am aproape? E asa greu sa intelegi cand iti zic ca te iubesc, e asa greu sa intelegi cat imi lipsesti?.. Nu intelegi dragostea prin cuvinte, stiu. Trebuie fapte, dar dragostea nu traieste, nu respira fara siguranta cuvintelor, fara mierea silabelor induiosatoare a iubirii, moare, se usuca. Vorbesc mult, intotdeauna am vorbit mult, dar o fac cu un scop. Eu hranesc dragostea celuilal si atunci cand probabil nu mai exista. A ta mai este?..Nu, ai fi inteles acea poezie minunata de Mihai Beniuc care explica ce esti tu pentru mine, cat imi lipsesto, cat imi vei lipsi daca ai sa pleci din viata mea. Ai fi raspuns la strigatul meu catre inima ta. Probabil nu l'ai auzit, probabil inima ta a surzit de la urletele tale de ura pentru mine. Sau proabil nu m'ai iubit NICIODATA. Nu vreau sa cred asta, nu..Dar n'am de ales, acum , cand stau si ascult o melodie "Atat de singur", destul de veche, si plang..Plang...Plang...Ma lasi sa plang? Nu poti face rau intentionat atunci cand iubesti. Ce sa inteleg din asta?..Raspunsul il stii doar tu.

Mă ascund printre rândurile vieții.



Încercând din răsputeri, fără rezultat, să îmi recapăt speranța de mult pierdută stau în loc, în timp ce lumea își continua sensul vieții în neștiință. 
Cum faci să trăiești fără să cunoști iubirea, fără să cunoști privirea nemuririi din brațele celuilalt. 
Cum faci să crezi că se poate trăi fără dragostea nemăsurată pentru cineva?..
Nu înțeleg; probabil ceva e greșit în mine. Sunt singura care s-a oprit în loc, rămânând fără putere după ce un sentiment mi-a înghețat în suflet. 
Și totuși nu toți și-au găsit perechea, nu. Mai sunt cei ce se amăgesc că pot continua monotonia cotidiană fără un strop de fericire, fără a ști că tristețea e cauzată de lipsa de dragoste..