29 nov. 2011

Miercurea fara Cuvinte! Informatii despre "noi"

Va prezint cu mare dragoste grupul Nepsis Torino.
Apartinem parohiei Sf. Cruce, dar suntem o fratie "impartita" pe toate teritoriile ale Europei Occidentale si Meridionale. Exista aceasta fratie in toate tarile cu minoritate sau majoritate ortodoxa, fiind formata de tineri care au datoria sa'i "trezvie" pe cei indepartati de credinta . :) Acest colaj a fost facut pentru ziua profesoarei noastre dragi de canto, a carei zi de nastere s'a serbat duminica.
 Acum, revenind la noutatile saptamanii: dragii mei prieteni au decis sa organizeze un CONCURS! AICI gasiti mai multe informatii si tentatii! Bafta la gasit ursitul/a la noapte, si Happy WW!!!!

Salutari Carmen!

26 nov. 2011

Razele fericirii



Daca lacrimile mele ar fi de piatra, as construi propriul meu munte in care sa ma ascund si sa dispar, ca fumul unei dimineti de toamna. As calatori prin lume sub forma unui nor senin, in cautarea privirii tale.
Poate mi'a luat prea mult sa te gasesc, si acesta poate fi motivul intunecarii obrajilor mei.
Am sa'mi revars lacrimi de dor asupra ta, cu speranta sa te curat de toata suferinta ce porti in inima.
Am sa las soarele sa'mi usuce durerea, iar cand raza ce'mi poarta numele iti va mangaia usor chipul, vei simti din nou iubirea de'nceput si fara vina, care te va reconduce spre fericire...
Atunci vei reusi sa'ti eliberezi sufletul din stramtorile timpului, si vei spune cu glas etern :
“- Iubirea adevarata nu moare o viata; sentimentul tau de dor e mereu prezent in mine, alaturi de soaptele tale spre regasirea mea.”

13 nov. 2011

104 Ani.

Am sa incetez sa'mi neg ceea ce simt pentru tine, indiferent de ceea ce simti tu acum reciproc.
A sosit momentul sa'ti repet iar ca te iubesc, si ca, probabil in adancul meu, nu am incetat vreodata sa o fac, desi momentele de disperare din mine imi sopteau mereu sa incetez. Azi am reprivit a mia oara unul din ultimele tale mesaje, si inca nu stiu daca am plans de fericire sau tristete; era asa frumos scris si parea adevarat... Vreau sa cred ca era, daca nu as face'o probabil moartea mi'ar intra definitiv in suflet, si nu o pot lasa atata timp cat tu esti inca acolo.
Azi am reusit sa zambesc amintindu'mi alinturile ce mi le spuneai aproape in soapta la telefon, iar in acelasi timp imi curgeau lacrimi mari si suparate de atata dor.
Sunt 104 zile de cand nu mai esti; as putea spune ca te'am uitat si ca am vrut sa o fac, dar adevarul este ca m'am incapatanat intotdeauna sa te pastrez cu mine oriunde am mers, culegand de pe urma pasilor tai sperantele lesinate de vreme. Le'am torturat in asa fel incat au ramas fara hrana si fara dulceata, iar acum zac pe pamantul rece ca niste petale firave ce asteapta sa renasca intr'un nou inceput.
Chiar daca acum nu'mi esti alaturi, nu ma pot opri din a ma ruga sa fii bine si fericit; iubirea din mine inca se gandeste la ce frumos a fost sa te aiba alaturi pe cararea vietii, si te va astepta inca 104 ani, daca este nevoie, sa te poti reintoarce si sa'mi spui ca nu mi'ai uitat glasul ce te'a chemat nestingherit...

2 nov. 2011

Atat de greu.

A fost atat de greu sa'mi retin lacrimile astazi. Am facut cativa pasi in incaperea mica ce locuiesc, si pana ce mi'am dat seama ca degeaba pasesc din camera in camera, in cautarea ta, picuri calzi spalau deja chipul meu...

A fost atat de greu sa vorbesc astazi. Orice sunet parca nu'si avea rostul in tot acest infern lumesc, orice as fi putut spune nu ar fi fost complet in acest univers mult prea lipsit de dragoste...

A fost atat de greu sa clipesc azi. Orice fractiune a acestei miscari m'a facut sa sper ca atunci cand pleoapele mele s'ar fi redeschis, ochii mei te'ar fi putut vedea alaturi de mine; aceasta iluzie multiplicata miliarde de ori a provocat amara dorinta sa fiu oarba, asa as inceta poate sa sper sa te revad intr'o buna zi...

A fost atat de greu sa'mi numar zi de zi cicatricile din piele. Cele vazute, cele nevazute, au adunat intransele atata amar in tot acest timp, iar astazi s'au revarsat deodata, toate. Am fost cuprinsa de un val de melancolie, iar singurul antidot ar fi fost glasul tau. Am incercat sa privesc o ultima oara spre trecut, insa daca ai stii cate “ultime ori” au fost pana acum, te'ar sfasia pe tine insuti simtind durerea mea. Am privit cu dor spre podeaua gri inundata de urmele amintirilor, si mi'am zis ca nu am sa stiu niciodata gustul fericirii...

Ai plecat, iar odata cu pasii tai ai lasat in urma doar suspin, rani si promisiuni inutile, ce timpul nu se mai grabeste sa stearga. Arunca inelul si regretele, fii fericit. Dezleaga'mi inima din ghiarele'ti patrunzatoare, si ai sa poti fi implinit...