22 apr. 2015

Eu pot trăi fără tine.


Eu pot trăi fără tine.
Pot să zâmbesc fără efort, pot visa cu ochii deschişi la viitoare mareţe, pot merge cu paşi decişi, delicaţi, apăsaţi, pot chiar ridica privirea spre cer fără tine.
Pot spune o vorbă bună celor din jur, pot să-i îmbrăţişez, să glumesc, să mă distrez în bancuri şi să mă implic în tot felul de activităţi interesante fără tine.
Pot cânta melodii vesele, pot scrie versuri fără sens şi nesiropoase, pot chiar desena lucruri care nu au nici o legătură cu tine, ba chiar mai mult, reuşesc să dau mai mult din mine celorlalţi fără tine.
Pot călători, pot visa imposibilul, pot să mă uit la stele şi să contemplez luna fără tine.
Pot chiar şi plânge, pot să mă enervez şi să ridic vocea, pot dispera şi pot deveni un uragan nemilos fără tine.
De multe ori pot să-mi permit şi luxul de a uita fără tine, dar asta e mai greu, şi se întâmplă foarte rar, căci...
...chiar dacă eu pot face totul fără tine, nu are aceeaşi  magie ca atunci când eşti.

Eu pot trăi fără tine, dar nu vreau.

20 apr. 2015

Scrisoarea pe care nu o vei citi


Dragă tu,

Am inima rănită, mai rănită ca niciodată. Nu pentru că cineva în special ar fi distrus-o, ci pentru că toate la un loc, toate valurile din vremurile ce s-au dus, au făcut-o aşa. Viaţa îmi tace zbuciumată în mine de atâta timp, iar venele-mi zvâcnesc de regrete. Am crezut naiv că oamenii ştiu să iubească atunci când sunt iubiţi, dar clipele nu au întârziat să-mi arate că greşesc, lăsând în urmă scrumul din pielea lor izbit brutal de sufletul meu, prea amar, prea usturător ca să-l pot îndepărta uşor. Am căutat căldura mâinilor greşite în momente şi mai greşite, m-am amăgit că o mică strângere înseamnă "iubire", abătându-mă zadarnic de la drumul meu spre fericire. Am plâns marea moartă de dorul unor fantome, iar mai apoi am plutit în largul lacrimilor mele privind cerul şi sperând. Mi-am creat demoni din amintiri şi apoi am luptat cu ei pentru libertate; inutil să spun că a fost şi este o bătălie continuu pierdută.
Până şi ploaia a uitat de mine şi ale mele rugaminţi; îmi promisese că îmi va ţine companie la răscruce de vise trecătoare. Seceta m-a obligat atunci să mă adap cu iluzii şi m-am găsit neputincioasă într-un deşert de mine însumi, unde speranţa arăta ca o oază veşnic îndepărtată, din ce în ce mai ştearsă. Mă opream la umbra cactuşilor să-mi odihnesc trăirea şi mă răneam în spinii lor ascunşi de flori frumoase.
M-am pierdut pe mine însămi căutându-mi rostul în mângâieri străine şi am consumat toată puterea de a mai dărui altora decât poate ţie. Aşa că iubeşte-mă acum, aşa lipsită de viaţă. Ajută-mă să mă regăsesc în inima ta şi învaţă-mă să zâmbesc din nou. Fă-mă să scap de fantomele trecutului şi devino prezentul meu, viitorul meu, sufletul meu. Sărută-mi ochii-mi obosiţi de căutare şi spune-mi, dragul meu, că şi drumul tău a fost la fel de greu. Odihneşte-ţi dară chipul pe inima-mi târzie şi nu pleca. Eu vreau să-mi fii-n etern, nu doar o oră sau o noapte. M-am săturat de clipe mult prea scurte. Fii nemurirea mea, hrana mea de cuget şi muza mea, doar a mea... Nu doar un voiajor de-o zi, nu doar un gând, nu doar o vorbă, un suspin; tu fii iubirea mea, nu-al meu venin!

Cu inima rănită,

A ta, pe veci sau niciodată...

4 apr. 2015

Am obosit


Nu am mai iubit de mult...
De ani de zile caut iubire în persoanele sau momentele greşite. Şi totuşi mereu am găsit forţa să o iau de la capăt, această căutare, şi la fel am reînceput să sper să pot dărui iubirea pentru iubire ce o port mereu în inima, să pot să mă îndrăgostesc de un suflet şi să îi dau tot ce am, fără bariere, fără frică, fără interese, fără nimic în plus în afara iubirii. Şi caut, şi caut, şi parcă tot mai mult greşesc şi mă îndepărtez de oameni. Pământul e pustiu, a rămas fără oameni, fără suflete, fără sinceritate, fără iubire. Parcă toată bunătatea a secat, iar izvorul de iubire s-a consumat în anii de mult trecuţi. Mi-e frică de propria-mi frică, să nu absoarbă puţinul din mine şi să devin neom, ca restul.
Sper totuşi la o zi în care, dacă tu, om cu suflet şi dorinta de a iubi eşti înca acolo, dacă încă exişti, dacă vei vrea să mă iubeşti, să-mi dai un semn să nu mă pierd şi arată-mi strada spre tine, căci eu am obosit să încerc a dărui dragoste celor care nu vor să o primească. Am obosit să caut. Am obosit să fiu om...