24 nov. 2010

Sperante irosite

Speram la iarna plina de iubire..
Clipe calde, fericire..
Speram in van, visand cumplit
Un sentiment ce niciodata nu ai simtit..
Speram la o cadura'n inima
Sa scoat gand de patima..
Speram zadar un sentiment 
Ce nu avea nici un pigment..
Speram la aburul iubirii
Ce'avea sa ma conduca pe culmile trairii..
Speram fara de rost ca intotdeauna
Acum sunt numai lacrimi, una, si'nca una..
Speram la vorbe dulci ce'aveau s'apara
Ca o floare dulce'n primavara
Speram desert caci asta este'acum
Caci tu te'ai abatut din al meu drum..
Speram sa ma iubesti din mare suflet
Sa fiu doar eu in al tau cuget..
Speram degeaba in cuvinte
Si nu stiam ca inima ta minte..
Speram in viitor ca o nebuna
Gandeam ca vo primi mireasma si cununa
Dar timpul a trecut si peste noi
Pe ai mei ochi, pe buze moi..

23 nov. 2010

Simt cum durerea imi cutremura toti muschii corpului, ca un freamat adanc..


Ma gandesc la despartire, nu stiu daca are sens. N'am fost niciodata impreuna, iar acum, singura posibilitate pentru a ne vedea se iroseste. Mi'ar ajunge o secunda, una singura, in care sa iti aud notele caldei voci ce patrunde in adancul sufletului meu pacatos, atat, sa imi rapesti gandul pe viata, in timp ce eu sunt aici.. Aici, asteptand acele cuvinte mincinoase care Imi incalzeau inima incet. Imi innec gandurile in lacrimi sarate, si ma abandonez trecutului plin de amintiri si clipe ce acum imi lipsesc enorm, ca aerul ce un timp imi reimprospata setimentul iubirii. Nu'ti pasa, stiu. Ai ar trebui sa incetez sa scriu ceva ce tu nu vei citi vreodata, ceva ce nu ai intelege oricum..

22 nov. 2010

Daca cerul ar putea plange pentru mine, as distruge lumea de prea multe lacrimi de dorul tau.


As face ca durerea din inima mea sa vorbeasca de la sine, sa se faca auzita de intreaga lume, asa incet ajunge la tine printr'un ecou de voci susurate cu delicatetea de a nu pierde fiecare virgula din cartea vietii mele. As canta note niciodata auzite si neintelese, care sa le descifrezi atunci cand vei reusi a ma iubi cu gandul, si nu cu trupul. As ingheta oceane cu privirea'mi de gheata sa pot merge pe ele, prin zapada clipelor pierdute, sa ajung la tine din trecut. As saruta pamantul sa infloreasca spini pana la tine, sa te inconjoare si sa te adoarma, sa te tina pentru a mea sarutare, pana cand voi reusi sa parcurg suferinta ce mi'o provoci. As incerca sa zbor in van, cu gandul ce ma poarta pe aripile vantului timpuriu, fara rezultat, ajungand sa cad in iadul tristetii ce mi'o provoci cu nesabuinta. As muri de mii de ori pentru a'ti auzi inca o singura data vocea ce imi trezeste inima si sufletul din pierzania pacatelor. As iubi la nesfarsit acest cuget ce imi accelereaza ritmul cardiac, ce incetase de mult sa bata..

21 nov. 2010

Las o ultima lacrima sa cada in golul sufletului meu.

Credeam ca esti ingerul care a venit sa ma salveze, sa ma protejeze mereu de tot raul ce exista in jur. Credeam ca vei fi cel care nu imi va da voie sa invat ce inseamna suferinta, credeam ca ai fi suportat tu pentru mine bataile de joc ale altora ce incearca sa ne desparta.Am crezut prea multe, si mi'am pierdut increderea in toate irosind'o de'a lungul drumul spre tine, interminabil. Am incercat,da, am vrut sa te fac sa intelegi cat mi te doresc aproape, sa iti simt caldura respirului pe gat usor, sa iti simt parfumul pielii unindu'se cu al meu. Sa iti aud neincetat vocea dulce ce ma alinta cu grija, sa ma imbete cu sunetul notelor tale. Am incercat sa iti unesc gandul cu al meu, si cand am crezut ca am reusit, visele spulberate de inima ta de piatra, ce inca ma tine prizoniera, a uitat sa ma lase sa plec din catusele iubirii, am ramas blocata in inexistent, ceva ce a disparut in timp. Si nu mai pot iesi la suprafata gandurilor, nu'mi pot regasi speranta la fericire, am pierdut'o, odata cu tine..

20 nov. 2010

A ramas doar un suflet ratacit, pierdut in noapte.

     
Acum sunt fantoma ce bàntuie stràzile pustii, càutànd imaginea ta ìn piecare pas spre pierzanie. Sperànd ìn a'ti revedea chipul dulce din acea primà zi de toamna. Ce a fost ìntre noi acum se pierde incetul cu incetul, si din tigara povestei noastre de dragoste ràmàne doar scrumul amintirlor ce se pierd acum in mintea dezlàntuità a durerilor. Orice are un ìnceput fericit, un sfàrsit ìn lacrimi si regrete. O sperantà e tot ce ràmàne din acel „Te iubesc” rostit pentru prima oara cu vocea dragostei..

Nemarginirea unui gand ce ucide..



Îl simt sub piele cum vrea să iasă violent, să distrugă orice urmă de sentiment fals ce stăpânește sufletele micilor îngeri. Aș trimite un gând ție, o parte din întreaga mea minte, doar să vezi cât însemni pentru mine, să te îndrăgostești încet de profunzimea sentimentului meu, și nu de mine, să fie ceva care să dureze un moment, o clipa lungă cât eternitatea, cât viața noastră împreună, cât un viitor ce urmează să crească în speranțe. Dar știm care e adevărul ce ne bate mereu la ușă și nu vrem să răspundem, știm că nu va mai dura, că într-o zi urma de noi doi va dispărea definitiv ca urmele de nisip în timp, și atunci vom ști că aceasta nu e dragoste. Eu nu te pot iubi, nu. Nu reușesc, sau da, dar nu am încredere, nu am speranțe, nu am amintirea dulce a buzelor tale să pot spune că Te iubesc, pentru că m-aș minți pe mine, te-aș minți pe tine, nu pentru că nu ar fi adevărat, căci este, dar pentru că mă doare. Aș minți totul, sau cel puțin aș încerca, probabil nu aș reuși. De asta câteodată o zic doar pentru frica de-a te pierde, dar știu oricum că tu nu mă iubești, o zici cu același motiv. E ceva reciproc, probabil doar afecțiune pentru tine, nu stiu. Nu suntem pregătiți să iubim, eu nu sunt, chiar dacă de mult n-am mai iubit. Dar tu ești mai nepregătit ca mine, și am greșit să te grăbesc, să iți grăbesc sentimentele...

Sunt lucruri pe care nimeni nu le intelege..


Penibil cum stai ore să explici prin cuvinte ceva care se poate simți doar pe propria piele, la urmă având un rezultat dezamăgitor, probabil sperând mai mult de la cineva care nu a știut să asculte cu inima.
Practic îți vezi speranțele pierdute, depozitate într-un colț îndepărtat care pare imposibil de urmat, imposibil de înțeles, imposibil de recuperat. Stai în loc, te oprești și te uiți în trecutul sângeros al prieteniei destrămate; ce rămâne din toate astea? Un suflet singuratic care fuge de răzbunarea unui monstru, cândva cel mai bun prieten...

17 nov. 2010

Ultima Scrisoare de Adio..


A trecut timp de cand ne'am cunoscut, de cadn ne'am vazut prima oara.Era o calda zi de iunie, atunci cand mi'ai zambit fara sa'ti dai seama ca eram eu cea cauia urma sa ii iei inima, dupa un timp.Radeai, vesel si glumet, nu m'ai observat, eram eu cea adevarata atunci, fara machiaj, fara haine frumoase, fara par vopsit rosu, fara pic de culoare, eram eu.Primul cuvant care mi l'ai rostit a fost "Ce mica esti..".Paream o copila fara casa, fara suflet, fara zambet, m'ai intristat din primul moment. Atunci eram pierduta in ganduri si lacrimi fara sa stiu ca persoana care tocmai imi vorbise ar fi putut fi sufletul meu, inima mea, viata mea.Dupa luni de suferinta si durere, Dumnezeu m'a readus la lumina dandu'mi'te pe tine, dragosea mea. Mi te'a scos in cale precum un fulger care in loc sa ma ucida, m'a readus la viata, m'a resuscitat usor cu ajutorul tau prin cuvinte calde si dulci, si m'a facut sa cred ca iubirea poate exista cu adevarat. Distanta ne'a indeparat in fiecare zi mai mult, ne'a facut sa ne pierdem scanteia inceputului ce avea sa dureze pana la primul nostru sarut. Ne'a facut sa credem ca intr'o zi am fi putut fi impreuna fara piedici si certuri. Am trecut impreuna peste 52 de zile interminabile, alinundu'ne durerile unul altuia, provocand insusi durerea prin nevoia de celalalt aproape. Ne'am mintit destul ca va fi bine, contienti ca noi insine nu ne simtim bine, ca durerile trupesti ne macina viata incetul cu incetul. Am crezut impreuna intr'un viitor maret, o familie, copii frumosi. Absurd, doarte absurd. Am zis mereu ca e prea devreme pentru a crede intr'o minune ce avea sa se intample peste ani intregi. Ziceai ca ma iubesti, o ziceai cu suflet, cu inima, si doar prin cuvinte reuseai sa ma faci sa inteleg acest sentiment. Imi ziceai la telefon, incet, ca si cum ar fi fost o chestie doar pentru mine "Te iubesc..". Niciodata nu ti'am raspuns cu vocea. Niciodata nu am zis cuiva ca il iubesc, nu am reusit, am fost in stare doar sa scriu, atat. Am zis "Si eu.." dar n'am zis tare, sau chiar incet "Si eu te iubesc".. Iarta'ma. Nu crede ca n'am zis'o pentru ca nu o simt cu adevarat. Mi'a fost intotdeauna frica sa zic aceste cuvinte, sa le zic din inima. Acum inca as vrea sa am ocazia sa iti repet pentru ore intregi ca Te iubesc. Asta e dorinta mea, probabil nu vei crede.
Te'ai schimbat, mult, prea mult. Intotdeaua ai reusit sa ma intelegi, chiar si in situatii grele, si atunci cand viata ma abatea din drumul ei si ma oprea in loc. Mi'ai fost alaturi, mi'ai promis ca'mi vei fi alaturi. Si cu timpul nu stiu ce s'a intamplat, nu mai intelegi un cuvant din toata durerea mea, din iubirea mea, din dorul meu. Nu mai intelegi un vers din umilele mele poezii, si doare. De ce? De ce nu mai intelegi? De ce nu intelegi simple cuvinte care explica gloantele zilnice ce ma lovesc din cauza ca te am aproape? E asa greu sa intelegi cand iti zic ca te iubesc, e asa greu sa intelegi cat imi lipsesti?.. Nu intelegi dragostea prin cuvinte, stiu. Trebuie fapte, dar dragostea nu traieste, nu respira fara siguranta cuvintelor, fara mierea silabelor induiosatoare a iubirii, moare, se usuca. Vorbesc mult, intotdeauna am vorbit mult, dar o fac cu un scop. Eu hranesc dragostea celuilal si atunci cand probabil nu mai exista. A ta mai este?..Nu, ai fi inteles acea poezie minunata de Mihai Beniuc care explica ce esti tu pentru mine, cat imi lipsesto, cat imi vei lipsi daca ai sa pleci din viata mea. Ai fi raspuns la strigatul meu catre inima ta. Probabil nu l'ai auzit, probabil inima ta a surzit de la urletele tale de ura pentru mine. Sau proabil nu m'ai iubit NICIODATA. Nu vreau sa cred asta, nu..Dar n'am de ales, acum , cand stau si ascult o melodie "Atat de singur", destul de veche, si plang..Plang...Plang...Ma lasi sa plang? Nu poti face rau intentionat atunci cand iubesti. Ce sa inteleg din asta?..Raspunsul il stii doar tu.

Mă ascund printre rândurile vieții.



Încercând din răsputeri, fără rezultat, să îmi recapăt speranța de mult pierdută stau în loc, în timp ce lumea își continua sensul vieții în neștiință. 
Cum faci să trăiești fără să cunoști iubirea, fără să cunoști privirea nemuririi din brațele celuilalt. 
Cum faci să crezi că se poate trăi fără dragostea nemăsurată pentru cineva?..
Nu înțeleg; probabil ceva e greșit în mine. Sunt singura care s-a oprit în loc, rămânând fără putere după ce un sentiment mi-a înghețat în suflet. 
Și totuși nu toți și-au găsit perechea, nu. Mai sunt cei ce se amăgesc că pot continua monotonia cotidiană fără un strop de fericire, fără a ști că tristețea e cauzată de lipsa de dragoste..