30 iun. 2012

Visând.


Un tată ce bea mai mereu,
O mamă-n lacrimi zi de zi;
Cu toate astea, visul meu
Era să simt că pot trăi.

Vroiam să vizitez pământul
Să văd cum oamenii zâmbesc,
Să pot împărtăși cuvântul
Prin glasul meu prea omenesc.

Cântam din zori și până seara;
Să fiu cineva mare, eu vroiam
Să pot în mână să țin zarea
Să cânt iubirea, eu visam.


Coristă am ajuns în vreme;
Soprană chiar, eu printre fete;
Și am avut a mele semne
Fiind a muzicii-interprete.

Dar s-a sfârșit tot visul drag,
Chiar dacă sufletul mă doare;
Din cor a fost să mă retrag
Și să-mi urmez iubirea-n zare.

Tot ce mi-a mai rămas să spun
Este că visul a fost tare dulce,
Chiar dacă ceea ce-a rămas acum
Este doar timpul ce se duce.

Nu vreau să plang sau să mai cânt,
Căci nostalgia m-ar pătrunde;
Acum eu am simțit că-n gând
Ființa-mi scrie rânduri multe.

Acum, vorbind cu luna și pereții
Mă tot gândesc că visul meu
Este să simt ce au trăit poeții
Și să mă-mbăt în visul meu!

20 iun. 2012

Scrisoare Destinată Trecutului.


 Biroul cel trist din camera pustie, 19 Iunie
Dragă trecutule,
Ești pregătit? De mult vreau să-ți scriu pentru că nu te-aș putea privi în ochi; nu am avut niciodată curajul necesar să te înfrunt. Cred că a venit momentul să-ți spun ce am pe suflet, să vezi ce ai adus în viața mea, și totuși să vezi cum am trecut peste toate și sunt înca aici, pregătită să-ți fac față.
"
  • Pentru tatăl meu, cel care nu-și mai amintește că are o fiică.
Îmi revin în minte imagini din calvarul în care am crescut; zi de zi luptând cu propria-mi ființă, propriile-mi lacrimi și miile de speranțe că nu ai mai fi ajuns acasă beat și decis să o bati pe mama. Credeam că pot înceta să mă ascund sub masă, de teamă să nu dai și în mine; mă săturasem de atâta durere a mamei. De asta am fost bucuroasă că a plecat departe de tine, nu ți-a mai permis să îi faci rau. Păcat că, odată cu plecarea ei ai uitat și de mine. Îti amintești când mă luai în brațe să dansăm pe melodiile lui Richard Clayderman? Dacă ai ști... Uneori chiar îti simt lipsa; nici nu-mi mai amintesc glasul tău, ochii tăi. N-a ramas nimic din ceea ce eram atunci. Nici macar tu.

  • Pentru cineva anonim, care a shimbat orice în mine.
Mi-ai distrus viața, știi? Aveam 9 ani, de ce a trebuit să...? Mi-ai luat ceea ce puteam avea mai de preț ca fată, nu m-ai lăsat să am grijă de corpul meu așa cum mi-aș fi dorit. M-ai constrâns, încât și acum am coșmaruri noaptea și trăiesc cu frica în sân. Nici nu am avut curajul să spun cuiva, știe numai Dumnezeu. Sunt sigură că nu-ți va rămâne nepedepsită fapta, gândește-te că nu voi tace la infinit. Așteaptă-mă, acum sunt alta. Ai să regreți ziua când ai făcut-o.

  • Pentru cel care m-a dezamăgit mai mult decât oricine altcineva.
Am trecut peste, la fel ca și amănuntele de mai sus. Păcat că ai făcut parte din viața mea; atâtea promisiuni, cuvinte aruncate fără sens și o relație fără rost, așa-i? Cam așa ai descrie și tu acum, stiu sigur. Ce să-ți mai amintești de proasta care a stat un an să te aștepte, și a sacrificat până și sănătatea ei pentru tine?! Fericit acum? Eu da, că nu mai ești. Un singur lucru bun l-ai făcut, mi-ai fost muză. Te-am lăsat în urmă, cum probabil ai facut-o tu cu mult înaintea mea. Ah, și apropo: îmi vreau cartea ce ți-am scris-o înapoi!

  • Pentru toți cei care mi s-au numit prieteni, și s-a dovedit a fi numai gura de ei.
Haha. Dacă râd acum este pentru că mi-am dat seama totuși (mai bine mai târziu decât niciodată) că m-am străduit 5 ani de zile degeaba. Oricum niciodată nu m-ați privit ca prietena care întotdeauna a fost dispoibilă și pregătită să facă orice ați fi cerut, pentru binele vostru. A fost greu să vă las, să știți; a fost foarte dificil să renunț la toată munca mea, toată pasiunea pentru ceea ce reușeam să realizez cântând, jucând teatru, organizând concerte și excursii alături de voi. Dar asta este, nu prea mi-ați dat de ales. Desigur că-mi lipsiți, dar... Nu m-aș mai întoarce. Îmi pare rău...

  • Pentru cei care îmi sunt alături acum, care mă susțin și îmi înlocuiesc gândurile de mai sus cu altele mai frumoase.
Nu aș ști cum să vă mulțumesc. Fără ajutorul vostru nu aș fi avut vreodată curajul să ridic capul sus fără să-mi pice lacrimi. A fost greu cât nu ați fost acolo când aveam nevoie, m-am simțit pierdută și fără viitor; acum am reușit să privesc spre cer gândindu-mă la ceea ce mă face să lupt pentru ce va urma, să-mi iau sufletul și să-l eliberez de suferinți așa grele. Probabil v-a fost greu să luptați împotriva încăpățânării mele, însă mi-aș dori să nu plecați și voi din viața mea. Încă am mare nevoie de voi, și cunoscându-mă, voi avea mereu! Multumesc că m-ați ajutat să-mi recapăt încrederea în ceea ce sunt acum și că mi-ați arătat calea spre fericire!
"

Sper să poți înțelege de ce nu poți continua să-mi năvălești viața. Te rog mult să nu mă mai cauți, trecutule, ar fi mai bine pentru amândoi ca ruptura să rămână profundă și să ne vedem de viitorul nostru. Aș vrea să pot spune că a fost frumos, dar aș minți blajin, așa că prefer să închei cu un ADIO.

Cu mult regret că te-am avut, Cea care vrea să te uite.

16 iun. 2012

Soapte de Pian.


Ca o adiere de vioară îmi fuge gândul slab;
Pe urme de petale adorm cuprinsă-n dor,
Și picuri cad alene pe patul mult prea alb
Ce se aseamănă în taină cu scumpul meu amor.

Pianul negru și lucios mă-ncântă în tăcere;
Atât eu pot s-ascult în aste triste clipe,
Mi'este doar el acum, pe post de mângâiere,
Cu clapele ușoare ca aripi mici de nimfe.

Și ce amar îmi drege ușoara-i adiere,
Că nu m-aș ridica să-l mai opresc în veci;
Când el îmi cântă, simt culmile-n plăcere,
Și florile învie din resturile-i seci.

Poți să-mi iei totul din această lume:
Și bani, și vise, și chiar a mea umilă viață;
Dar lasă-mă-un minut s-ascult a sale urme,
Să pot să îmi recapăt acea dulce speranță.

Nu a murit, ci doar a adormit în timp;
Eu am nevoie de-a sale note mult prea fine
Să pot să mă trezesc, să pot din nou să simt
Pianul cum îmi cântă doar melodii sublime!