Ultima Scrisoare de Adio..

A trecut timp de cand ne'am cunoscut, de cadn ne'am vazut prima oara.Era o calda zi de iunie, atunci cand mi'ai zambit fara sa'ti dai seama ca eram eu cea cauia urma sa ii iei inima, dupa un timp.Radeai, vesel si glumet, nu m'ai observat, eram eu cea adevarata atunci, fara machiaj, fara haine frumoase, fara par vopsit rosu, fara pic de culoare, eram eu.Primul cuvant care mi l'ai rostit a fost "Ce mica esti..".Paream o copila fara casa, fara suflet, fara zambet, m'ai intristat din primul moment. Atunci eram pierduta in ganduri si lacrimi fara sa stiu ca persoana care tocmai imi vorbise ar fi putut fi sufletul meu, inima mea, viata mea.Dupa luni de suferinta si durere, Dumnezeu m'a readus la lumina dandu'mi'te pe tine, dragosea mea. Mi te'a scos in cale precum un fulger care in loc sa ma ucida, m'a readus la viata, m'a resuscitat usor cu ajutorul tau prin cuvinte calde si dulci, si m'a facut sa cred ca iubirea poate exista cu adevarat. Distanta ne'a indeparat in fiecare zi mai mult, ne'a facut sa ne pierdem scanteia inceputului ce avea sa dureze pana la primul nostru sarut. Ne'a facut sa credem ca intr'o zi am fi putut fi impreuna fara piedici si certuri. Am trecut impreuna peste 52 de zile interminabile, alinundu'ne durerile unul altuia, provocand insusi durerea prin nevoia de celalalt aproape. Ne'am mintit destul ca va fi bine, contienti ca noi insine nu ne simtim bine, ca durerile trupesti ne macina viata incetul cu incetul. Am crezut impreuna intr'un viitor maret, o familie, copii frumosi. Absurd, doarte absurd. Am zis mereu ca e prea devreme pentru a crede intr'o minune ce avea sa se intample peste ani intregi. Ziceai ca ma iubesti, o ziceai cu suflet, cu inima, si doar prin cuvinte reuseai sa ma faci sa inteleg acest sentiment. Imi ziceai la telefon, incet, ca si cum ar fi fost o chestie doar pentru mine "Te iubesc..". Niciodata nu ti'am raspuns cu vocea. Niciodata nu am zis cuiva ca il iubesc, nu am reusit, am fost in stare doar sa scriu, atat. Am zis "Si eu.." dar n'am zis tare, sau chiar incet "Si eu te iubesc".. Iarta'ma. Nu crede ca n'am zis'o pentru ca nu o simt cu adevarat. Mi'a fost intotdeauna frica sa zic aceste cuvinte, sa le zic din inima. Acum inca as vrea sa am ocazia sa iti repet pentru ore intregi ca Te iubesc. Asta e dorinta mea, probabil nu vei crede.

Te'ai schimbat, mult, prea mult. Intotdeaua ai reusit sa ma intelegi, chiar si in situatii grele, si atunci cand viata ma abatea din drumul ei si ma oprea in loc. Mi'ai fost alaturi, mi'ai promis ca'mi vei fi alaturi. Si cu timpul nu stiu ce s'a intamplat, nu mai intelegi un cuvant din toata durerea mea, din iubirea mea, din dorul meu. Nu mai intelegi un vers din umilele mele poezii, si doare. De ce? De ce nu mai intelegi? De ce nu intelegi simple cuvinte care explica gloantele zilnice ce ma lovesc din cauza ca te am aproape? E asa greu sa intelegi cand iti zic ca te iubesc, e asa greu sa intelegi cat imi lipsesti?.. Nu intelegi dragostea prin cuvinte, stiu. Trebuie fapte, dar dragostea nu traieste, nu respira fara siguranta cuvintelor, fara mierea silabelor induiosatoare a iubirii, moare, se usuca. Vorbesc mult, intotdeauna am vorbit mult, dar o fac cu un scop. Eu hranesc dragostea celuilal si atunci cand probabil nu mai exista. A ta mai este?..Nu, ai fi inteles acea poezie minunata de Mihai Beniuc care explica ce esti tu pentru mine, cat imi lipsesto, cat imi vei lipsi daca ai sa pleci din viata mea. Ai fi raspuns la strigatul meu catre inima ta. Probabil nu l'ai auzit, probabil inima ta a surzit de la urletele tale de ura pentru mine. Sau proabil nu m'ai iubit NICIODATA. Nu vreau sa cred asta, nu..Dar n'am de ales, acum , cand stau si ascult o melodie "Atat de singur", destul de veche, si plang..Plang...Plang...Ma lasi sa plang? Nu poti face rau intentionat atunci cand iubesti. Ce sa inteleg din asta?..Raspunsul il stii doar tu.