30 dec. 2014

Pleacă mai repede, 2014!


Of, 2014, ai fost un an plin cu de toate. Pun pariu că toate urările de la începutul tău mi le-ai adeverit într-un fel sau altul; poate de la cei ce mă iubeau de-o viaţă căci au o parte din sângele meu, de la cei care mă iubeau pe moment şi care mai apoi nu au mai făcut-o şi, cu siguranţă, şi de la cei care nu îmi vroiau tocmai binele. Şi uite aşa mi-ai lăsat o mulţime de răni în urmă, alături de momente pe care nu voi reuşi sa le uit prea uşor...
Câte lovituri, câte împuşcături aş spune... Am ţinut şi cu dinţii să nu mă destram în mii de bucăţi, dar ţi-ar fi plăcut să priveşti asta, nu? Ei bine, află că am fost mai puternică decât ai crezut şi sunt încă aici, punându-mi toată speranţa în ziua de mâine a noului an, cel care sper să fie măcar puţin mai blând şi coerent decât tirania pe care ai aruncat-o asupra mea încă din primele momente ale tale.
Din fericire acum nu mai ai cum să îmi faci rău, haha: nu mai ai timp. Voi închina un pahar viitorului nou venit şi voi sărbători moartea ta, mă voi bucura că nu vei mai fi să râzi de necazurile ce mi le arunci şi de lacrimile mele.
Pleacă! Oh, aş vrea aşa mult să nu mai aud de tine, să nu te mai pomenească nimeni, să fii exact ca acei criminali îngropaţi într-un loc blestemat de care toţi se feresc căci poate deschide răni şi face noi masacre fără mila.
Îţi urez să putrezeşti cu tot răul ce l-ai făcut, să ai parte numai de nefericire, durere şi suferinţă, iar dacă cineva se va obosi să îţi facă vreun bine, să nu ai timp să te bucuri de el, aşa cum şi mie mi-ai răpit toate momentele de fericire cu care m-ai amăgit atâta amar de timp.
Ce dezamăgire... Cine ar fi zis exact acum un an că aş fi ajuns să te urăsc atât de tare?
Câtă ironie, cât sarcasm, câtă ura ai putut avea! Mă întreb dacă oare mi-am plătit păcatele cu lacrimile ce ţi le-am dat grămadă, sau succesorul tău va mări preţul fericirii...