Nu'mi da sperante ce nu imi pot permite
Nu'mi oferi caldura ta cereasca,
Nu'mi da sarut si nu imi mai promite
Si nu lasa ca visele sa'mi creasca..
Nu'mi mai vorbi de nu ai sa ma vrei
Si nu'mi mai evita privirea'mi seaca,
Caci de te uiti adanc in ochii mei
Fiori adanci imi lasi sa'mi treaca..
De ce te'ascunzi de vocea mea sumuta,
Si vrei sa fugi din bratele'mi lumesti..?
Nu stii tu oare cat de multa
E'a mea iubire printre lucruri pamantesti?
Cu'a tale brate mi'ai deschis si raiul
Si'a ta caldura a patruns adanc in mine..
Iar de'mi vei asculta atent si graiul
Sperantele mi se vor scutura de spine..
mi s-a luat de proza, vreau si eu sa reusesc poezii :((
RăspundețiȘtergeremi-au ajuns unde trebuiau randurile tale...
RăspundețiȘtergereImi aminteste de Luceafarul:D:) Multumesc de comm>:D< esti o scumpa:X
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergeregraitoare cuvinte
RăspundețiȘtergereMultumesc mult >:d<
RăspundețiȘtergereLavinia, nu as putea niciodata sa ma compar cu versurile lui Eminescu.
Geo... Si eu sper sa'mi revin :|
29decembrie, ma bucur enorm ca simti versurile mele.
Bianca, pune'ti o melodie de pian si lasa'te purtata de val, vei reusi sigur sa creezi cateva versuri :)
Sufletel, multumesc :)