Iubire - Singuratate

Candva mi'as fi spus ca singuratatea e iubirea mea, si nu ma certam niciodata cu aceasta, atat de perfecta si binevoitoare, sigura pe ea si iubitoare. Un vis ce de multe ori nu'mi era doar pereche, ci si foarte bun prieten la nevoie; ea ma lasa sa plang, dand toata durerea afara din mine.. Ma lasa de multe ori sa iau decizia potrivita si sa prind putere, chiar si pentru cateva minute. M'a ajutat enorm sa inteleg ceea ce caut, ceea ce simt si ceea ce intr'un final as fi putut sa'mi doresc, dar nu as fi facut'o.

Pacat ca aceasta avea un singur defect : Egoismul; de asta atunci cand ai aparut tu, ea a plecat.

S'a simtit inlocuita vazand cum imi stergeai lacrimile si ma imbratisai sa nu mai “dau apa la soricei”. A vazut cum nu ma lasai sa iau decizii, pentru ca numai ce te priveam si stiam deja ce vreau, si a observat cum, din acea fiinta fragila si suparata pe intreg universul, s'a renascut o razboinica pregatita sa lupte cu zambetul pe buze, pentru orice picatura de implinire si iubire.

Decizia ei a fost definitiva, pentru ca nu reusea sa ma inteleaga, sa vada intradevar ca ceea ce mi'as fi putut dori s'a implinit fara vreo varsare de sange. Uneori o vad, trista si scumpa singuratate, cum ma priveste melancolic dintr'un coltisor ascuns, si o salut.. Dar nu mai primesc nici un raspuns.

‎"Iubirea este cea mai mare dintre tristetile umane, deoarece este efortul suprem pe care omul il incearca pentru a iesi din singuratatea fiintei sale launtrice."