104 Ani.

Am sa incetez sa'mi neg ceea ce simt pentru tine, indiferent de ceea ce simti tu acum reciproc.

A sosit momentul sa'ti repet iar ca te iubesc, si ca, probabil in adancul meu, nu am incetat vreodata sa o fac, desi momentele de disperare din mine imi sopteau mereu sa incetez. Azi am reprivit a mia oara unul din ultimele tale mesaje, si inca nu stiu daca am plans de fericire sau tristete; era asa frumos scris si parea adevarat... Vreau sa cred ca era, daca nu as face'o probabil moartea mi'ar intra definitiv in suflet, si nu o pot lasa atata timp cat tu esti inca acolo.

Azi am reusit sa zambesc amintindu'mi alinturile ce mi le spuneai aproape in soapta la telefon, iar in acelasi timp imi curgeau lacrimi mari si suparate de atata dor.

Sunt 104 zile de cand nu mai esti; as putea spune ca te'am uitat si ca am vrut sa o fac, dar adevarul este ca m'am incapatanat intotdeauna sa te pastrez cu mine oriunde am mers, culegand de pe urma pasilor tai sperantele lesinate de vreme. Le'am torturat in asa fel incat au ramas fara hrana si fara dulceata, iar acum zac pe pamantul rece ca niste petale firave ce asteapta sa renasca intr'un nou inceput.

Chiar daca acum nu'mi esti alaturi, nu ma pot opri din a ma ruga sa fii bine si fericit; iubirea din mine inca se gandeste la ce frumos a fost sa te aiba alaturi pe cararea vietii, si te va astepta inca 104 ani, daca este nevoie, sa te poti reintoarce si sa'mi spui ca nu mi'ai uitat glasul ce te'a chemat nestingherit...