Poveste drept Mostenire..

..Moartea a venit fara mila. Nu i'a pasat de tot ce aveam sa mai traiesc, nu i'a pasat de asteptarea fericirii mele... Nu i'a pasat de iubirea mea si tot ce simteam..
Si ce am lasat in urma?
Povestea vietii mele, ce defineste sentimentul pal numit "Dragoste".

"A fost in zori un suflet alb
Ce tot plangea pe trupu-i dalb,
Si se ruga lui Dumnezeu:
-As vrea un suflet langa-al meu..-

Iar lacrimile calde ce cadeau
Un trup firav si rece isi creeau,
Si rochia-i facuta sumbra
Formau o dulce draga umbra.

In tot tesutul firav sta
O tanara,iubirea sa,
Si il privea nestingherit
Cu doi ochi vii din trup murit.

Prin pielea rece ca de nea
Racoare si tristete oferea,
Cand el o mangaia usor
Si ii canta incet, cu dor.

Si-oricat ìi arata a lui iubire
Privea sumut, fara uimire
De-a gandirilor maretie..
Nu-ntelegea iubirii bogatie.

Dar dupa-un pic sarut cerea,
Si dor, si pasiune ea simtea.
Inexplicabil sentiment,iubirea,
Ce-aduce-n suflet nemurirea.

El n-a mai vrut-o dupa-un timp,
Pierzand iubirea cu-al ei ritm,
Si stinsa-n timpul fara glas,
Privea cu dor ce i-a ramas..

Singura,langa statuia lui,
Plangea fiind a nimanui,
Si-n lacrimi intr-o rece noapte
Muri-n a ei singuratate..."

De asta acum plutesc lenes pe un nor indepartat de orice strop din viata ce am avut-o candva.
Nu mai sunt priziniera timpului si a asteptarii, nu mai simt durerea trupeasca de un timp si nu mai simt nici nevoia de a retrai momente ce candva as fi repetat la infinit...
Libera, in sfarsit...sau...........
Privesc spre mana ce avea semne, si vad sange si cicatrici vinetii. Imi dau seama dezamagita ca am ramas inlantuita in lanturile iubirii,oricat de departe as putra sbura cu noile mele aripi...

"Iar de iubirii-i plang obrajii
O amintire-mi deseneaza pasii,
Si voi lasa in vesnicie,
Cu foi si lacrimi, mostenire."