2 iun. 2014

Monolog. (2)


[...] Pentru că nu poţi face pe cineva să te iubească, oricât ţi-ai dori asta; poţi doar încerca să fii o persoană iubită dând tot ce e mai bun din tine în speranţa ca sentimentele de dragoste ale celuilalt să înflorească. Poate vei avea puţin noroc şi, fiind tu însăţi, te va accepta şi te va aprecia ca pe cea mai rară floare din lume, astfel rămânându-ţi alături în momentele bune, dar mai ales în momentele grele. 
Fii tu însăţi şi nu vei da greş faţă de persoana care va şti să îţi iubească defectele; nu uita că toţi sunt în stare să aprecieze calităţile tale, dar puţini ştiu să aibă răbdare cu tine atunci când problemele te inundă şi nu şti încotro să te îndrepţi. 
Nu te întrista când eşti respinsă de societate; ceilalţi nu ştiu să te accepte când eşti diferită de întreg şi tind să te marginalizeze pentru că nu eşti ca ei. Asta nu înseamnă că eşti greşită şi că trebuie să te schimbi pentru a-i mulţumi pe ei; atâta timp cât eşti tu însăţi eşti specială şi ieşită din tiparul banalităţii lor. Apreciază-te pentru asta.
Vei fi contrânsa de împrejurări să trăieşti fără cel pe care l-ai iubit şi i-ai fost alături; vei reuşi cumva, dar lumea nu va mai avea acelaşi farmec şi aceeaşi culoare ca atunci când te trezeai dimineaţa lângă el şi îţi zâmbea. Îi vei simţi lipsa şi îţi va fi dor de glasul lui şi îmbrăţişările-i vindecătoare, dar nu vei avea de ales; viaţa uneori, este nedreaptă.
Va trebui să lupţi şi să înduri multe până vei ajunge să obţii ceea ce-ţi doreşti, iar când vei reuşi este foarte probabil să pierzi totul. Atunci va trebui să îţi ştergi lacrimile, să te ridici de jos şi să-ţi continui drumul fără prea multe întrebări sau regrete, căci nu poţi rămâne blocată în faţa greutăţilor.
Nu uita că toate nedreptăţile şi toate rănile ce le porţi pe trup te-au făcut şi te vor face să fii o persoană nemaipomenită atâta timp cât vei zâmbi, vei spera, vei iubi şi vei şti să te bucuri de tot ce te înconjoară, şi nu uita că nimic nu este etern dacă tu nu-l faci să fie ca atare în inima şi sufletul tău.
Priveşte spre cer, şi când îţi este dor gândeşte-te că undeva departe, sub aceiaşi nori şi acelaşi soare, sub aceeaşi lună şi aceleaşi stele, cineva te-a ţinut în braţe, ţi-a zâmbit nu demult şi te-a făcut să trăieşti cea mai frumoasă, dar şi nebună, poveste de dragoste dintotdeauna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu