Dezechilibru.

Am aflat prea târziu că zâmbetele ajută să capeţi putere din propria cenuşă. Până să îmi dau seama că m-am pierdut în ceaţa de foc, am uitat să trăiesc alături de temerile mele. Am crezut că pot amăgi timpul şi că voi putea mereu schimba vieţile oamenilor, când singura viaţă ce avea nevoie de o schimbare era a mea.
Prea multe dubii, prea multe speranţe, prea multe ceasuri, prea multe şanse, prea mult copii şi prea puţin adulţi, prea mult săraci şi în dragoste muţi, prea mult alb-negru, prea puţin gri, prea mult simţire şi prea puţin chin, prea multe doruri, prea puţini nori, prea multă dragoste şi prea puţini fiori...

Parcă nimic nu e îndeajuns în lumea aceasta, prea mic, prea mare, prea întuneric, prea soare, prea uscat sau sărat, prea uzat sau stricat, prea fragil, prea stins, prea umil, prea închis; totul e în plus sau în minus, nimic nu este în cantitatea corectă pentru a crea un echilibru stabil pentru o stare de fericire constantă în sufletele oamenilor. S-a ajuns într-un punct mort, unde nemulţumirile duc la certuri, lipsurile la războaie şi nefericirea la autodistrugere.

De asta este nevoie de o licărire în întuneric uneori, mică dar îndeajuns de sclipitoare ca să ne trezească speranţa de a continua drumul în căutarea unui felinar destul de puternic să ne lumineze minţile pentru o altă clipă, mai lunga, şi tot aşa mai departe.

Suntem aşa naivi încât nici unul din noi nu vrea să vadă adevăratul nostru rol în viaţă.
Fericirea, da, poate uneori depinde şi de ceilalţi din jurul nostru, dar atâta timp cât noi suntem împăcaţi cu noi înşine şi punem puţin din inima noastră în fiecare lucru ce-l facem, atâta timp cât dăm ce e mai bun din noi la momentul potrivit şi prin asta vedem zâmbetele de pe chipul celorlalţi, atâta timp cât facem tot ce ne stă în putinţă să răsară soarele, liniştea interioară nu va întârzia să apară.

Se zice că "Primeşti ceea ce dăruieşti", ei bine, nu vă lăsaţi păcăliţi de aparenţe. Azi, maine, poimaine suferiţi, sunteţi aruncaţi la pământ chiar şi dupa ce aţi dat ce-a fost mai bun din voi, însă nu vă abateţi. Proverbul nu spune când veţi primi ce dăruiţi, este cale lungă până acolo, şi nu veţi primi totul de-odată, ci în "rate". Căci doar aşa vă veţi putea bucura de momentele de fericire, doar aşa veţi putea savura clipele de linişte şi doar aşa veţi avea curajul, forţa şi cheful de viaţă să mergeţi înainte: ştiind că poate maine este ziua cea mare. Ziua în care cerul vă va îmbrăţişa şi sufletul va ţopăi dintr-o rază în alta. Ziua care aţi aşteptat-o atât de mult şi pentru care aţi trecut printr-atâtea. Ziua pentru care a trebuit să luptaţi cu sudoare, lacrimi, suferinţi, speranţă.
Ziua care o meritaţi.