5 feb. 2012

And if you'll die...

Just walk away... just say goodbye...” 
 
Au fost momente în trecut care m'au făcut să cred că visele uneori ajută. Momente când vedeam cum toate veneau de la sine și se întâmplau ca în acțiunile minții mele nocturne.
De când mintea mi'a fost inundată de același coșmar dureros, sufletul mi'a luat'o razna...
Repet în gând o ultimă rugăciune, după care adorm încercand din răsputeri să fiu calmă, liniștită și odihnită. Mă cufund în perna albastruie și pufoasă, somnul mă cuprinde, și ca prin minune mă regăsesc într'un tren necunoscut, pe o cale ferată pustie și rece în compania singurelor șoapte de speranță. Nu știu unde mă îndrept, nu știu ce voi face odata ajunsă la destinație; nu știu nici măcar dacă mai sunt eu însămi sau mi'am pierdut firea pe drum undeva. Tot ce știu este că am un bilet în mână, pe care scrie cu caracter gigantic : “SPERANȚA MOARE ULTIMA”.
Cursul călătoriei se oprește brusc, simt că trebuie să cobor; dar oare sunt pregătită pentru ce mă așteaptă odata aflată afară? Pașii mei nesiguri se îndreaptă spre ușa vagonului, trenului și apoi gării. Fără dificultate trupul mă poartă la locul cuvenit, fără să'mi dau seama că mă aflu printre micile flori primăverii ale grădinii lui... Mă cuprinde o teamă, dar trebuie să am încredere până la sfârșit; cel puțin așa spunea biletul!
Fără a sta prea mult pe gânduri, găsesc intrarea cu pricina și deschid lejer. Intru și nu văd pe nimeni; oare să fie iarăși plecați? Imposibil.
Mă plimb prin micile cămăruțe din încăpere până să găsesc ceea ce așteptam poate: camera lui. Pereții plini de postere cu diferiți cântăreți rock, iar într'un colț, deasupra patului, câteva fotofrafii de familie. Mă aproprii de acestea, și încep a le studia conturul, căutându'i privirea pierdută în imaginile fără viață. Doar când mă întorc observ o femeie îmbrăcată în negru, înaltă, privindu'mă cu ochi speriați parcă. Îi zâmbesc temător și o salut, dar ea izbucnește în lacrimi. O iau ușor de mână și ne așezăm pe pat, eu încercând să o liniștesc. Mă privește din nou și duce temător mâna spre buze:
-Tu nu știi... - îmi spune. În mintea mea deja se crease un întreg scenariu, care de care mai trist, dar nicicând nu mi-aș fi imaginat ce avea să-mi spună; însă regăsesc curajul să întreb:
-Ce anume să știu? - ezit parcă să vreau să aflu, însă femeia printre lacrimi îmi răspunde: 
-El... El nu mai este...Chiar nu ai aflat? - ...
Lacrimi mari mi'au inundat chipul pe loc, eram fără cuvinte. Blocată în timp, fără a putea ieși în vreun fel, fără a putea vedea urma unei glume sau unei minciuni. Trăsăturile feței ei îmi demonstrau clar cât de grele au fost ultimele zile:
-A avut un accident... Nu s'a mai trezit deloc...
Mi'a povestit mai multe, însa cine să o asculte cu adevarat, când nici nu mai știam cine sunt și de ce toate astea... Încercam sa gasesc o explicație logică, să motivez mișcările lui și accidentul, faptul că nu mai este în viață, dar în zadar. Nimic nu l'ar fi readus înapoi. Întorcându'mă spre grădina cu flori și petale, am șezut pe marginea lacului din apropriere, aveam nevoie să fiu singură și să îmi plâng durerea, să o dau afară din mine. Însă absența lui cine ar fi vindecat'o?
Știu doar că dimineața, când somnul s'a spulberat, aveam lacrimi pe obraz și în ochi, și nici după ce am văzut că sunt încă acasă la mine iar la știri nu au fost vești despre visul meu nu am încetat să plâng. În toiul nopții aș fi vrut să dau un singur telefon, să'l rog să fie atent și să mă asigur că e bine și sănătos... O noua frică mi s'a născut în interior..însă...
Speranța moare penultima, pentru că e dragostea cea care are puterea să reziste atunci când nimic nu mai este...

8 comentarii:

  1. trist.....si eu care credeam ca doare atunci cand il vezi in fiecare zi si nu poti fi cu el......de fapt cel mai rau e sa pierzi cu adevarat pe cineva.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunat,fara cuvinte..si eu am mai trecut prin astfel de vise uneori..insa ai dreptate speranta moare penultima iar dragostea ta sigur va rezista.

    RăspundețiȘtergere
  3. Miru , iti multumesc!>:d<
    Rosia, este trist sa pierzi pe cineva neavandu'l aproape, sau ca prieten, iubire..ca orice.. Dar cred ca sa pierzi intradevar pe cineva este de nedescris, atat de dureros...

    Rox, multumesc din inima>:d<
    Bianca.. stiu :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Chiar ai un blog...superb! :) Cat despre postare...te lasa fara cuvinte. :) Felicitari pentru blog.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si printre lacrimi, exista zambete si in dureri exista alinare si chiar in moarte exista dragoste...sa nu.ti pierzi niciodata speranta si credinta....

    RăspundețiȘtergere
  6. Visul de fata poate fi descifrat psihanalitic. Intra pe blogul meu si poate ma gasesti online si poate il analizam.

    RăspundețiȘtergere