27 mar. 2014

Dezechilibru.


Am aflat prea târziu că zâmbetele ajută să capeţi putere din propria cenuşă. Până să îmi dau seama că m-am pierdut în ceaţa de foc, am uitat să trăiesc alături de temerile mele. Am crezut că pot amăgi timpul şi că voi putea mereu schimba vieţile oamenilor, când singura viaţă ce avea nevoie de o schimbare era a mea.
Prea multe dubii, prea multe speranţe, prea multe ceasuri, prea multe şanse, prea mult copii şi prea puţin adulţi, prea mult săraci şi în dragoste muţi, prea mult alb-negru, prea puţin gri, prea mult simţire şi prea puţin chin, prea multe doruri, prea puţini nori, prea multă dragoste şi prea puţini fiori...

Parcă nimic nu e îndeajuns în lumea aceasta, prea mic, prea mare, prea întuneric, prea soare, prea uscat sau sărat, prea uzat sau stricat, prea fragil, prea stins, prea umil, prea închis; totul e în plus sau în minus, nimic nu este în cantitatea corectă pentru a crea un echilibru stabil pentru o stare de fericire constantă în sufletele oamenilor. S-a ajuns într-un punct mort, unde nemulţumirile duc la certuri, lipsurile la războaie şi nefericirea la autodistrugere.

De asta este nevoie de o licărire în întuneric uneori, mică dar îndeajuns de sclipitoare ca să ne trezească speranţa de a continua drumul în căutarea unui felinar destul de puternic să ne lumineze minţile pentru o altă clipă, mai lunga, şi tot aşa mai departe.

Suntem aşa naivi încât nici unul din noi nu vrea să vadă adevăratul nostru rol în viaţă.
Fericirea, da, poate uneori depinde şi de ceilalţi din jurul nostru, dar atâta timp cât noi suntem împăcaţi cu noi înşine şi punem puţin din inima noastră în fiecare lucru ce-l facem, atâta timp cât dăm ce e mai bun din noi la momentul potrivit şi prin asta vedem zâmbetele de pe chipul celorlalţi, atâta timp cât facem tot ce ne stă în putinţă să răsară soarele, liniştea interioară nu va întârzia să apară.

Se zice că "Primeşti ceea ce dăruieşti", ei bine, nu vă lăsaţi păcăliţi de aparenţe. Azi, maine, poimaine suferiţi, sunteţi aruncaţi la pământ chiar şi dupa ce aţi dat ce-a fost mai bun din voi, însă nu vă abateţi. Proverbul nu spune când veţi primi ce dăruiţi, este cale lungă până acolo, şi nu veţi primi totul de-odată, ci în "rate". Căci doar aşa vă veţi putea bucura de momentele de fericire, doar aşa veţi putea savura clipele de linişte şi doar aşa veţi avea curajul, forţa şi cheful de viaţă să mergeţi înainte: ştiind că poate maine este ziua cea mare. Ziua în care cerul vă va îmbrăţişa şi sufletul va ţopăi dintr-o rază în alta. Ziua care aţi aşteptat-o atât de mult şi pentru care aţi trecut printr-atâtea. Ziua pentru care a trebuit să luptaţi cu sudoare, lacrimi, suferinţi, speranţă.
Ziua care o meritaţi.

15 mar. 2014

Furtună în suflet


Ştiam în adâncul sufletului meu că ar fi fost ultimul nostru sărut.. şi totuşi prea rapid, prea scurt, prea amar ca să nu mai urmeze altele din dragoste, în care să nu îţi mai simt îmbrăţişarea caldă şi mâinile tale extrem de fine ce-mi alintă pletele zburlite.
Mereu m-am gândit "Prea frumos ca să fie adevărat, ca să dureze pentru totdeauna"...

Aş îndura şi cea mai mare tortură din lume doar ca să pot, la sfârşitul fiecărei zile, să adorm cu tine la pieptul meu, mângâindu-ţi părul blond ca florile de tei cele mai parfumate.
Aş aştepta o mie şi una de nopţi să pot apoi să îţi aud glasul cum zâmbeşte strigându-mă, să îţi simt respirul cald cum mi se aşează la gât în fiecare minut al nopţilor ce-ar urma.
Aş muta munţi şi seca mări până ce nu aş mai avea forţă să mişc un deget, numai să mă iei de mână şi să-mi recapăt energiile din strângerea ta fermă şi călduroasă.
Aş îndura nopţi infinite de coşmaruri şi vise dureroase dacă aş şti că mă vei îmbrăţişa tu mereu ca să mă trezeşti şi să mă linişteşti.
Aş putea chiar să stau trează ani de zile ca apoi să aţipesc pentru o clipă, iar în aceea să mă mângâi tu uşor pe obraji şi să mă săruţi pe frunte crezând că dorm.
Aş face orice, chiar şi să aştept atâta amar de zile şi ani, numai ca să-mi petrec tot restul vieţii mai apoi alături de tine, să am grijă de tine cum sţiu eu cel mai bine, să te alint şi să te protejez de tot răul din lume, să te preţuiesc ca pe un cristal cioplit de Dumnezeu şi să-ţi ador în etern privirea...

Dacă doar m-ai lăsa... Dacă doar aş putea da timpul înapoi...

Dar nu pot. Mi-e dat să trăiesc o viaţa în tortură, aşteptare, munţi de mutat şi mări de secat, coşmaruri de trăit la infinit şi insomnii în noptţle friguroase. 
Şi cu toate astea eu tot nu te am...

4 feb. 2014

Do something

O indepartezi din ce in ce mai mult de tine... O faci aproape sa regrete ca si-a permis sa te lase in inima ei mult prea fragila. Ai promis ca nu vei renunta la ea, dar de ce o constrangi pe ea defapt sa o faca? De ce nu ai curajul sa ii spui ca nu mai simti fericire cand o auzi, ca fluturii au murit odata cu plecarea ei departe, ca nu a mai ramas nimic din visele ce le-ati cladit impreuna? De ce continui sa o faci sa se simta inutila si nu incerci sa o implici in ce te framanta, daca inca mai este vreo farama de adevar in acel "te iubesc" ce i-l rostesti chiar si dupa o ploaie violenta de cuvinte? Nimeni nu e imun cuvintelor, iar tu stii ca dor. Ce ti-a facut ea ca sa le merite? Nu ar fi mai simplu sa ii spui ca v-ati grabit si poate ati luat o decizie prea pripita in privinta relatiei ce a nascut intre voi?
Oare pasiunea chiar s-a consumat sau ai lasat-o tu sa se scurga printre chilometrii ce va despart? Nu crezi ca daca continui sa te comporti asa o vei face sa plece cu inima zbrobita si vei ramane singur? Oricat risca sa planga si sa sufere stie ca vei fi liber sa iti gasesti persoana potrivita, insa pana atunci sunt sigur ca ii vei simti si tu lipsa...
Iti va fi dor de parfumul ciocolatii calde ce-si prepara inainte sa te trezesti in bucatarie, periuta de dinti  bazaitoare din borcanul de pe chiuveta, hainele ei amestecate cu ale tale pe scaun, pantofii eleganti ascunsi sub dulapior, poate chiar si de prosopul cu care se acoperea mereu sa nu-i vezi nuditatea. Iti va fi dor, dar mai ales de parul ei aramiu imprastiat pe perna dimineata, imbratisarile nocturne care te faceau sa te simti in siguranta si mangaierile prin par ce te faceau imediat sa adormi. Iti va lipsi pana si prostul ei obicei de a se ridica de la masa inaintea ta pentru a strange farfuriile, timiditatea ei care te enerva la culme si momentele in care incerca sa fuga in alta camera de suparare. Iti vor lipsi chiar si orele care le petrecea singura in bucatarie in timp ce tu dormeai, dar iti era de ajuns sa o stii acolo, in casa. Chiar de vei nega, iti va lipsi totul si iti va lasa un gol nemasurabil in suflet, in inima, in casa, in pat, in telefon...
Asa ca gandeste-te bine daca esti pregatit sa suporti consecintele vorbelor tale si sa o lasi sa plece cu sufletul manjit de durere. Gandeste-te daca vei putea indura singuratatea de dinaintea ei fara sa-i simti lipsa macar putin, iar daca reusesti atunci las-o sa plece si sa nu se mai intoarca. Fii baiatul care a promis ca nu o va parasi, dar care a constrans-o pe ea sa faca pasul asta. Fii sufletul care i-a sadit atata speranta in suflet si apoi a ranit-o cu egoism si fara pic de mila. Fii dezamagirea de care se temea cel mai mult, fa orice doresti... dar fa ceva.

19 aug. 2013

Inceputurile.


Cât de frumos ar fi dacă toate lacrimile de pe Pământ ar păstra puţin din inocenţa de început a unui răsărit; acele nuanţe de foc nu ar reuşi nimeni să le reproducă întratât de frumos pe cât o fac dimineţile somnoroase ale verii.
Sau începutul unui vers ar putea da Tonul unei partituri întregi de sentimente, aşa cum începutul unei priviri se poate transforma într-o iubire de vis.
Începuturile întotdeauna sunt uşoare în comparaţie cu ce poartă ele mai apoi.
Începuturile te fac mereu să îndrăzneşti să visezi, să simţi fluturi în stomac şi dureri de cap căutând soluţia pentru o magie nemuritoare sau o reţetă perfectă pentru un viitor luminat şi plin de fericire.
Începuturile nu mai revin odată ce magia lor a avansat în ceva mai complex şi mai dificil de înţeles. De aceea ne este mereu dor de ele. Nu toţi suntem îndeajuns de puternici să facem faţă greutăţilor de după graniţele începuturilor. Ele sunt simple şi curg de la sine fără prea multe eforturi şi planuri, exact ca pentru cei mai începători sau neîndemânatici, mai slabi de înger şi temători. 
Începuturile ne dau curaj să mergem mai departe, doar că durează prea puţin ca să putem învăţa cum să nu doară absenţa lor mai târziu.

17 aug. 2013

Noapte bună, Lună!


Atunci când noaptea vine lent
Eu stau sub stele şi aştept
Să-mi spună luna cum să fac
Să fiu cu ea în cerul drag.

Să-i spun povestea mea de-amor,
De prietenie sau de dor,
Să nu mai zic cerului să plângă
Căci nimeni nu o să audă.

Când vântul îmi alintă faţa
Aud cum frunzele-mi alcâtuiesc viaţa,
Iar cântul păsărilor dragi
Mă fac să-mi fie dor de fragi.

Culoarea florilor târzii
Îmi spun că tu ai să revii,
Şi mă tezesc din vis neclar
Aşa de brusc ca din coşmar.

Când miezul nopţii a sosit
Natura toată-a amuţit;
Doar eu şi luna mai şoptim
       "Noapte senină, 
                                    Vă iubim!"


Aceasta mica poezioara participa la competita Blog Power - editia 78 cu tema propusa de Nymphetamine.

Alte creatii participante: - In numele Domnului, Omului sau Naturii
Incredibila masinarie
Sa invatam sa murim
Opera in sapte acte
Omul si natura
Rotite ale ceasului universal
Relatia natura - om
Natura
Despre om si natura

3 aug. 2013

Tradare


"A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea"
Sau poate este doar un punct
Ce îmi trezeşte brusc mirarea
Poveştii fără de-nceput.

N-a fost odată sau de mult
O prietenie adevărată-n zare,
Căci ce e-acum e doar un furt
Din graiul meu făr' de crezare.

Căci de voi spune ce a fost
Nimic şi nimeni nu ar crede,
Ci-ar spune că am fost un prost
Ce "gri" culoare nu o vede.

La mine-n inimă e alb sau negru
Nimic nu este la-ntâmplare,
Cum stelele străluce-n cerul
Întunecat şi fără soare.

Iar de-aş putea să-nchei cumva
Acest poem fără de sens
Aş spune că a fost aşa:
- ... Nu am cuvinte, nu a mers.

Să zic cât doare, nici atât!
Am încetat să sper un zâmbet
Căci simt doar lacrimi rând pe rând
Ce-mi sunt în inima şi cuget.

"A fost cândva, sau nu a fost?"
E doar o simplă întrebare.
A fost de mult şi fără rost
Acum o chem şoptit "TRĂDARE".

Aceasta poezioara participa la competitia "Blog Power editia 76" a carei tema este propusa de Cristi . 


Pentru a vota click AICI. Povestioarele celorlalti participanti :
Sensul Cuvintelor
Vis si Dor
Cuvintele: Binecuvantare sau blestem
Sa vorbim in sens giratoriu
Necuvintele
O cana de apa din ocean

23 mai 2013

Daca as fi stiut...


Poate asa a fost sa fie si poate ca toate aceste lacrimi ce nu inceteaza sa cada isi vor avea rostul, candva. Daca as fi stiut ca acea zi ar fi fost ultima cand ne-am fi tinut in brate si cand ai fi fost al meu mi-as fi pastrat asternutul de atunci ca sa iti simt parfumul imbibat in pielea mea.
Iar daca azi as fi simtit ca ar fi fost ultima oara cand te-as fi privit, probabil ti-as fi retinut atentia o eternitate, numai de dragul de a-mi aminti cum ma oglindeam uneori in chihlimbarul fin a ochilor tai si ma simteam cineva, cineva doar pentru tine.
Acum ma simt a nimanui pentru ca nu a mai ramas nimic din mine, nimic din noi; doar amintiri.
Golul prezentei tale nu il poate umple nimeni, oricat s-ar stradui, oricat ar incerca sa imi intre in viata. Orice ma conduce la tine, la noi si la tot ce a fost, dar cand ma uit in jur si vad ca din tot ce a fost frumos au ramas doar certuri, ura si jigniri simt cum ceva moare in mine. Simt cum odata cu toate visele si dorintele ce au fost, toate secretele si gandurile de iubire ce-am impartasit amandoi, mor si eu...

4 apr. 2013

Young Love.

Sunt 415 zile de cand ne cunoastem si iti spun sincer ca nu a rasarit niciodata de atat de multe ori soarele in diminetile mele pana sa te intalnesc pe Tine.
In toate aceste 9960 de ore de cand m-am indragostit de tine momentele de fericire compenseaza toate lacrimile si suferintele prin care am trecut; au meritat toate, si bunele si relele. Uite ce rezultat frumos avem!
Faptul ca suntem inca impreuna este o binecuvantare, un nou inceput de viata!
Dupa 411 dimineti in care m-am trezit cu fluturasi in stomac inca simt palpitatiile inimii la auzul glasului tau.
Chiar daca aceste 597600 minute petrecute imbratisandu-ne au fost un chin pentru tine incercand sa ma suporti, apreciez foarte mult faptul ca inca reusesti sa o faci.
Esti pregatit pentru inca 3155760000 secunde alaturi de mine? Pentru ca eu da, si deabia astept sa te iubesc pentru tot restul vietii... Asta doar daca tu VREI SA TE CASATORESTI CU MINE?

24 dec. 2012

Prietenie cu zapada!


Mereu am lasat frigul iernii sa-mi patrunda in suflet, atat de adanc uneori incat culorile amorteau lent sub lumina felinarelor inzapezite. Pasii-mi limpezi se grabeau catre singuratate; in linistea noptii doar ea mi-a mai ramas alaturi. Intunericul imi stinge speranta si visele: switch off/click, si totul dispare!
Ma intind pe zapada pufoasa si devin una cu gheata: uniunea perfecta dintre noi creaza aburi calzi si stralucitori. O dragoste pura se topeste sub mine, incalzindu-mi umerii. Imbratisarea moale ce ma cuprinde creaza in mine un sentiment superb de uimire.
Pentru prima oara neaua-mi este prietena, iubita.. eu insami sunt un fulg din imensul ei alb si matasos. Magia ei incantatoare imi orbeste gandurile intr-o lume paralela si singura, unde singurii oameni sunt cei de zapada, iar casele sunt facute din gheata calda a inimilor lor; luna e acum craiasa de omat care isi scutura usor parul argintiu asupra pamantului mut.
Doar eu si luna, doar ea si stelele, doar stelele si pamantul, doar pamantul-ntr-un cuvant: iubire.
Nu mai sunt singura acum, temperatura zapezii are acel pigment racoritor ca pielea mea in zile gri; am descoperit o parte din mine ce tacea de prea mult timp. Mi-am regasit notele vocii care nu am reusit niciodata sa le ating, iar cand am inceput sa cant fulgii se cerneau deasupra mea in ritmul sufletului meu. Colinde, colinde, colinde! Se aud clopotei pe fundalul nemarginitului cer instelat: a sosit Craciunul; iarna ne imbratiseaza. Ma intorc pe pasii mei in cautarea Mosului batran, gerul ma urmeaza prietenos.
Oare ce surprize voi mai intalni peste hotarele viselor mele?

Nestiinta fericirii de Craciun



 







Ma intreb uneori cum poate un suflet sa traiasca in frig si sa indure rautatea lumii fara protectia nimanui.

Cand azi dimineata am trecut pe langa ea mi-a inghetat sufletul gandindu-ma cat de mult poate suferi in acea singuratate. Era invelita in plapume grele si curate iar alaturi de gramada alcatuita de ele era o punguta cu niste cornulete, probabil unica ei mancare pe ziua de astazi. Stiu ca sunt mii de alti copii care se afla in aceasta situatie, insa ea e diversa. Avea o cartulie de povesti in mana, si in timp ce tremura de frig incerca sa citeasca. Mica, firava si neajutorata, statea acolo visand la o lume colorata si buna, care sa o ajute. Ochii ei, de un verde mai intens ca proaspatul smarald, vineti si inlacrimati , implorau un Craciun cald si plin de iubire de parinti. Stia foarte bine ca nu va avea nici macar un brad sub care sa spere ca va gasi un cadou, sau un pat primitor care sa o incalzeasca... Nici macar o mama ce sa-i prepare biscuiti cu lapte si sa o invete colinde, nici macar un tata care sa o imbratiseze si sa-i spuna povesti despre Mosul cel barbos ce urma sa vina la toti copiii cuminti. Nimic din toate acestea; pentru ea era totul atat de gri incat nu mai reusea sa priveasca in jur de teama sa o inunde valul de melancolie.

As fi vrut cumva sa o ajut, sa ii vorbesc... Sa ii spun ca lumea este rea, si ca ii va fi greu, insa va reusi sa lupte si sa mearga inainte. As fi vrut sa o imbratisez si sa ii fiu alaturi, sa poata plange pe umarul meu ore, minute, zile, luni, ani doar ca sa stie ca nu e singura, ca pot sa o inteleg si sa-i fiu aproape.

Atat de trist; deja vad Craciunul prin ochii ei: fara culoare, fara miros de scortisoara si vin fiert, fara sunet de colinde. Unicul sunet ce ii va scalda sufletul va fi acela cand loacrimile ii vor inunda fata vazand cat de crunta poate fi lumea... Va putea visa doar, citind in cartile ei, cum este sa petreci sarbatorile fericite...

1 dec. 2012

Dor de Romania

"Mega felicitarea de Ziua Naţionala a României!
Eşti român? Şi noi!
Nu eşti roman? Nu contează, nimeni nu e perfect!
Noi vrem să participi alături de noi la sărbatoarea noastră naţională! 
(Mega Felicitare de ziua Nationala a Romaniei)"



Aceasta tara minunata are multe bogatii; scriitori si poeti carora le celebram operele, cantareti cu suflet carora le ascultam memoriile si oameni cu suflet carora le uraz astazi un fericit LA MULTI ANI! 
E urat sa fii departe de patrie, sa nu poti sarbatori aceasta fericita zi alaturi de fratii tai romani. Inca visez la ziua in care ma voi intoarce in pretioasa Romanie ca sa cant hora unirii si cantecele patriotice alaturi de voi toti, fratii mei de neam si dor! >:d< 

Scrie si tu cateva randuri de urare pentru aceasta tara imbelsugata in roade bune si frumoase si publica si tu articolul AICI, pentru a creea una din cele mai frumoase felicitari de grup!

22 oct. 2012

A fi om.


Imi amintesc cand m-am confruntat cu aceasta problema pentru prima oara. Eram un pici de clasa a cincea, emigrat din Botosani in Targu Mures la matusa mea. Prima zi de scoala a fost ingrozitoare:
- De ce vorbesti asa ciudat?
- Dar nu vorbesc ciudat... - deja aveam lacrimi in ochi, nu stiam ce sa spun si nici cum sa vorbesc sa par si eu normala.
Dupa mai putin de un an m-am mutat definitiv in Italy. Nu stiam nici macar un cuvant, si mai rau, nici nu intelegeam ce vroiau ceilalti de la mine. In prima mea zi de scoala aici m-am facut de ras incepand a rade cand unul din colegii mei a spus ca joaca fotbal, pentru ca fotbal in italiana se spune "calcio" si ma gandeam cum face sa se joace cu, calciu :)). Eram singura straina din clasa, si nu aveam nici un ajutor de la nimeni. Inca imi amintesc ca toti ma evitau; dintr-un motiv sau altul ma considerau retardata. 

Dupa nenumarate studii individuale acasa, batandu-mi capul pe cartile vechi de lectura ale mamei, am reusit si eu sa prind putina coerenta in a vorbi, insa cum ceilalti ma ignorau nu aveau cum sa stie ca eu intelegeam ce spuneau:
-- Iti place sa mananci hamburger? Ah,stai ca tu defapt nu sti sa vorbesti.- spune unul din colegi.
-- Ba chiar stiu, si da, imi place. - am observat cum toti amutisera dintr-o data. 
Dar tot nu conversa nimeni cu mine pentru ca incepusem sa invat mai bine ca ei la scoala. Si la sfarsit de an mi-au reprosat ca sa imi fie rusine ca am luat premiu, pentru ca si-l meritau altii.
Am trecut peste asta, deoarece mi-am dat seama ca nu conteaza ce cred altii, nu depind ei de viitorul meu. Asa ca am continuat sa fiu eu insami cu riscul de a fi urata de toti. Si uite motivul pentru care prietenii mei sunt romani sau straini, in nici un caz italieni.
 
Chiar si dupa atatia ani de strainatate intalnesc persoane care mi se adreseaza in mod vulgar pentru ca sunt romanca. Dar nu ajuta sa-mi pun mintea cu cine nu merita, nu? Asa ca le zambesc si merg mai departe. 

Dar de ce tot rasismul acesta?
Este atat de urat sa judeci in baza limbii vorbite, religiei si tara natala. Pana si copiii mici fac aceste diferente groaznice.
A educa copilul sa convietuiasca printre oameni de diferse etnii inseamna sa-l pregatesti deja sa se descurce in lumea adultilor, sa comunice si sa aiba aproape persoane si stiluri de viata diferite de cele proprii. Nu face diferenta nimic, toti suntem creati in acelasi mod, toti suntem oameni, toti avem sentimente si o inima care bate pentru a trai. 
Uneori as vrea sa ies pe strada si sa tip ca sunt romanca si sunt mandra de asta, pentru ca datorita esecului economic din tara mea natala am invatat sa fiu om adevarat, si nu monstru ce face diferenta intre o piele alba sau neagra!

Acest articol participa la competitia "Blog Power, editia 44 .

Multimi
Ochelari de cal 
Rasism 

20 oct. 2012

Inima, trup si suflet de femeie.





Ascultă femeia când te priveşte, nu când îţi vorbeşte. Ascultă-i lacrimile şi zâmbetul, şi nu inutilităţile ce le spune, pentru că inima ei nu vorbeşte prin glas, ci se contopeşte cu zâmbetul, privirea şi lacrimile ei.Nu o certa când se supără din nimicuri, pentru că acel nimic a provocat un tzunami de lacrimi în inima ei; picături ce, probabil, nu au curaj să se dezlănţuie şi pe obrajii ei roşii de tristeţe. Ea întotdeauna va avea capacitatea să suporte şi să îndure ca o adevărată eroina toate greutăţile ce o năvălesc, apreciaz-o pentru asta! Deşi va trece peste, de multe ori, asta nu înseamnă că nu va avea nevoie de sprijinul tău să o facă; poate nu există suferinţă pe care să nu o învingă, oricât de mare ar fi, însă bucăţelele din inima ei trebuie adunate cu grijă, iar ea nu o poate face singură.O vei vedea alergând prin ploaia caldă de vară, jucându-se cu stropii norilor ca un copil mic şi firav, pentru că defapt asta şi e.Ori de câte ori nu va şti ce trebuie să facă, îmbrăţişeaz-o. Căldura braţelor tale o va ajuta să îşi adune ideile şi să facă ceea ce trebuie la momentul potrivit. Nu o judeca dacă va alege greşit, îşi va da seama mai târziu pe propria piele, deşi o va durea. Însă o femeie învaţă doar atunci când e înecată în lacrimile propriilor decizii; dacă va alege însa sa refaca aceeaşi greşeală mereu, înseamnă că iubeşte prea mult ca să poată recunoaşte adevarul necruţător şi să se resemneze.Îţi va fi greu să o înţelegi, probabil nici nu vei reuşi vreodată să o faci, însă crede-mă, ea apreciază cu adevărat faptul că o accepţi aşa cum este şi că îi arăţi că încă o doreşti, în ciuda tuturor nebunelilor ce-i trec prin cap.Îţi va fi greu să o suporţi, probabil nici nu vei reuşi în unele momente cruciale, însă aminteşte-ţi că oricât te-ar enerva câteodată, va fi mereu dispusă să-ţi fie alături când vei avea nevoie.Îţi va fi greu să o iubeşti, probabil nici nu vei reuşi să o faci pentru totdeauna, însă dacă vreodata ai simţit dragoste pentru ea, chiar şi pentru o secundă, inima ta va păstra mereu un colţişor special pentru ea, care se va lumina de fiecare dată când îi vei auzi vocea. Poate nu crezi ce îţi spun acum, dar dacă şi ea te-a iubit cu adevărat, îi va fi imposibil ca atunci când îi vei spune că a rămas la fel de gingaşă şi frumoasă ca odinioară privirea-i în lacrimi să nu-i strălucească de bucuria revederii tale.

6 oct. 2012

Specialul dintre pagini.



Ma regasesc fugind printre sute de straini cu figuri totusi cunoscute, rasufland un aer incetosat imbibat in miros de brad. Printre nenumaratele priviri uimite am cazut pe o iarba frageda precum cashmirul. Unul cate unul, chipurile din jurul meu s-au asezat langa mine creand un cerc enorm, din care mi-ar fi fost imposibil sa mai plec.
- Va cunosc?
- Buna, draga mea! Sunt Georgiana, nu vezi? M-ai citit acum doua saptamani si deja m-ai uitat?
Inainte sa deschid gura sa ma pot apara cumva, simt o mana usoara pe umarul meu:
- Pe mine ma mai recunosti?
- Soni! - Gura jumatate cascata, privirea mea pierduta spunea totul..
Incep apoi cu totii sa se prezinte, desi deja stiam cine sunt. Si totusi semanau atat de bine cu personajele din mintea mea incat mi-era greu sa cred: Geo, aceasi roscata tupeista si foarte curioasa; Soni nepasatoare si trista. Pana si Veronica cu al ei Eminescu arata la fel!
Am stat noi la povesti si glume, dar nu ma mai simteam parte din acea lume...
Asa ca plec tiptil prin fumul dens, incercand sa imi regasesc pasii de-odinioara. Atata nostalgie; eu nu mai scriu de mult si totusi, ce pot sa fac? Ce sens mai am acum oare?
Tot meditand in liniste, incep sa plang...pana sa-mi dau seama ca nu sunt singura.
Toti eroii lumii mele imi vin alaturi. Sute de spirite ma imbratiseaza, facandu-ma sa simt viata cum se scurge din mine, iar timpul ramas nu mai este mult.
Tinandu-se de mana incep sa adune nenumarate frunze pe care incep a scrie:

"Sa fii iubit si fericit
Ca soarele si luna
Sa nu te simti neimplinit
Cat timp ai voie buna!"


"Si daca pleci din nou acum
Tu nu te mai intoarce
Caci te-am iubit neincetat
Si suflul nu-mi da pace!"


"Te iubesc si azi, si maine
Si chiar in veci te voi iubi
De-ai fi acum aici cu mine
Din brate nu te-as dezlipi!"

Toate versurile imi inunda mintea, inima, in timp ce toti scriu frunze colorate.
Fiecare din ei mi-a adus in dar o frunza in care mi-am regasit sentimentele. Eminescu mi-a si soptit un indemn, inainte de a pleca "Poet nu e acela care scrie poezii, ci acela care are inima plina de duhul vietii! Trezeste-te si traieste!"
Apoi am ramas singura; eu cu teancul meu de foi.
Uitandu-ma printre ele observ ca acum sunt goale, insa grele de ganduri nescrise.
Acum a venit vremea sa le umplu eu cu tot ce as fi putut scrie si nu am facut-o.
E bine sa pastram din fiecare carte cate ceva: fie un proverb fie un vers sau un nume. Pana si cea mai simpla carte din lume detine comori pe care, daca stii sa le folosesti, devii bogat sufleteste!
Atunci cand citesti  nu esti niciodata singur!

Acest articol participa la competitia "Blog Power editia 42".
Alti participanti.
Inca se citeste, poate nu ce trebuie
Citesc!
Carti, te fac neprost!

21 iul. 2012

Fără Sfârșit.


 ““- HEEEI!! Ști, chiar mi-a plăcut azi să stăm de vorbă puțin. Iartă-mă că m-am cam destăinuit și te-am înnebunit de cap, însă eu cam așa sunt. Și nu pot să cred încă că m-ai obligat să mănânc banana aia!
- Nu-i nimic, Cri. Obișnuiește-te să te tot oblig să papi de acum în colo. Și poți sta liniștită, când vei mai simți nevoia să vorbim voi fi aici.”

“ - Înca nu pot să cred că nu vei mai fi aici ca sa ma ajuti sa imi sterg lacrimile. Am stat si m-am gandit: nu vreau ca prietenia noastra sa se termine, asa ca vom vorbi zilnic! Promit.
-Ohh, Little Cri, daca ai sti cat am plans in autobuz in drum spre Romania gandindu-ma la tine. Vroiam sa ma intorc si sa te strang tare in brate, insa din pacate deja era prea tarziu. Sper doar sa ne revedem curand. Deja imi este dor de tine.”

“ - Bu mic, plang... As vrea sa mor uneori, simt ca nu mai pot continua asa... Spune-mi, ce ar trebui sa fac in asemenea conditii?
-Cri mic, incearca intai sa te linistesti. Sa gandesti totul altfel, la rece. Nu stiu ce sa zic, sunt ramas fara cuvinte. Trebuie sa fii tare, sa rezisti. Pe el lasa-l, o sa-i treaca. Eu iti voi fi alaturi, am sa te sustin indiferent de ce vei alege. Insa vreau sa fii bine, sa nu te mai vad asa.”

“ - Poate am gresit, nu am fost o persoana perfecta. Dar ce pot face acum? Simt atata disperare in mine incat as putea sa urlu. Mai bine m-as pune sa fac curatenie, asta ma va calma putin...
-Cri, dar e aproape 5 dimineata. Incearca sa te linistesti si pune-te in pat. Ai sa vezi, poate nu ma crezi acum, insa vei trece peste toate aceste greutati ca apoi sa devii mai puternica. Dragostea aceea adevarata este greu de gasit, poate chiar imposibil. Incep oarecum sa cred ca exista doar in basme.”

“ - Nu pot sa cred ca a trecut deja un an de cand prietenia noastra a luat nastere! Desi ai plecat, inca imi esti alaturi necontenit, ma asculti mereu cand am nevoie si ma sustii. Ce m-as face oare fara tine, Bu?
-Stii bine ca tin enorm de mult la tine, Cri. Ma bucur ca ne intelegem si ca nu ne certam, ca reusim sa folosim ratiunea intr-un mod similar, desi de multe ori eu nu mai reusesc sa ma deschid mult, in urma dezamagirilor din viata mea.
-Nu-i nimic. Eu sunt doar fericita ca inca esti aici si ma ajuti, ca ma accepti asa cum sunt eu!”

“-Bu, stii ca incep sa ma preocup grav? Acum vorbesc cu un baiat identic mie, sau cel putin asa imi da impresia! Ii plac aceleasi ceaiuri, ascultam muzica clasica si chiar se pricepe la pian. Are o voce...
-Hahaa, poate iese ceva frumos din asta, mai sti? Am asa, o presimtire.”

“-Cri, nu-ti poti imagina cat ma bucur ca esti bine acum. In sfarsit, parca acele momente nu se mai sfarseau; atata depresie si lacrimi. Acum au rasarit razele de soare si pe strada ta. Traieste clipa, ca apoi sa nu regreti!
-Multumeeeesc! Tu chiar nu-ti poti inchipui ce bucurie. Sper sa dureze in etern...”

“-Cri, eu nu vreau sa va despartiti, gandeste-te bine la ce vrei sa faci. Nu are rost sa va certati de la nimicuri, eu parca vad maine ca intru pe net si sunteti impacati. Acum tu o iei prea dramatic pentru ca te-ai cufundat iar in depresie. Misca-ti fundul de gaini si fa ceva bun pentru viitorul tau! Indiferent de ce vei alege, sa stii ca te sustin. Voi fi aici cat de mult posibil, gaino!
-Mersi mult ca ma asculti (plangand).. Ce m-as face fara tine?”

“-Iti vine sa crezi ca sunt aproape doi ani de cand ne stim si ma obligai sa mananc banane?
-Deja doi ani?! Incredibil, Cri. Si inca vorbim, am trecut si prin multe, nici nu ne-am certat. Probabil esti singura care a reusit sa fie intradevar sincera cu mine si sa-mi fie alaturi.
-Si tu la fel ai fost pentru mine! Vreau enorm de mult sa-ti multumesc pentru tot ce faci pentru mine! As vrea ca prietenia noastra sa nu ia sfarsit niciodata!
-Stii ca ratiunea si mintea mea de geaman idiot nu ma lasa sa cred in cuvantul acela, insa promit ca voi face tot ce-mi sta in putere sa-ti fiu alaturi pe viitor.””

14 iul. 2012

Post-it pentru oglindă.


8 Septembrie 1995 : Văd o lumina, și o simt pe mami. Ea nu știe înca, însa eu o iubesc tare mult. E cel mai frumos sentiment din lume, deși în burtica ei era mai cald. Acum mi-e foame, dar oare cum să o fac să înțeleagă asta? Oare dacă plâng voi reuși să o conving să-mi dea pap?

8 Septembrie 2000 : Acum tata o bate pe mami. Am vrut să o apăr, de aceea am încercat să arunc în el cu piesele din puzzle, însa mi-am primit o palmă, și mami alte 3. Ce pot să fac oare să nu mai fie așa? Eu îl iubesc, de ce nu înțelege asta?... Oare el pe noi ne iubește?

Toamna lui 2004 : De ce atâta sânge? De ce nu pot vorbi despre asta? Oglindă oglinjoară, de ce ți-este rușine să-ți vezi ființa goală? Nu pot spune nimănui, altfel nu m-ar crede nimeni. (Cri, uităuităuităuităuităuităuităuită)

10 august 2007 : Sunt într-o țară străină acum, însă mi-e dor de România. Mama n-ar înțelege dacă i-aș spune; zice că aici îmi va fi mai bine. Mi-e dor de prietenii mei, aici nimeni nu vorbește cu mine. Pentru a mia oara în fața oglinzii; oare pot fugi înapoi acasă la mine?

5 iulie 2010 : Poate am cunoscut iubirea, însa a fugit de mine. Mă simt puțin urâtă; chiar sperii persoanele în halul în care să le fac să fugă îngrozite când mă văd? Până și eu mă sperii acum, uitându-mă la mine cu lacrimi în ochi. Hahaaa, ok. Fugi și caută-ți fericirea până nu te urâțești de tot,oglindă!

21 aprilie 2011 : Așa, Cri. Fă-ți rău. Azi mama a zis că nu mă înțelege de ce mă complic așa mult; trebuie să recunosc că nici eu nu prea înțeleg de ce o fac. La urma urmei nimeni nu se cunoaște în totalitate, așa că acum m-aș putea arunca de la balcon și probabil nici nu mi-a venit în minte până acum. El mi-a zis că nu vrea să mai auda de mine; oare ce să fac? Îmi fac rău fizic acum, mă privesc până și cu ochii înlăcrimați și îmi vine să râd știind că voi ajunge la spital. Dar cui îi pasă, iubirea doare oricum.

24 mai 2011 : Știi ce ai de făcut. Trebuie doar să mai reziști puțin. El te iubește.......

7 iulie 2011 : Rezistă doar. Fără alte comentarii. Luptă, Cri!

1 august 2011: S-a terminat. A fugit exact cum a făcut-o prima oară. Acum am rămas doar eu și oglinda. Hmmm, hai să plângem împreună!

25 decembrie 2011 : Alt an singură. Doar depresie. Îmi zâmbesc ștrengărește în oglindă, gândindu-mă că dacă fac cadouri lumea își va aminti de mine. Câte iluzii, câtă amăgire... Crăciun Fericit, oglindă!

1 ianuarie 2012 : De ce plânge oglinda? Ok, o fi stricată, cui îi pasă. E doar un alt an de singurătate.

14 februarie 2012 : Începe să devina interesant.

18 februarie 2012 : Prima mea floare de la un băiat. Cri, zâmbește! Nu va mai trebui să-ți cumperi singură buchete de trandafiri!!! Iți vine să crezi, oglindă? Azi mi s-a zis că sunt frumoasă când zâmbesc. Ce zici, te mai rânjești mult aici în fața mea sau... ? Bine bine, ai voie de data asta.

12 martie 2012 : Cea mai frumoasă poveste de dragoste. Pot oare fi mai fericită de-atât? Fii inteligentă, oglindo, și nu strica totul ca de obicei! Just be happy!

12 iulie 2012 : Nu pot să cred că ziua ce tocmai a trecut s-a terminat. A fost cea mai frumoasa zi din viața mea: zâmbetul lui mi-a luminat întreaga săptămână!!La mulți ani, oglindă pereche! 

30 iun. 2012

Visând.


Un tată ce bea mai mereu,
O mamă-n lacrimi zi de zi;
Cu toate astea, visul meu
Era să simt că pot trăi.

Vroiam să vizitez pământul
Să văd cum oamenii zâmbesc,
Să pot împărtăși cuvântul
Prin glasul meu prea omenesc.

Cântam din zori și până seara;
Să fiu cineva mare, eu vroiam
Să pot în mână să țin zarea
Să cânt iubirea, eu visam.


Coristă am ajuns în vreme;
Soprană chiar, eu printre fete;
Și am avut a mele semne
Fiind a muzicii-interprete.

Dar s-a sfârșit tot visul drag,
Chiar dacă sufletul mă doare;
Din cor a fost să mă retrag
Și să-mi urmez iubirea-n zare.

Tot ce mi-a mai rămas să spun
Este că visul a fost tare dulce,
Chiar dacă ceea ce-a rămas acum
Este doar timpul ce se duce.

Nu vreau să plang sau să mai cânt,
Căci nostalgia m-ar pătrunde;
Acum eu am simțit că-n gând
Ființa-mi scrie rânduri multe.

Acum, vorbind cu luna și pereții
Mă tot gândesc că visul meu
Este să simt ce au trăit poeții
Și să mă-mbăt în visul meu!

20 iun. 2012

Scrisoare Destinată Trecutului.


 Biroul cel trist din camera pustie, 19 Iunie
Dragă trecutule,
Ești pregătit? De mult vreau să-ți scriu pentru că nu te-aș putea privi în ochi; nu am avut niciodată curajul necesar să te înfrunt. Cred că a venit momentul să-ți spun ce am pe suflet, să vezi ce ai adus în viața mea, și totuși să vezi cum am trecut peste toate și sunt înca aici, pregătită să-ți fac față.
"
  • Pentru tatăl meu, cel care nu-și mai amintește că are o fiică.
Îmi revin în minte imagini din calvarul în care am crescut; zi de zi luptând cu propria-mi ființă, propriile-mi lacrimi și miile de speranțe că nu ai mai fi ajuns acasă beat și decis să o bati pe mama. Credeam că pot înceta să mă ascund sub masă, de teamă să nu dai și în mine; mă săturasem de atâta durere a mamei. De asta am fost bucuroasă că a plecat departe de tine, nu ți-a mai permis să îi faci rau. Păcat că, odată cu plecarea ei ai uitat și de mine. Îti amintești când mă luai în brațe să dansăm pe melodiile lui Richard Clayderman? Dacă ai ști... Uneori chiar îti simt lipsa; nici nu-mi mai amintesc glasul tău, ochii tăi. N-a ramas nimic din ceea ce eram atunci. Nici macar tu.

  • Pentru cineva anonim, care a shimbat orice în mine.
Mi-ai distrus viața, știi? Aveam 9 ani, de ce a trebuit să...? Mi-ai luat ceea ce puteam avea mai de preț ca fată, nu m-ai lăsat să am grijă de corpul meu așa cum mi-aș fi dorit. M-ai constrâns, încât și acum am coșmaruri noaptea și trăiesc cu frica în sân. Nici nu am avut curajul să spun cuiva, știe numai Dumnezeu. Sunt sigură că nu-ți va rămâne nepedepsită fapta, gândește-te că nu voi tace la infinit. Așteaptă-mă, acum sunt alta. Ai să regreți ziua când ai făcut-o.

  • Pentru cel care m-a dezamăgit mai mult decât oricine altcineva.
Am trecut peste, la fel ca și amănuntele de mai sus. Păcat că ai făcut parte din viața mea; atâtea promisiuni, cuvinte aruncate fără sens și o relație fără rost, așa-i? Cam așa ai descrie și tu acum, stiu sigur. Ce să-ți mai amintești de proasta care a stat un an să te aștepte, și a sacrificat până și sănătatea ei pentru tine?! Fericit acum? Eu da, că nu mai ești. Un singur lucru bun l-ai făcut, mi-ai fost muză. Te-am lăsat în urmă, cum probabil ai facut-o tu cu mult înaintea mea. Ah, și apropo: îmi vreau cartea ce ți-am scris-o înapoi!

  • Pentru toți cei care mi s-au numit prieteni, și s-a dovedit a fi numai gura de ei.
Haha. Dacă râd acum este pentru că mi-am dat seama totuși (mai bine mai târziu decât niciodată) că m-am străduit 5 ani de zile degeaba. Oricum niciodată nu m-ați privit ca prietena care întotdeauna a fost dispoibilă și pregătită să facă orice ați fi cerut, pentru binele vostru. A fost greu să vă las, să știți; a fost foarte dificil să renunț la toată munca mea, toată pasiunea pentru ceea ce reușeam să realizez cântând, jucând teatru, organizând concerte și excursii alături de voi. Dar asta este, nu prea mi-ați dat de ales. Desigur că-mi lipsiți, dar... Nu m-aș mai întoarce. Îmi pare rău...

  • Pentru cei care îmi sunt alături acum, care mă susțin și îmi înlocuiesc gândurile de mai sus cu altele mai frumoase.
Nu aș ști cum să vă mulțumesc. Fără ajutorul vostru nu aș fi avut vreodată curajul să ridic capul sus fără să-mi pice lacrimi. A fost greu cât nu ați fost acolo când aveam nevoie, m-am simțit pierdută și fără viitor; acum am reușit să privesc spre cer gândindu-mă la ceea ce mă face să lupt pentru ce va urma, să-mi iau sufletul și să-l eliberez de suferinți așa grele. Probabil v-a fost greu să luptați împotriva încăpățânării mele, însă mi-aș dori să nu plecați și voi din viața mea. Încă am mare nevoie de voi, și cunoscându-mă, voi avea mereu! Multumesc că m-ați ajutat să-mi recapăt încrederea în ceea ce sunt acum și că mi-ați arătat calea spre fericire!
"

Sper să poți înțelege de ce nu poți continua să-mi năvălești viața. Te rog mult să nu mă mai cauți, trecutule, ar fi mai bine pentru amândoi ca ruptura să rămână profundă și să ne vedem de viitorul nostru. Aș vrea să pot spune că a fost frumos, dar aș minți blajin, așa că prefer să închei cu un ADIO.

Cu mult regret că te-am avut, Cea care vrea să te uite.

16 iun. 2012

Soapte de Pian.


Ca o adiere de vioară îmi fuge gândul slab;
Pe urme de petale adorm cuprinsă-n dor,
Și picuri cad alene pe patul mult prea alb
Ce se aseamănă în taină cu scumpul meu amor.

Pianul negru și lucios mă-ncântă în tăcere;
Atât eu pot s-ascult în aste triste clipe,
Mi'este doar el acum, pe post de mângâiere,
Cu clapele ușoare ca aripi mici de nimfe.

Și ce amar îmi drege ușoara-i adiere,
Că nu m-aș ridica să-l mai opresc în veci;
Când el îmi cântă, simt culmile-n plăcere,
Și florile învie din resturile-i seci.

Poți să-mi iei totul din această lume:
Și bani, și vise, și chiar a mea umilă viață;
Dar lasă-mă-un minut s-ascult a sale urme,
Să pot să îmi recapăt acea dulce speranță.

Nu a murit, ci doar a adormit în timp;
Eu am nevoie de-a sale note mult prea fine
Să pot să mă trezesc, să pot din nou să simt
Pianul cum îmi cântă doar melodii sublime!


18 mai 2012

Dorințe de Copil


vrea să m-oglindesc în ochii tăi,
Să-mi scald păcatele prea multe,
Și să m-ascund de toți cei răi,
De anii grei și clipele cărunte..

Aș vrea ca să-ți pătrund la pieptul cald,
Cu drag să mă alinți zâmbind,
Și să-mi promiți că n-ai să pleci îndat'
Ce eu am să adorm clipind..

vrea ca să-ți fiu leac de suferință,
Să lași a tale griji în buzele-mi mărunte,
Să le alung departe c-o dorință
De-a sta fără de rău în brațele-mi sumute.

Aș vrea să mă unesc cu-a ta ființă,
Cu șoapte dulci și de amor să-ți spun
Că tu ai devenit a mea credință
Și te iubesc ca un copil nebun!