Nestiinta fericirii de Craciun

 







Ma intreb uneori cum poate un suflet sa traiasca in frig si sa indure rautatea lumii fara protectia nimanui.

Cand azi dimineata am trecut pe langa ea mi-a inghetat sufletul gandindu-ma cat de mult poate suferi in acea singuratate. Era invelita in plapume grele si curate iar alaturi de gramada alcatuita de ele era o punguta cu niste cornulete, probabil unica ei mancare pe ziua de astazi. Stiu ca sunt mii de alti copii care se afla in aceasta situatie, insa ea e diversa. Avea o cartulie de povesti in mana, si in timp ce tremura de frig incerca sa citeasca. Mica, firava si neajutorata, statea acolo visand la o lume colorata si buna, care sa o ajute. Ochii ei, de un verde mai intens ca proaspatul smarald, vineti si inlacrimati , implorau un Craciun cald si plin de iubire de parinti. Stia foarte bine ca nu va avea nici macar un brad sub care sa spere ca va gasi un cadou, sau un pat primitor care sa o incalzeasca... Nici macar o mama ce sa-i prepare biscuiti cu lapte si sa o invete colinde, nici macar un tata care sa o imbratiseze si sa-i spuna povesti despre Mosul cel barbos ce urma sa vina la toti copiii cuminti. Nimic din toate acestea; pentru ea era totul atat de gri incat nu mai reusea sa priveasca in jur de teama sa o inunde valul de melancolie.

As fi vrut cumva sa o ajut, sa ii vorbesc... Sa ii spun ca lumea este rea, si ca ii va fi greu, insa va reusi sa lupte si sa mearga inainte. As fi vrut sa o imbratisez si sa ii fiu alaturi, sa poata plange pe umarul meu ore, minute, zile, luni, ani doar ca sa stie ca nu e singura, ca pot sa o inteleg si sa-i fiu aproape.

Atat de trist; deja vad Craciunul prin ochii ei: fara culoare, fara miros de scortisoara si vin fiert, fara sunet de colinde. Unicul sunet ce ii va scalda sufletul va fi acela cand loacrimile ii vor inunda fata vazand cat de crunta poate fi lumea... Va putea visa doar, citind in cartile ei, cum este sa petreci sarbatorile fericite...