Din gânduri fericite.

 Am adunat stelele de pe cer să'mi pot reînvia speranțele, iar tu, fiindu'mi însăși cerul mi'ai dăruit locul unde să'mi așez razele de lună.

Au trecut parcă10 milenii de când te am aproape, și tot atâtea secole de când te'am regăsit printre nenumăratele priviri ale lumii, prefăcându'te din vis în realitatea mea dulce și firavă.

Te privesc și îți zăresc gândurile palide în ochii'ți căprui și limpezi; și tu ai visat alături de mine, în paralel, aproape. Însa se spune des că acele linii paralele, oricât de îndepărtate ar fi, tot se întâlnesc spre infinit...

Un timp aș fi crezut că nu există priviri așa drăgăstoase și pline de liniște, căci ochii mei au urlat până ieri de câtă suferință și lacrimi au fost nevoiți să verse până să te găsească.

Te îmbrătișez și simt emoțiile inimilor noastre; e atât de frumos cum bat împreună de parcă ar ieși din piept să se unifice într'o singură viață...

Linia perfectă ce o crează trupurile noastre în uniunea brațelor e atât de minunată încât sufletul meu cade pradă delirului cu tine.

Te sărut și îți inspir aerul; atât de profund încât te'aș putea inspira pe tine numai să rămâi pe veci alături de mine...

Atât de tandru, pasional, calm și de vis încât nici măcar un uragan nu ar reuși să mă trezească la realitate; lângă tine iubirea este așa de frumoasă!

Te simt ca parte din mine, dragul meu...

Te'am căutat neîncetat o viață parcă, așa că nu putem să ne permitem să irosim clipele dragostei ce o trăim. Suntem doi hoinari ce și'au găsit locul în lume; unde tu nu ești, eu nu am cum să fiu.

Suntem două note de pian ce se amplifică pentru a crea armonie, sătui de mediocritatea simțirilor melodice care răsunau afon în fundalul vieților noastre.

Te'am găsit; sunt pregătită să fiu a ta așa cum luna e pe cerul înalt.

Sunt pregătită să te îmbrățișez senin, așa cum marea mângâie nisipul cald al țărmului.

Sunt pregătită să te sărut ușor, cum soarele își scaldă florile în rouă în fiecare primăvară.

Sunt pregătită să te iubesc necondiționat, așa cum ploaia spală pământul și norii, câmpiile și orașele, împreună cu întreaga lume!

Promisiuni.

Ai apărut în viața mea ca neaua de cristal,

În nopți întunecate, și mult prea reci și triști;

Și m-ai învăluit cu totul, ca un val,

Noi doi, hoinari pustii de dragoste cuprinși...

Cu o lalea înmiresmată, ușor mi-ai dăruit

Un vis ce-n realitate s-a preschimbat îndată;

Și inima, și sufletul tu mi-ai învinuit

De o iubire ce n-o să moară niciodată...

Și când sărutul tău facută-m-a să zbor,

Ființei mele-n zori tu i-ai promis senin

Că viața îmi va fi ușoara ca un nor

Atâta timp cât eu de mână-am să te țin...

Te-am Căutat.

Ce dragă'mi e privirea ta

Ce mult mă apără de rău;

Orice aș face dau de ea

Și să respir îmi este greu..

Ah, cât de mult am vrut să văd

Doi ochi căprui, senini și blânzi;

Și pielea'ți albă de omat

Lucește scump, atunci când râzi..

Ce drag îmi este glasul tău,

Și câtă armonie'aduce,

Căci când l'aud nu mai sunt eu;

Atât e de frumos și dulce!

Ah, cât de mult am căutat

Un glas duios și sfânt,

Și câte buze'am sărutat

Aceste note căutând..

Ce drage'mi sunt brațele tale,

Și ce căldură'mi dăruiești

Prin mângâieri, fine petale

Îmi spun ce mult mă mai iubești!

Ah, cât te'am visat, iubire,

Și cât te'am răscolit prin gând;

Tu mi'ai adus doar fericire,

Umplând de dragoste al meu pământ!

Condica Blogosferei

Un proiect nou lansat de către Mostwantedblog.org ce vizează să unească blogosfera românească!

Condica Blogosferei este titlul unei cărţi, în care noi cei din MWB dorim să strângem mesajele a cât mai multor bloggeri, o carte care să fie reprezentativă pentru mediul online şi care să poată arăta cine există cu adevărat în blogosfera românească!

În Condica Blogosferei se poate semna orice blogger dornic să arate lumii întregi că el există pe harta blogosferei şi astfel blogosfera există prin articolele lui.

Cartea cu titlul “Condica Blogosferei” va fi publicată în exemplar unic, o dată la fiecare 60 de zile, începând de azi 16 februarie 2012, iar cu fiecare ediţie nouă publicată se vor adăuga mesajele celor care din diferite motive vor afla mai târziu de existenţa Condicii! Practic, va fi una şi aceeaşi carte, care doar va creşte în volum, cu fiecare ediţie nouă. Pe 31 decembrie 2012, Condica Blogosferei va fi publicată în formatul final, care să cuprindă, sperăm noi, numele şi mesajele a cât mai multor bloggeri!

Orice blogger care doreşte, poate apărea în Condică! Pentru a face parte din acest proiect, trebuie să trimiteţi un mesaj la adresa de e-mail grupmwb@gmail.com, care să cuprindă:

1. numele complet sau doar prenumele
2. pseudonimul online, dacă există
3. oraşul şi ţara
4. titlul şi adresa blogului
5. o scurtă descriere a blogului, precum şi un mesaj pentru toţi ceilalţi colegi de breaslă, dar şi pentru cititori!

Deşi Condica Blogosferei va fi doar în exemplar unic, oricine doreşte să aibă o copie o va putea avea, fiind nevoie doar de un mesaj la aceeaşi adresă menţionată mai sus (detaliile de primire urmând a fi discutate cu fiecare blogger în parte)! Condica Blogosferei va avea şi o ediţie în format video, pentru a arăta tuturor mesajele bloggerilor pentru lumea întreagă!

Începând de azi Condica Blogosferei este o carte a tuturor bloggerilor, mici sau mari, celebri sau mai puţin celebri, din orice nişă de activitate! Atenţie însă, vor fi acceptate doar bloguri, nu alte site-uri sau pagini de promovare ale blogurilor!

Autorii şi membrii MWB, precum şi orice alt blogger care doreşte să ajute la promovarea Condicii Blogosferei, sunt rugaţi să preia acest articol integral prin copy&paste şi să-l publice pe blogul personal.

La multi ani, Liviu!

La multi ani, Liv!! >:d<

And if you'll die...

“Just walk away... just say goodbye...” 

 

Au fost momente în trecut care m'au făcut să cred că visele uneori ajută. Momente când vedeam cum toate veneau de la sine și se întâmplau ca în acțiunile minții mele nocturne.

De când mintea mi'a fost inundată de același coșmar dureros, sufletul mi'a luat'o razna...

Repet în gând o ultimă rugăciune, după care adorm încercand din răsputeri să fiu calmă, liniștită și odihnită. Mă cufund în perna albastruie și pufoasă, somnul mă cuprinde, și ca prin minune mă regăsesc într'un tren necunoscut, pe o cale ferată pustie și rece în compania singurelor șoapte de speranță. Nu știu unde mă îndrept, nu știu ce voi face odata ajunsă la destinație; nu știu nici măcar dacă mai sunt eu însămi sau mi'am pierdut firea pe drum undeva. Tot ce știu este că am un bilet în mână, pe care scrie cu caracter gigantic : “SPERANȚA MOARE ULTIMA”.

Cursul călătoriei se oprește brusc, simt că trebuie să cobor; dar oare sunt pregătită pentru ce mă așteaptă odata aflată afară? Pașii mei nesiguri se îndreaptă spre ușa vagonului, trenului și apoi gării. Fără dificultate trupul mă poartă la locul cuvenit, fără să'mi dau seama că mă aflu printre micile flori primăverii ale grădinii lui... Mă cuprinde o teamă, dar trebuie să am încredere până la sfârșit; cel puțin așa spunea biletul!

Fără a sta prea mult pe gânduri, găsesc intrarea cu pricina și deschid lejer. Intru și nu văd pe nimeni; oare să fie iarăși plecați? Imposibil.

Mă plimb prin micile cămăruțe din încăpere până să găsesc ceea ce așteptam poate: camera lui. Pereții plini de postere cu diferiți cântăreți rock, iar într'un colț, deasupra patului, câteva fotofrafii de familie. Mă aproprii de acestea, și încep a le studia conturul, căutându'i privirea pierdută în imaginile fără viață. Doar când mă întorc observ o femeie îmbrăcată în negru, înaltă, privindu'mă cu ochi speriați parcă. Îi zâmbesc temător și o salut, dar ea izbucnește în lacrimi. O iau ușor de mână și ne așezăm pe pat, eu încercând să o liniștesc. Mă privește din nou și duce temător mâna spre buze:

-Tu nu știi... - îmi spune. În mintea mea deja se crease un întreg scenariu, care de care mai trist, dar nicicând nu mi-aș fi imaginat ce avea să-mi spună; însă regăsesc curajul să întreb:

-Ce anume să știu? - ezit parcă să vreau să aflu, însă femeia printre lacrimi îmi răspunde: 

-El... El nu mai este...Chiar nu ai aflat? - ...
Lacrimi mari mi'au inundat chipul pe loc, eram fără cuvinte. Blocată în timp, fără a putea ieși în vreun fel, fără a putea vedea urma unei glume sau unei minciuni. Trăsăturile feței ei îmi demonstrau clar cât de grele au fost ultimele zile:

-A avut un accident... Nu s'a mai trezit deloc...

Mi'a povestit mai multe, însa cine să o asculte cu adevarat, când nici nu mai știam cine sunt și de ce toate astea... Încercam sa gasesc o explicație logică, să motivez mișcările lui și accidentul, faptul că nu mai este în viață, dar în zadar. Nimic nu l'ar fi readus înapoi. Întorcându'mă spre grădina cu flori și petale, am șezut pe marginea lacului din apropriere, aveam nevoie să fiu singură și să îmi plâng durerea, să o dau afară din mine. Însă absența lui cine ar fi vindecat'o?

Știu doar că dimineața, când somnul s'a spulberat, aveam lacrimi pe obraz și în ochi, și nici după ce am văzut că sunt încă acasă la mine iar la știri nu au fost vești despre visul meu nu am încetat să plâng. În toiul nopții aș fi vrut să dau un singur telefon, să'l rog să fie atent și să mă asigur că e bine și sănătos... O noua frică mi s'a născut în interior..însă...

Speranța moare penultima, pentru că e dragostea cea care are puterea să reziste atunci când nimic nu mai este...

Premii!

Am primit un mare si frumos premiu de la Dina, careia ii multumesc din toata inima!

:

1. Aminteste persoana care ti-a acordat premiul printr-un link catre blogul ei:
   Dina - Sanatate si Frumusete!

2. Raspunde intrebarilor care insotesc premiul!
   a. Care este produsul de machiaj preferat?
   Ador diferitele nuante albastre ale fardurilor pentru ochi; mereu am avut o pasiune pentru make up.
   b. Care a fost trend-ul preferat in anul 2011?
   Mmmh, nu prea sunt eu la moda..
   c. Care este desertul tau preferat?
   Imi place mult prajitura cu mere si scortisoara; rapida si foarte foarte gustoasa!(cine vrea reteta,sa scrie mai jos :D)
   d. Culoarea preferata?
   As spune “Albastrul PREDOMINA!”
   e. Care este prenumele tau?
   Cri Cri.
   f. Care este ultima melodie pe care ai ascultat'o?
   ALMOST HERE - Delta Goodream si Brian McFadden 
   g. Pisici sau caini?
   Pisici , doar ele.

3. Spune ceva despre tine ce nu ai mai spus nimanui pe blog.
   Scriu doar cand iubesc, iar acum am nevoie sa iubesc, pentru ca am nevoie sa SCRIU!
   
   
4. Premiaza cate bloguri crezi tu ca merita acest premiu.
   Primul premiu merge la una din persoanele cele mai importante din viata mea, prietenul meu cel mai bun Between Dreams and Reality, nu doar perntru ca scria intradevar GENIAL, ci si pentru ca ii astept mereu postarile cu sufletul la gura!
   Al doilea premiu merge la Nymphetamine , pentru ca este cea care m'a indemnat prin simplele ei postari sa continui sa scriu ceea ce simt.
   Al treilea premiu merge la Franturi de Ganduri in Pulbere de Stele, o femeie foarte speciala si sensibila!
   Si mentiunea merge la Curcubeul Viselor , pentru talentul si devotamentul cu care scrie asa frumos!
   As da premii tuturor, insa le voi pregati eu personal, pe viitor!

3. Asigura-te ca anunti proprietarii blogurilor ca au primit acest premiu.
   Asta voi face cu siguranta!

Sarbatorind pe Eminescu!

De curand,cu ocazia zilei de 15 Ianuarie , grupul Nepsis din Torino a decis sa cinsteasca printr'un mic spectacol munca de-o viata a poetului. Sa va povestesc cum a fost..

"Cu ocazia implinirii a 162 de ani de la nasterea celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu, tinerii neptici din Torino au organizat, cu binecuvantarea parintelui Lucian, o Serata Literara. In numai doua saptamani de la Anul Nou, muncind din greu, au reusit sa adune cantece si poezii pe placul tuturor; creatii care sa cinsteasca pasiunea si devotamentul pentru patria noastra, cea pentru care Eminescu si-a dat viata in fata puterii politice din acele vremuri.

Serbarea a inceput cu o scurta prezentare a vietii poetului. Apoi s-a trecut la recitarea operelor preferate ale tinerilor, printre care: O ramai, Atat de Frageda, Dormi, O mama. Au fost interpretate si cateva melodii: Mai am un singur dor, Sara pe Deal, Pe langa plopii fara sot, avand versurile scrise de GeniulPustiu al Romaniei.

 De asemenea, la eveniment au participat si cateva persoane din public, pasionate de poezie, care si-au recitat propriile creatii lirice alaturi de tineretul roman.

Acest eveniment a reprezentat totodata si o mica rampa de lansare pentru nepticii poeti si scriitori in devenire, indemnandu-i sa isi invinga emotiile si sa impartaseasca celor prezenti scrierile lor, trezind astfel in spectatori inocenta copilariei si dragostei dintai, pasiunea frageda a timpului ce trece.

Pentru a inchia seara intr-o nota de optimism, Nepsis Torino a ales cateva cantari dragi lor la chitara, menite sa reinvie in inimile tuturor amintirile ce ne leaga de meleagurile natale. Desi suntem departe, poetii si scriitorii Romaniei nu vor fi uitati!"

Viata barbatului iubitor!

Azi m'am trezit cu zâmbetul pe buze.
Azi ea va fi doar a mea, o viață întreagă la nesfârșit. Locul de lânga mine nu va mai fi gol vreodata, iar perna singuratică va căpăta forma frumoasei mele. Ea înca nu știe, dar este de ajuns mireasma parfumului pielii ei ca să cad în delir, cuprins de foamea dragostei.
Simt cum corpul meu se agită mai mult la fiecare pas; azi voi vedea zâna sufletului meu, ființa cărei îi datorez zambetul tâmp de pe buzele'mi uscate.

 "Oriunde m'aș afla, în deșert sau zăpadă, iad sau chinuri, va fi totul atât de ușor de îndurat cu tine aproape; îmi oferi atâta încredere și siguranță în propria'mi ființa cum nimeni nu ar reuși vreodată."
Mă îmbrac molatec în costumul pregătit, și mă îndrept în nerăbdarea mea tremurată spre biserică. Verific ca totul să fie perfect, așa cum îi place ei, și aștept... Ahh,răbdare; asta mi'a lipsit întotdeauna. De ce întârzie atât? Defapt nu, nu întârzie: mai sunt încă două ore până când ea ...

Atât de minunată... Trebuia să știu că ar fi venit înainte, să verifice personal ordinea decorurilor. Atât de frumoasă, îmi simt inima în piept cum zvâcnește când ochii ei verzi-albăstrui mă mângâie la cațiva pași distanță.
„Aș vrea să știi cât de mult te iubesc, și cât calm îmi dăruiește simpla ta prezență. Atunci când îmi zâmbești aud cum îngerii cântă în cer pentru dragostea noastră! Focul vieții mele arde datorită ție, de când mi'ai șoptit primul cuvânt, mângâindu'mi inima plină de defecte. De ce ești așa bună cu mine? Merit eu oare toată frumusețea ta orbitoare și lumina ce radiază din sufletul tău curat?”

Aplec privirea de rușine parcă, simt totuși că nu o merit; e un înger pe Pământ, aripile fiindu'i ascunse în misterioasa'i mantie a pielii parfumate. 

"Ai venit ușor, în rochie albă ca neaua, atât de splendidă să'mi îmbratișezi deznădejdea, prefăcând'o în fericire! În indecizia mea de bărbat, ți'aș putea promite că singurul lucru cert din viața mea va fi iubirea ce'ți port, făptură gingaș – îngerească!!!"

Dragostea este o Stafie.

Există momente când vrei să mergi mai departe în viață, să treci peste trecut și să fii fericit. Însă oare toate astea sunt posibile, atunci când stafiile trecutului te bântuie?

În noaptea întunecată a viscolelor albe, o lacrima cade înghețata din ochiul mort și trist.

Trăia în vis, stafia regaturilor dalbe, a norilor troiene din cerul negru-ncins,

Cu mantie vrăjita de ploi și'nzăpeziri, gonindu'și fericirea din codrul verde palid,

A închinat doar lacrimi din priviri prin amintiri de'un sentiment sec, arid.

Se trezește din cumpătul fiecărei nopți, perna plouată de lacrimi crunte.

Se ridică ușor tremurând și privește în oglindă: nu-și mai recunoaște chipul în fața coșmarului; continuă doar să vadă cum în vis bătea la o ușă ce întârzia să se deschidă. Ecoul cuvintelor din spatele acesteia îi ineacă sufletul în lacrimi :

 - Pleacă! Nu vreau să te mai văd vreodată! Încă nu ai ințeles cât de mult te urăsc? Nu te'am iubit niciodată și nici nu o voi face... - spunea el..

Inima îi tremură de frig, gerul de afară o face sa cadă ca o frunză trecută de timp prin mult prea mult vânt.

Nu există noapte făra această piesă teatrală de prost gust, care să'i amăgească somnul. Uneori se ascunde în propria'i piele și refuză să doarmă, cu speranța să nu fie nevoită să'și revadă stafia dragostei ei respingând'o așa nemilos, așa...real...

Pașii mărunti ai amintirii ce o poartă încă nu s'au șters din zapada fragedă a sufletului ei...

 Most Eanted Blog Here!!

Cel mai Bun Blog al anului 2011

Dragii mei prieteni, nu obisnuiesc sa scriu astfel de lucruri aici, insa aceasta pagina de blog a fost aleasa sa participe la " Cel mai bun blog al anului 2011". Stiu ca aceasta competitie este mult deasupra nivelului a ceea ce scriu, insa mi'as dori ca sa votati AICI daca intradevar va plac sentimentele ce le insir si le impart cu voi toti. Votul este de doua feluri : acela electronic, prin care alegeti blogul meu dintr'o lista , iar votul prin Comentariu la postarea Alege cel Mai Bun Blog al anului 2011 rubrica de vot (Click pe link). Va multumesc din inima ca imi sunteti mereu alaturi, iar daca la randul vostru veti avea nevoie de ceva asemanator, contactati'ma. Va imbratisez cu drag.

Noapte in Madagascar!

Cunosc acest cantec de mult, si mi'au venit cateva strofe in minte, sa'l completez. :D

E noapte in Madagascar,
Si toata jungla face nani,
Dorm linistiti hipopotamii,
Sub vraja lunii de clestar.

Danseaza luna felinar,
Nu bazaie nici musca Te-Te,
Vazduhu-i plin de frumusete,
Sub cerul lunii de clestar. Oouuouu

Ref: Noapte de vara,

Cu o chitara,
Sub baobabii in floare iti cant...
Si las' sa zboare,

In departare,
Cantecul meu pe aripi de vant!

E noapte in Madagascar,

Si colibri s'au speriat,

Cand vad ca noaptea s'a lasat,

Si somnul li s'a tulburat.

Toti dorm si leoparzii calmi,
Nu misca nici o coloptera,
Viseaza puii de pantera,
Ca din liane-si fac hamac. Oouuuouu

Ref: Noapte'n parfum,

Ca un nebun,

Canta'un cocor si cu gazele mici...

Si las sa zboare,

In departare,

Ace'ascutite ale unui arici!

E noapte in Madagascar,

Cu totii sforaie cam tare,

Dau cu picioare'n felinare,

Si'n inima'am un gust amar.

E noapte in Madagascar,

Toti licuricii canta'n cor,

Ca nu au stare si nu dorm,

Cand au lumina'n felinar. Oouuuouuo

Ref: Noapte de iarna,

Cu o bandana,

Sub gheata alba in liniste sper...

Si las sa zboare,

In departare,

Cantecul meu pe un fulg usurel!

E noapte in Madagascar,

Si inimoara rau ma doare,

Ca ragusita mea cantare ,

E ascultata tot mai rar.

E noapte in Madagascar,

Frunzele cad in hora mare,

Caci plictisita mea cantare,

Le vestejeste din stejar. Oouuouuo

Ref: Noapte de toamna'n

Mantie doamna,

Din frunze rosii isi tese covor...

Si las sa zboare,

In departare,

Note afone pe aripi de nor!

Iata-mi-te alaturi, Speranta!

Ahh, singuratate, joci un rol asa important in viata mea.

In Noaptea Magica in Miez de Iarna parcurg alei poleite printre ingeri de piatra inzapeziti, si iti simt mana rece ce'mi mangaie chipul infrigurat. Pasii'mi marunti se indreapta spre carari nestingherite, invaluite in argintul zapezii de azi, acolo unde candva am lasat o parte putreda din mine, sperand sa nu trebuiasca sa o reiau vreodata.

Sub sosonii tristi neaua vorbeste, rugandu'ma sa ma intorc la caldura din casa, insa sunt asa de aproape de impas incat nu. Voi mai ramane alte doua secunde, minute sau poate ore; de parca timpul ar avea valoare in imparatia norilor.

O inima manjita de suferinti asteapta statornica sub acelasi pom scuturat de timp, inca o aud soptind lacrimi de gheata. Aproape ca uitasem ce am lasat din mine, aproape ca mi'am uitat lectiile vietii, iar acum am demonstratia din nou in fata privirii cenusii: ajusesem sa fiu doar o amintire in ochii celorlalti, o umbra in gandurile celor dragi si o pata decolorata in propria'mi viata. Ma aplec usor, indecisa daca sa culeg acea traire din nou pe umeri sau sa plec mai departe in zari intunecoase, unde sa uit... Sa uit de toate.

Atat de aproape sa culeg melancolia, atat de pregatita sa'mi reiau povara timpurilor si greutatile sufletului, insa notele adierii vantului m'au salvat, aratandu'mi Speranta. Mi'am ridicat regretele privindu'te, singuratate.

Te privesc cu dor si lacrimi albe, insa stiu ca a venit momentul sa merg mai departe impreuna cu Speranta, caci tu nu faci altceva decat sa ma tii in locul acesta umed de atatea amintiri...

Este Craciunul. Azi am abandonat pe cea mai fidela prietena de pana acum; am lasat'o alaturi de tot ce m'a distrus candva, si m'a facut sa renasc in pace si bucurie. Privesc dincolo de orizontul limpede, unde culoarea purpurie a cerului imi intimideaza mana, astfel incat sa cuprinda pe cea a Sperantei. Ma las in voia ta acum, crunta si amara dragoste ascunsa, pentru ca Azi, in ziua Nasterii Domnului, am descoperit ca fara vise invaluite in fulgi de omat viata este prea goala pentru a nu spera la ingeri caldurosi!

Old Story.

Am iubit şi eu odată

Fără regrete şi păcate'amare;

Am iubit cu inima curată

Trimitându'i de departe sărutare..

Am iubit şi am gresit in timp,

Si mi'am pierdut încrederea deplină ;

Iar când am vrut relua al vietii ritm

I'am pierdut privirea, pielea'i fină ...

Am fost mintită şi trădată 'n rândul meu,

Si chinuri mari m'au apăsat o vreme;

Dar nu am mai putut răbda acel greu

Lăsându'mă pradă acelor temeri..

Nu s'a gândit ce joc periculos juca,

Si n'a văzut cum viata'mi dispărea uşor;

Prin inima'mi şi suflet se plimba

Lăsând mereu î n urmă adâncul dor...

A plecat... Si nu s'a mai întors de fel,

A vrut o fericire ce să'l tină'n viată;

Nu moarta vie sa'i impiedice al lui tel

Si ce sa'i ardă orice sperantă..

Rămasă sa astept lumina dragă

Ce să'mi aducă iar suflare;

Poate chiar el, să se intoarcă...

Sau poate alt , condus de'a mea strigare..

Dar de'a iubi, curaj nu am,

Vărsat'am sânge'n jurământ şi vise

în dragoste plăpândă gram cu gram,

Ce m'a condus în iaduri triste..

“Ajută'mă să nu regret, să pot uita

Tot ce'am iubit şi ce iubesc şi azi, pe'ascuns;

Nu mă lăsa în suferinti, de'ai vrea

Să pot să simt ceva de nepătruns...

Ajută'mă de îti sunt dragă doar putin,

Si şterge pielea mea de lacrimi sângerii;

Nu mă lăsa'n a mortii crudu'i chin

Salvează'mă de pe cărările pustii..”

Cantecul Iubirii - Blog Power 3rd Edition

Va multumesc din toata inima pentru toata sustinerea acordata. Va multumesc de altfel si pentru increderea si sperantele care le puneti in mine, pentru a trece mai departe de greutatile vietii de azi.

Ca tema a competitiei Blog Power saptamana asta am ales “Cantecul Iubirii” in care va trebui sa exprimati bucuria sau tristetea voastra de a iubi, sentimentele care va patrund sirea spinarii atunci cand va ganditi la aceasta minunata traire, si sa sugerati o melodie care va place, sau pur si simplu va reprezinta in momentul in care vorbiti despre dragoste. 

Lasati dragostea din voi sa cante!!!

Este o tema grea, stiu.. Dar probabil este cea mai frumoasa pe plan emotional, la fel cat si dureroasa! Bafta tuturor!

Amarul gust al lacrimilor.

Probabil povestind aceasta mica amintire, voi dezamagi multe persoane si multe asteptari ale celor ce si'au pus increderea intr'o schimbare din adancul sufletului meu, care inca nu a ajuns...

Dupa cum stiti, mi s'a oferit ocazia sa plec sa'mi regasesc iubirea, acolo unde am lasat'o, undeva la 750 de chilometri de unde ma aflu constant de mai bine de 430 de zile. Numai cu cateva zile inainte de aceasta plecare miraculoasa, atipeam cu gandul revederii lui si ne visam imbratisati; ma trezeam suspinand cu inima ce'mi zvacnea bucuroasa in piept, de milioane de ori incat sa'mi blocheze aerul catre plamani. Stiam ca as fi fost in sfarsit aproape de el; dupa atata lupta si munca, dorinta si rugaciune, in sfarsit El m'a ascultat si mi'a daruit ceea ce aveam nevoie de atata timp.

Drumul obositor si lung nu m'a adormit, ci mi'a facut sa'mi sara sufletul in sus de emotie cu fiecare oras ce lasam in spate, iar cand masina s'a oprit in fata blocului ce trebuia sa fie al lui simteam ca inima aproape cedeaza pe ultima suta de centimetri.

Ora 05:56 – Frigul imi ingheata mainile ce tin scrisoarea...Ochii ficși pe geamul pe care ar fi trebuit sa apara chipul lui in umbra, ca dupa sa vina sa ma imbratiseze. Ma intreb de ce nu are telefonul deschis, si cum as putea sa ii spun ca am ajuns, fara sa'i trezesc vecinii cu strigatele mele de nerabdare.. Mai astept un sfert de ora si plec...

Ora 06:14 – Cimentul scarilor din fata usii lui a inghetat de la atata asteptare. Telefonul ii pare a fi fara semnal, iar nenumaratele mele mesaje probabil nu'i vor ajunge prea curand, asa ca pentru orice eventualitate mai raman un sfert de ora. Doamne, da'mi forta sa mai rabd si sa'mi linistesc durerea, fa'l sa se trezeasca din vise si sa'mi simta prezenta...

Ora 06:40 – Simt cum picuri de apa spala parul meu roscovan si trist. Impreuna cu acestea, lacrimile curg nestingherite, reci ca frunzele plantelor de pe pervazul lui. Telefonul inca inchis, doar o minune il va face sa se trezeasca... Ce sa fac, cat sa mai raman sa privesc catre usa dupa care zace sufletul ce l'am tanjit o viata?...

Ora 07:10 – Sunt inca aici, acelasi loc, aceeasi scrisoare in mana, acelasi desen mazgalit ca prin vis pe o bucatica de hartie. Speranta mi'a murit, rugaciunile mi s'au saracit, iar cerul incepe sa devina limpede alaturi de gandurile mele de neputinta. Lacrimile norilor au secat, frigul din inima mea s'a indesat... A mai ramas o farama de speranta ca va iesi sa ma apere de inghet, insa pasii mei se indeparteaza usor de viata lui...... "Te rog, asculta'ti ingerii,iubirea mea..."

Ore 07:30 – Sarut scrisoarea de bun ramas... O pun cu grija in casuta postala ce ii detine numele si imi indrept lacrimile spre masina. Incerc o ultima oara sa il sun, apelul se intrerupe cu vocea casutei vocale.........

Am privit cu teama spre acea usa ce nu s'a deschis implorarilor mele si am lasat tristetea sa se scurga incet din ochii mei. Credeam ca mi'ar fi oferit o secunda sa'i pot pastra imaginea chipului in amintirile mele dulci, insa locul gol ce a lasat acum e plin de suspine si durere. Amarul lacrimilor ce curg si acum imi macina maduva sufletului; Candva speranta ma urmarea peste tot, la fel ca si umbra zambetelor lui.

Azi urmele mele fosnesc pe covorul spalacit al iernii. Am lasat in urma orice gand de aparenta fericire; daca vreodata isi va da seama de lupta ce am dus'o pentru a'l putea privi, va sti sa culeaga sunetul pasilor mei solitari...

Miercurea fara Cuvinte! Informatii despre "noi"

Va prezint cu mare dragoste grupul Nepsis Torino.
Apartinem parohiei Sf. Cruce, dar suntem o fratie "impartita" pe toate teritoriile ale Europei Occidentale si Meridionale. Exista aceasta fratie in toate tarile cu minoritate sau majoritate ortodoxa, fiind formata de tineri care au datoria sa'i "trezvie" pe cei indepartati de credinta . :) Acest colaj a fost facut pentru ziua profesoarei noastre dragi de canto, a carei zi de nastere s'a serbat duminica.

 Acum, revenind la noutatile saptamanii: dragii mei prieteni au decis sa organizeze un CONCURS! AICI gasiti mai multe informatii si tentatii! Bafta la gasit ursitul/a la noapte, si Happy WW!!!!

Salutari Carmen!

Razele fericirii

Daca lacrimile mele ar fi de piatra, as construi propriul meu munte in care sa ma ascund si sa dispar, ca fumul unei dimineti de toamna. As calatori prin lume sub forma unui nor senin, in cautarea privirii tale.

Poate mi'a luat prea mult sa te gasesc, si acesta poate fi motivul intunecarii obrajilor mei.

Am sa'mi revars lacrimi de dor asupra ta, cu speranta sa te curat de toata suferinta ce porti in inima.

Am sa las soarele sa'mi usuce durerea, iar cand raza ce'mi poarta numele iti va mangaia usor chipul, vei simti din nou iubirea de'nceput si fara vina, care te va reconduce spre fericire...

Atunci vei reusi sa'ti eliberezi sufletul din stramtorile timpului, si vei spune cu glas etern :

“- Iubirea adevarata nu moare o viata; sentimentul tau de dor e mereu prezent in mine, alaturi de soaptele tale spre regasirea mea.”

104 Ani.

Am sa incetez sa'mi neg ceea ce simt pentru tine, indiferent de ceea ce simti tu acum reciproc.

A sosit momentul sa'ti repet iar ca te iubesc, si ca, probabil in adancul meu, nu am incetat vreodata sa o fac, desi momentele de disperare din mine imi sopteau mereu sa incetez. Azi am reprivit a mia oara unul din ultimele tale mesaje, si inca nu stiu daca am plans de fericire sau tristete; era asa frumos scris si parea adevarat... Vreau sa cred ca era, daca nu as face'o probabil moartea mi'ar intra definitiv in suflet, si nu o pot lasa atata timp cat tu esti inca acolo.

Azi am reusit sa zambesc amintindu'mi alinturile ce mi le spuneai aproape in soapta la telefon, iar in acelasi timp imi curgeau lacrimi mari si suparate de atata dor.

Sunt 104 zile de cand nu mai esti; as putea spune ca te'am uitat si ca am vrut sa o fac, dar adevarul este ca m'am incapatanat intotdeauna sa te pastrez cu mine oriunde am mers, culegand de pe urma pasilor tai sperantele lesinate de vreme. Le'am torturat in asa fel incat au ramas fara hrana si fara dulceata, iar acum zac pe pamantul rece ca niste petale firave ce asteapta sa renasca intr'un nou inceput.

Chiar daca acum nu'mi esti alaturi, nu ma pot opri din a ma ruga sa fii bine si fericit; iubirea din mine inca se gandeste la ce frumos a fost sa te aiba alaturi pe cararea vietii, si te va astepta inca 104 ani, daca este nevoie, sa te poti reintoarce si sa'mi spui ca nu mi'ai uitat glasul ce te'a chemat nestingherit...

Atat de greu.

A fost atat de greu sa'mi retin lacrimile astazi. Am facut cativa pasi in incaperea mica ce locuiesc, si pana ce mi'am dat seama ca degeaba pasesc din camera in camera, in cautarea ta, picuri calzi spalau deja chipul meu...

A fost atat de greu sa vorbesc astazi. Orice sunet parca nu'si avea rostul in tot acest infern lumesc, orice as fi putut spune nu ar fi fost complet in acest univers mult prea lipsit de dragoste...

A fost atat de greu sa clipesc azi. Orice fractiune a acestei miscari m'a facut sa sper ca atunci cand pleoapele mele s'ar fi redeschis, ochii mei te'ar fi putut vedea alaturi de mine; aceasta iluzie multiplicata miliarde de ori a provocat amara dorinta sa fiu oarba, asa as inceta poate sa sper sa te revad intr'o buna zi...

A fost atat de greu sa'mi numar zi de zi cicatricile din piele. Cele vazute, cele nevazute, au adunat intransele atata amar in tot acest timp, iar astazi s'au revarsat deodata, toate. Am fost cuprinsa de un val de melancolie, iar singurul antidot ar fi fost glasul tau. Am incercat sa privesc o ultima oara spre trecut, insa daca ai stii cate “ultime ori” au fost pana acum, te'ar sfasia pe tine insuti simtind durerea mea. Am privit cu dor spre podeaua gri inundata de urmele amintirilor, si mi'am zis ca nu am sa stiu niciodata gustul fericirii...

Ai plecat, iar odata cu pasii tai ai lasat in urma doar suspin, rani si promisiuni inutile, ce timpul nu se mai grabeste sa stearga. Arunca inelul si regretele, fii fericit. Dezleaga'mi inima din ghiarele'ti patrunzatoare, si ai sa poti fi implinit...