Amarul gust al lacrimilor.

Probabil povestind aceasta mica amintire, voi dezamagi multe persoane si multe asteptari ale celor ce si'au pus increderea intr'o schimbare din adancul sufletului meu, care inca nu a ajuns...

Dupa cum stiti, mi s'a oferit ocazia sa plec sa'mi regasesc iubirea, acolo unde am lasat'o, undeva la 750 de chilometri de unde ma aflu constant de mai bine de 430 de zile. Numai cu cateva zile inainte de aceasta plecare miraculoasa, atipeam cu gandul revederii lui si ne visam imbratisati; ma trezeam suspinand cu inima ce'mi zvacnea bucuroasa in piept, de milioane de ori incat sa'mi blocheze aerul catre plamani. Stiam ca as fi fost in sfarsit aproape de el; dupa atata lupta si munca, dorinta si rugaciune, in sfarsit El m'a ascultat si mi'a daruit ceea ce aveam nevoie de atata timp.

Drumul obositor si lung nu m'a adormit, ci mi'a facut sa'mi sara sufletul in sus de emotie cu fiecare oras ce lasam in spate, iar cand masina s'a oprit in fata blocului ce trebuia sa fie al lui simteam ca inima aproape cedeaza pe ultima suta de centimetri.

Ora 05:56 – Frigul imi ingheata mainile ce tin scrisoarea...Ochii ficși pe geamul pe care ar fi trebuit sa apara chipul lui in umbra, ca dupa sa vina sa ma imbratiseze. Ma intreb de ce nu are telefonul deschis, si cum as putea sa ii spun ca am ajuns, fara sa'i trezesc vecinii cu strigatele mele de nerabdare.. Mai astept un sfert de ora si plec...

Ora 06:14 – Cimentul scarilor din fata usii lui a inghetat de la atata asteptare. Telefonul ii pare a fi fara semnal, iar nenumaratele mele mesaje probabil nu'i vor ajunge prea curand, asa ca pentru orice eventualitate mai raman un sfert de ora. Doamne, da'mi forta sa mai rabd si sa'mi linistesc durerea, fa'l sa se trezeasca din vise si sa'mi simta prezenta...

Ora 06:40 – Simt cum picuri de apa spala parul meu roscovan si trist. Impreuna cu acestea, lacrimile curg nestingherite, reci ca frunzele plantelor de pe pervazul lui. Telefonul inca inchis, doar o minune il va face sa se trezeasca... Ce sa fac, cat sa mai raman sa privesc catre usa dupa care zace sufletul ce l'am tanjit o viata?...

Ora 07:10 – Sunt inca aici, acelasi loc, aceeasi scrisoare in mana, acelasi desen mazgalit ca prin vis pe o bucatica de hartie. Speranta mi'a murit, rugaciunile mi s'au saracit, iar cerul incepe sa devina limpede alaturi de gandurile mele de neputinta. Lacrimile norilor au secat, frigul din inima mea s'a indesat... A mai ramas o farama de speranta ca va iesi sa ma apere de inghet, insa pasii mei se indeparteaza usor de viata lui...... "Te rog, asculta'ti ingerii,iubirea mea..."

Ore 07:30 – Sarut scrisoarea de bun ramas... O pun cu grija in casuta postala ce ii detine numele si imi indrept lacrimile spre masina. Incerc o ultima oara sa il sun, apelul se intrerupe cu vocea casutei vocale.........

Am privit cu teama spre acea usa ce nu s'a deschis implorarilor mele si am lasat tristetea sa se scurga incet din ochii mei. Credeam ca mi'ar fi oferit o secunda sa'i pot pastra imaginea chipului in amintirile mele dulci, insa locul gol ce a lasat acum e plin de suspine si durere. Amarul lacrimilor ce curg si acum imi macina maduva sufletului; Candva speranta ma urmarea peste tot, la fel ca si umbra zambetelor lui.

Azi urmele mele fosnesc pe covorul spalacit al iernii. Am lasat in urma orice gand de aparenta fericire; daca vreodata isi va da seama de lupta ce am dus'o pentru a'l putea privi, va sti sa culeaga sunetul pasilor mei solitari...