Dragostea este o Stafie.

Există momente când vrei să mergi mai departe în viață, să treci peste trecut și să fii fericit. Însă oare toate astea sunt posibile, atunci când stafiile trecutului te bântuie?

În noaptea întunecată a viscolelor albe, o lacrima cade înghețata din ochiul mort și trist.

Trăia în vis, stafia regaturilor dalbe, a norilor troiene din cerul negru-ncins,

Cu mantie vrăjita de ploi și'nzăpeziri, gonindu'și fericirea din codrul verde palid,

A închinat doar lacrimi din priviri prin amintiri de'un sentiment sec, arid.

Se trezește din cumpătul fiecărei nopți, perna plouată de lacrimi crunte.

Se ridică ușor tremurând și privește în oglindă: nu-și mai recunoaște chipul în fața coșmarului; continuă doar să vadă cum în vis bătea la o ușă ce întârzia să se deschidă. Ecoul cuvintelor din spatele acesteia îi ineacă sufletul în lacrimi :

 - Pleacă! Nu vreau să te mai văd vreodată! Încă nu ai ințeles cât de mult te urăsc? Nu te'am iubit niciodată și nici nu o voi face... - spunea el..

Inima îi tremură de frig, gerul de afară o face sa cadă ca o frunză trecută de timp prin mult prea mult vânt.

Nu există noapte făra această piesă teatrală de prost gust, care să'i amăgească somnul. Uneori se ascunde în propria'i piele și refuză să doarmă, cu speranța să nu fie nevoită să'și revadă stafia dragostei ei respingând'o așa nemilos, așa...real...

Pașii mărunti ai amintirii ce o poartă încă nu s'au șters din zapada fragedă a sufletului ei...

 Most Eanted Blog Here!!