Iata-mi-te alaturi, Speranta!

Ahh, singuratate, joci un rol asa important in viata mea.

In Noaptea Magica in Miez de Iarna parcurg alei poleite printre ingeri de piatra inzapeziti, si iti simt mana rece ce'mi mangaie chipul infrigurat. Pasii'mi marunti se indreapta spre carari nestingherite, invaluite in argintul zapezii de azi, acolo unde candva am lasat o parte putreda din mine, sperand sa nu trebuiasca sa o reiau vreodata.

Sub sosonii tristi neaua vorbeste, rugandu'ma sa ma intorc la caldura din casa, insa sunt asa de aproape de impas incat nu. Voi mai ramane alte doua secunde, minute sau poate ore; de parca timpul ar avea valoare in imparatia norilor.

O inima manjita de suferinti asteapta statornica sub acelasi pom scuturat de timp, inca o aud soptind lacrimi de gheata. Aproape ca uitasem ce am lasat din mine, aproape ca mi'am uitat lectiile vietii, iar acum am demonstratia din nou in fata privirii cenusii: ajusesem sa fiu doar o amintire in ochii celorlalti, o umbra in gandurile celor dragi si o pata decolorata in propria'mi viata. Ma aplec usor, indecisa daca sa culeg acea traire din nou pe umeri sau sa plec mai departe in zari intunecoase, unde sa uit... Sa uit de toate.

Atat de aproape sa culeg melancolia, atat de pregatita sa'mi reiau povara timpurilor si greutatile sufletului, insa notele adierii vantului m'au salvat, aratandu'mi Speranta. Mi'am ridicat regretele privindu'te, singuratate.

Te privesc cu dor si lacrimi albe, insa stiu ca a venit momentul sa merg mai departe impreuna cu Speranta, caci tu nu faci altceva decat sa ma tii in locul acesta umed de atatea amintiri...

Este Craciunul. Azi am abandonat pe cea mai fidela prietena de pana acum; am lasat'o alaturi de tot ce m'a distrus candva, si m'a facut sa renasc in pace si bucurie. Privesc dincolo de orizontul limpede, unde culoarea purpurie a cerului imi intimideaza mana, astfel incat sa cuprinda pe cea a Sperantei. Ma las in voia ta acum, crunta si amara dragoste ascunsa, pentru ca Azi, in ziua Nasterii Domnului, am descoperit ca fara vise invaluite in fulgi de omat viata este prea goala pentru a nu spera la ingeri caldurosi!

Old Story.

Am iubit şi eu odată

Fără regrete şi păcate'amare;

Am iubit cu inima curată

Trimitându'i de departe sărutare..

Am iubit şi am gresit in timp,

Si mi'am pierdut încrederea deplină ;

Iar când am vrut relua al vietii ritm

I'am pierdut privirea, pielea'i fină ...

Am fost mintită şi trădată 'n rândul meu,

Si chinuri mari m'au apăsat o vreme;

Dar nu am mai putut răbda acel greu

Lăsându'mă pradă acelor temeri..

Nu s'a gândit ce joc periculos juca,

Si n'a văzut cum viata'mi dispărea uşor;

Prin inima'mi şi suflet se plimba

Lăsând mereu î n urmă adâncul dor...

A plecat... Si nu s'a mai întors de fel,

A vrut o fericire ce să'l tină'n viată;

Nu moarta vie sa'i impiedice al lui tel

Si ce sa'i ardă orice sperantă..

Rămasă sa astept lumina dragă

Ce să'mi aducă iar suflare;

Poate chiar el, să se intoarcă...

Sau poate alt , condus de'a mea strigare..

Dar de'a iubi, curaj nu am,

Vărsat'am sânge'n jurământ şi vise

în dragoste plăpândă gram cu gram,

Ce m'a condus în iaduri triste..

“Ajută'mă să nu regret, să pot uita

Tot ce'am iubit şi ce iubesc şi azi, pe'ascuns;

Nu mă lăsa în suferinti, de'ai vrea

Să pot să simt ceva de nepătruns...

Ajută'mă de îti sunt dragă doar putin,

Si şterge pielea mea de lacrimi sângerii;

Nu mă lăsa'n a mortii crudu'i chin

Salvează'mă de pe cărările pustii..”

Cantecul Iubirii - Blog Power 3rd Edition

Va multumesc din toata inima pentru toata sustinerea acordata. Va multumesc de altfel si pentru increderea si sperantele care le puneti in mine, pentru a trece mai departe de greutatile vietii de azi.

Ca tema a competitiei Blog Power saptamana asta am ales “Cantecul Iubirii” in care va trebui sa exprimati bucuria sau tristetea voastra de a iubi, sentimentele care va patrund sirea spinarii atunci cand va ganditi la aceasta minunata traire, si sa sugerati o melodie care va place, sau pur si simplu va reprezinta in momentul in care vorbiti despre dragoste. 

Lasati dragostea din voi sa cante!!!

Este o tema grea, stiu.. Dar probabil este cea mai frumoasa pe plan emotional, la fel cat si dureroasa! Bafta tuturor!

Amarul gust al lacrimilor.

Probabil povestind aceasta mica amintire, voi dezamagi multe persoane si multe asteptari ale celor ce si'au pus increderea intr'o schimbare din adancul sufletului meu, care inca nu a ajuns...

Dupa cum stiti, mi s'a oferit ocazia sa plec sa'mi regasesc iubirea, acolo unde am lasat'o, undeva la 750 de chilometri de unde ma aflu constant de mai bine de 430 de zile. Numai cu cateva zile inainte de aceasta plecare miraculoasa, atipeam cu gandul revederii lui si ne visam imbratisati; ma trezeam suspinand cu inima ce'mi zvacnea bucuroasa in piept, de milioane de ori incat sa'mi blocheze aerul catre plamani. Stiam ca as fi fost in sfarsit aproape de el; dupa atata lupta si munca, dorinta si rugaciune, in sfarsit El m'a ascultat si mi'a daruit ceea ce aveam nevoie de atata timp.

Drumul obositor si lung nu m'a adormit, ci mi'a facut sa'mi sara sufletul in sus de emotie cu fiecare oras ce lasam in spate, iar cand masina s'a oprit in fata blocului ce trebuia sa fie al lui simteam ca inima aproape cedeaza pe ultima suta de centimetri.

Ora 05:56 – Frigul imi ingheata mainile ce tin scrisoarea...Ochii ficși pe geamul pe care ar fi trebuit sa apara chipul lui in umbra, ca dupa sa vina sa ma imbratiseze. Ma intreb de ce nu are telefonul deschis, si cum as putea sa ii spun ca am ajuns, fara sa'i trezesc vecinii cu strigatele mele de nerabdare.. Mai astept un sfert de ora si plec...

Ora 06:14 – Cimentul scarilor din fata usii lui a inghetat de la atata asteptare. Telefonul ii pare a fi fara semnal, iar nenumaratele mele mesaje probabil nu'i vor ajunge prea curand, asa ca pentru orice eventualitate mai raman un sfert de ora. Doamne, da'mi forta sa mai rabd si sa'mi linistesc durerea, fa'l sa se trezeasca din vise si sa'mi simta prezenta...

Ora 06:40 – Simt cum picuri de apa spala parul meu roscovan si trist. Impreuna cu acestea, lacrimile curg nestingherite, reci ca frunzele plantelor de pe pervazul lui. Telefonul inca inchis, doar o minune il va face sa se trezeasca... Ce sa fac, cat sa mai raman sa privesc catre usa dupa care zace sufletul ce l'am tanjit o viata?...

Ora 07:10 – Sunt inca aici, acelasi loc, aceeasi scrisoare in mana, acelasi desen mazgalit ca prin vis pe o bucatica de hartie. Speranta mi'a murit, rugaciunile mi s'au saracit, iar cerul incepe sa devina limpede alaturi de gandurile mele de neputinta. Lacrimile norilor au secat, frigul din inima mea s'a indesat... A mai ramas o farama de speranta ca va iesi sa ma apere de inghet, insa pasii mei se indeparteaza usor de viata lui...... "Te rog, asculta'ti ingerii,iubirea mea..."

Ore 07:30 – Sarut scrisoarea de bun ramas... O pun cu grija in casuta postala ce ii detine numele si imi indrept lacrimile spre masina. Incerc o ultima oara sa il sun, apelul se intrerupe cu vocea casutei vocale.........

Am privit cu teama spre acea usa ce nu s'a deschis implorarilor mele si am lasat tristetea sa se scurga incet din ochii mei. Credeam ca mi'ar fi oferit o secunda sa'i pot pastra imaginea chipului in amintirile mele dulci, insa locul gol ce a lasat acum e plin de suspine si durere. Amarul lacrimilor ce curg si acum imi macina maduva sufletului; Candva speranta ma urmarea peste tot, la fel ca si umbra zambetelor lui.

Azi urmele mele fosnesc pe covorul spalacit al iernii. Am lasat in urma orice gand de aparenta fericire; daca vreodata isi va da seama de lupta ce am dus'o pentru a'l putea privi, va sti sa culeaga sunetul pasilor mei solitari...