Fără Sfârșit.

 ““- HEEEI!! Ști, chiar mi-a plăcut azi să stăm de vorbă puțin. Iartă-mă că m-am cam destăinuit și te-am înnebunit de cap, însă eu cam așa sunt. Și nu pot să cred încă că m-ai obligat să mănânc banana aia!
- Nu-i nimic, Cri. Obișnuiește-te să te tot oblig să papi de acum în colo. Și poți sta liniștită, când vei mai simți nevoia să vorbim voi fi aici.”

“ - Înca nu pot să cred că nu vei mai fi aici ca sa ma ajuti sa imi sterg lacrimile. Am stat si m-am gandit: nu vreau ca prietenia noastra sa se termine, asa ca vom vorbi zilnic! Promit.

-Ohh, Little Cri, daca ai sti cat am plans in autobuz in drum spre Romania gandindu-ma la tine. Vroiam sa ma intorc si sa te strang tare in brate, insa din pacate deja era prea tarziu. Sper doar sa ne revedem curand. Deja imi este dor de tine.”

“ - Bu mic, plang... As vrea sa mor uneori, simt ca nu mai pot continua asa... Spune-mi, ce ar trebui sa fac in asemenea conditii?

-Cri mic, incearca intai sa te linistesti. Sa gandesti totul altfel, la rece. Nu stiu ce sa zic, sunt ramas fara cuvinte. Trebuie sa fii tare, sa rezisti. Pe el lasa-l, o sa-i treaca. Eu iti voi fi alaturi, am sa te sustin indiferent de ce vei alege. Insa vreau sa fii bine, sa nu te mai vad asa.”

“ - Poate am gresit, nu am fost o persoana perfecta. Dar ce pot face acum? Simt atata disperare in mine incat as putea sa urlu. Mai bine m-as pune sa fac curatenie, asta ma va calma putin...

-Cri, dar e aproape 5 dimineata. Incearca sa te linistesti si pune-te in pat. Ai sa vezi, poate nu ma crezi acum, insa vei trece peste toate aceste greutati ca apoi sa devii mai puternica. Dragostea aceea adevarata este greu de gasit, poate chiar imposibil. Incep oarecum sa cred ca exista doar in basme.”

“ - Nu pot sa cred ca a trecut deja un an de cand prietenia noastra a luat nastere! Desi ai plecat, inca imi esti alaturi necontenit, ma asculti mereu cand am nevoie si ma sustii. Ce m-as face oare fara tine, Bu?

-Stii bine ca tin enorm de mult la tine, Cri. Ma bucur ca ne intelegem si ca nu ne certam, ca reusim sa folosim ratiunea intr-un mod similar, desi de multe ori eu nu mai reusesc sa ma deschid mult, in urma dezamagirilor din viata mea.

-Nu-i nimic. Eu sunt doar fericita ca inca esti aici si ma ajuti, ca ma accepti asa cum sunt eu!”

“-Bu, stii ca incep sa ma preocup grav? Acum vorbesc cu un baiat identic mie, sau cel putin asa imi da impresia! Ii plac aceleasi ceaiuri, ascultam muzica clasica si chiar se pricepe la pian. Are o voce...

-Hahaa, poate iese ceva frumos din asta, mai sti? Am asa, o presimtire.”

“-Cri, nu-ti poti imagina cat ma bucur ca esti bine acum. In sfarsit, parca acele momente nu se mai sfarseau; atata depresie si lacrimi. Acum au rasarit razele de soare si pe strada ta. Traieste clipa, ca apoi sa nu regreti!

-Multumeeeesc! Tu chiar nu-ti poti inchipui ce bucurie. Sper sa dureze in etern...”

“-Cri, eu nu vreau sa va despartiti, gandeste-te bine la ce vrei sa faci. Nu are rost sa va certati de la nimicuri, eu parca vad maine ca intru pe net si sunteti impacati. Acum tu o iei prea dramatic pentru ca te-ai cufundat iar in depresie. Misca-ti fundul de gaini si fa ceva bun pentru viitorul tau! Indiferent de ce vei alege, sa stii ca te sustin. Voi fi aici cat de mult posibil, gaino!

-Mersi mult ca ma asculti (plangand).. Ce m-as face fara tine?”

“-Iti vine sa crezi ca sunt aproape doi ani de cand ne stim si ma obligai sa mananc banane?

-Deja doi ani?! Incredibil, Cri. Si inca vorbim, am trecut si prin multe, nici nu ne-am certat. Probabil esti singura care a reusit sa fie intradevar sincera cu mine si sa-mi fie alaturi.

-Si tu la fel ai fost pentru mine! Vreau enorm de mult sa-ti multumesc pentru tot ce faci pentru mine! As vrea ca prietenia noastra sa nu ia sfarsit niciodata!

-Stii ca ratiunea si mintea mea de geaman idiot nu ma lasa sa cred in cuvantul acela, insa promit ca voi face tot ce-mi sta in putere sa-ti fiu alaturi pe viitor.””

Acest articol participa la competitia Blog Power - Editia 31 alaturi de urmatoarele articole :

- Un suflet ca al meu
- Termen de valabilitate.
- Prieteni.
- Prietenia: increde & respect
- Prietenia.
- Prietenie.. fara termen de garantie.
- Prietenie - stoc epuizat! Preluam marfa!
- Batranul si marea

Post-it pentru oglindă.

8 Septembrie 1995 : Văd o lumina, și o simt pe mami. Ea nu știe înca, însa eu o iubesc tare mult. E cel mai frumos sentiment din lume, deși în burtica ei era mai cald. Acum mi-e foame, dar oare cum să o fac să înțeleagă asta? Oare dacă plâng voi reuși să o conving să-mi dea să pap?

8 Septembrie 2000 : Acum tata o bate pe mami. Am vrut să o apăr, de aceea am încercat să arunc în el cu piesele din puzzle, însa mi-am primit o palmă, și mami alte 3. Ce pot să fac oare să nu mai fie așa? Eu îl iubesc, de ce nu înțelege asta?... Oare el pe noi ne iubește?

Toamna lui 2004 : De ce atâta sânge? De ce nu pot vorbi despre asta? Oglindă oglinjoară, de ce ți-este rușine să-ți vezi ființa goală? Nu pot spune nimănui, altfel nu m-ar crede nimeni. (Cri, uităuităuităuităuităuităuităuită)

10 august 2007 : Sunt într-o țară străină acum, însă mi-e dor de România. Mama n-ar înțelege dacă i-aș spune; zice că aici îmi va fi mai bine. Mi-e dor de prietenii mei, aici nimeni nu vorbește cu mine. Pentru a mia oara în fața oglinzii; oare pot fugi înapoi acasă la mine?

5 iulie 2010 : Poate am cunoscut iubirea, însa a fugit de mine. Mă simt puțin urâtă; chiar sperii persoanele în halul în care să le fac să fugă îngrozite când mă văd? Până și eu mă sperii acum, uitându-mă la mine cu lacrimi în ochi. Hahaaa, ok. Fugi și caută-ți fericirea până nu te urâțești de tot,oglindă!

21 aprilie 2011 : Așa, Cri. Fă-ți rău. Azi mama a zis că nu mă înțelege de ce mă complic așa mult; trebuie să recunosc că nici eu nu prea înțeleg de ce o fac. La urma urmei nimeni nu se cunoaște în totalitate, așa că acum m-aș putea arunca de la balcon și probabil nici nu mi-a venit în minte până acum. El mi-a zis că nu vrea să mai auda de mine; oare ce să fac? Îmi fac rău fizic acum, mă privesc până și cu ochii înlăcrimați și îmi vine să râd știind că voi ajunge la spital. Dar cui îi pasă, iubirea doare oricum.

24 mai 2011 : Știi ce ai de făcut. Trebuie doar să mai reziști puțin. El te iubește.......

7 iulie 2011 : Rezistă doar. Fără alte comentarii. Luptă, Cri!

1 august 2011: S-a terminat. A fugit exact cum a făcut-o prima oară. Acum am rămas doar eu și oglinda. Hmmm, hai să plângem împreună!

25 decembrie 2011 : Alt an singură. Doar depresie. Îmi zâmbesc ștrengărește în oglindă, gândindu-mă că dacă fac cadouri lumea își va aminti de mine. Câte iluzii, câtă amăgire... Crăciun Fericit, oglindă!

1 ianuarie 2012 : De ce plânge oglinda? Ok, o fi stricată, cui îi pasă. E doar un alt an de singurătate.

14 februarie 2012 : Începe să devina interesant.

18 februarie 2012 : Prima mea floare de la un băiat. Cri, zâmbește! Nu va mai trebui să-ți cumperi singură buchete de trandafiri!!! Iți vine să crezi, oglindă? Azi mi s-a zis că sunt frumoasă când zâmbesc. Ce zici, te mai rânjești mult aici în fața mea sau... ? Bine bine, ai voie de data asta.

12 martie 2012 : Cea mai frumoasă poveste de dragoste. Pot oare fi mai fericită de-atât? Fii inteligentă, oglindo, și nu strica totul ca de obicei! Just be happy!

12 iulie 2012 : Nu pot să cred că ziua ce tocmai a trecut s-a terminat. A fost cea mai frumoasa zi din viața mea: zâmbetul lui mi-a luminat întreaga săptămână!!La mulți ani, oglindă pereche! 

Visând.

Un tată ce bea mai mereu,

O mamă-n lacrimi zi de zi;

Cu toate astea, visul meu

Era să simt că pot trăi.

Vroiam să vizitez pământul

Să văd cum oamenii zâmbesc,

Să pot împărtăși cuvântul

Prin glasul meu prea omenesc.

Cântam din zori și până seara;

Să fiu cineva mare, eu vroiam

Să pot în mână să țin zarea

Să cânt iubirea, eu visam.

Coristă am ajuns în vreme;

Soprană chiar, eu printre fete;

Și am avut a mele semne

Fiind a muzicii-interprete.

Dar s-a sfârșit tot visul drag,

Chiar dacă sufletul mă doare;

Din cor a fost să mă retrag

Și să-mi urmez iubirea-n zare.

Tot ce mi-a mai rămas să spun

Este că visul a fost tare dulce,

Chiar dacă ceea ce-a rămas acum

Este doar timpul ce se duce.

Nu vreau să plang sau să mai cânt,

Căci nostalgia m-ar pătrunde;

Acum eu am simțit că-n gând

Ființa-mi scrie rânduri multe.

Acum, vorbind cu luna și pereții

Mă tot gândesc că visul meu

Este să simt ce au trăit poeții

Și să mă-mbăt în visul meu!

Scrisoare Destinată Trecutului.

 Biroul cel trist din camera pustie, 19 Iunie

Dragă trecutule,

Ești pregătit? De mult vreau să-ți scriu pentru că nu te-aș putea privi în ochi; nu am avut niciodată curajul necesar să te înfrunt. Cred că a venit momentul să-ți spun ce am pe suflet, să vezi ce ai adus în viața mea, și totuși să vezi cum am trecut peste toate și sunt înca aici, pregătită să-ți fac față.

"

• Pentru tatăl meu, cel care nu-și mai amintește că are o fiică.

Îmi revin în minte imagini din calvarul în care am crescut; zi de zi luptând cu propria-mi ființă, propriile-mi lacrimi și miile de speranțe că nu ai mai fi ajuns acasă beat și decis să o bati pe mama. Credeam că pot înceta să mă ascund sub masă, de teamă să nu dai și în mine; mă săturasem de atâta durere a mamei. De asta am fost bucuroasă că a plecat departe de tine, nu ți-a mai permis să îi faci rau. Păcat că, odată cu plecarea ei ai uitat și de mine. Îti amintești când mă luai în brațe să dansăm pe melodiile lui Richard Clayderman? Dacă ai ști... Uneori chiar îti simt lipsa; nici nu-mi mai amintesc glasul tău, ochii tăi. N-a ramas nimic din ceea ce eram atunci. Nici macar tu.

• Pentru cineva anonim, care a shimbat orice în mine.

Mi-ai distrus viața, știi? Aveam 9 ani, de ce a trebuit să...? Mi-ai luat ceea ce puteam avea mai de preț ca fată, nu m-ai lăsat să am grijă de corpul meu așa cum mi-aș fi dorit. M-ai constrâns, încât și acum am coșmaruri noaptea și trăiesc cu frica în sân. Nici nu am avut curajul să spun cuiva, știe numai Dumnezeu. Sunt sigură că nu-ți va rămâne nepedepsită fapta, gândește-te că nu voi tace la infinit. Așteaptă-mă, acum sunt alta. Ai să regreți ziua când ai făcut-o.

• Pentru cel care m-a dezamăgit mai mult decât oricine altcineva.

Am trecut peste, la fel ca și amănuntele de mai sus. Păcat că ai făcut parte din viața mea; atâtea promisiuni, cuvinte aruncate fără sens și o relație fără rost, așa-i? Cam așa ai descrie și tu acum, stiu sigur. Ce să-ți mai amintești de proasta care a stat un an să te aștepte, și a sacrificat până și sănătatea ei pentru tine?! Fericit acum? Eu da, că nu mai ești. Un singur lucru bun l-ai făcut, mi-ai fost muză. Te-am lăsat în urmă, cum probabil ai facut-o tu cu mult înaintea mea. Ah, și apropo: îmi vreau cartea ce ți-am scris-o înapoi!

• Pentru toți cei care mi s-au numit prieteni, și s-a dovedit a fi numai gura de ei.

Haha. Dacă râd acum este pentru că mi-am dat seama totuși (mai bine mai târziu decât niciodată) că m-am străduit 5 ani de zile degeaba. Oricum niciodată nu m-ați privit ca prietena care întotdeauna a fost dispoibilă și pregătită să facă orice ați fi cerut, pentru binele vostru. A fost greu să vă las, să știți; a fost foarte dificil să renunț la toată munca mea, toată pasiunea pentru ceea ce reușeam să realizez cântând, jucând teatru, organizând concerte și excursii alături de voi. Dar asta este, nu prea mi-ați dat de ales. Desigur că-mi lipsiți, dar... Nu m-aș mai întoarce. Îmi pare rău...

• Pentru cei care îmi sunt alături acum, care mă susțin și îmi înlocuiesc gândurile de mai sus cu altele mai frumoase.

Nu aș ști cum să vă mulțumesc. Fără ajutorul vostru nu aș fi avut vreodată curajul să ridic capul sus fără să-mi pice lacrimi. A fost greu cât nu ați fost acolo când aveam nevoie, m-am simțit pierdută și fără viitor; acum am reușit să privesc spre cer gândindu-mă la ceea ce mă face să lupt pentru ce va urma, să-mi iau sufletul și să-l eliberez de suferinți așa grele. Probabil v-a fost greu să luptați împotriva încăpățânării mele, însă mi-aș dori să nu plecați și voi din viața mea. Încă am mare nevoie de voi, și cunoscându-mă, voi avea mereu! Multumesc că m-ați ajutat să-mi recapăt încrederea în ceea ce sunt acum și că mi-ați arătat calea spre fericire!

"

Sper să poți înțelege de ce nu poți continua să-mi năvălești viața. Te rog mult să nu mă mai cauți, trecutule, ar fi mai bine pentru amândoi ca ruptura să rămână profundă și să ne vedem de viitorul nostru. Aș vrea să pot spune că a fost frumos, dar aș minți blajin, așa că prefer să închei cu un ADIO.

Cu mult regret că te-am avut, Cea care vrea să te uite.

Soapte de Pian.

Ca o adiere de vioară îmi fuge gândul slab;

Pe urme de petale adorm cuprinsă-n dor,

Și picuri cad alene pe patul mult prea alb

Ce se aseamănă în taină cu scumpul meu amor.

Pianul negru și lucios mă-ncântă în tăcere;

Atât eu pot s-ascult în aste triste clipe,

Mi'este doar el acum, pe post de mângâiere,

Cu clapele ușoare ca aripi mici de nimfe.

Și ce amar îmi drege ușoara-i adiere,

Că nu m-aș ridica să-l mai opresc în veci;

Când el îmi cântă, simt culmile-n plăcere,

Și florile învie din resturile-i seci.

Poți să-mi iei totul din această lume:

Și bani, și vise, și chiar a mea umilă viață;

Dar lasă-mă-un minut s-ascult a sale urme,

Să pot să îmi recapăt acea dulce speranță.

Nu a murit, ci doar a adormit în timp;

Eu am nevoie de-a sale note mult prea fine

Să pot să mă trezesc, să pot din nou să simt

Pianul cum îmi cântă doar melodii sublime!

Dorințe de Copil

Aș vrea să m-oglindesc în ochii tăi,

Să-mi scald păcatele prea multe,

Și să m-ascund de toți cei răi,

De anii grei și clipele cărunte..

Aș vrea ca să-ți pătrund la pieptul cald,

Cu drag să mă alinți zâmbind,

Și să-mi promiți că n-ai să pleci îndat'

Ce eu am să adorm clipind..

Aș vrea ca să-ți fiu leac de suferință,

Să lași a tale griji în buzele-mi mărunte,

Să le alung departe c-o dorință

De-a sta fără de rău în brațele-mi sumute.

Aș vrea să mă unesc cu-a ta ființă,

Cu șoapte dulci și de amor să-ți spun

Că tu ai devenit a mea credință

Și te iubesc ca un copil nebun!

Reînviere în Dragoste.

Zăceam în momente de pierdere totală a ființei mele. Îmi amintesc cum rătăceam pe străzi în căutarea oricărei trăsături a unui “el” vechi, poate chiar neexistent. Dacă ma întreb acum ce a fost: vis, realitate, simpla mea imaginație, nu am nimic care să demonstreze existența acestei creaturi mirifice ce a reușit să facă din mine cea mai umilă sclavă a iubirii de pe acest Pământ...

E ca și cum tăișul corzii de vioară ar pătrunde într'o profunzime interzisă, poate chiar neprețuită, acolo unde numai îngerii pot supraveghea candidul meu spirit și numai Dumnezeu știe ce se va alege de mine. Poate culmile nebuniei mele au mers prea departe de limită, cu al meu consențământ, cu ale mele decizii, cu a mea iubire plină de lacrimi, deloc reciprocă. Toate principiile mele se destrămau unul câte unul, ca spicele de grâu sub coasa toamnei cenușii. Simțeam că acel cuțit ce mă străpungea atât de profund, curând nu ar mai fi avut loc de mai mult, așa că atunci norii au vindecat seceta cumplită de dragoste din jurul meu, făcând totul să învie. Păcat că nuanța de gri de pe vârfurile celor mai frumoși trandafiri înca nu se scuturase în ciuda vântului puternic ce'mi mătura inima.

Până când într'o seară târzie de iarnă, când înghețul începuse să facă parte din propria mea ființă, notele calde de pian ale unui nou “el” au topit toată durerea și dezamăgirea ce mi'o purtam pe umeri, lăsându'mă ușoară ca un fulg, să mă poată dezlipi de pe'acest pământ mult prea trist. Atunci am descoperit că gingășia albului din acea floare minunată așează pacea în sufletul meu, iar petalele'i mici ce'mi mângâiau fața îmi ștergeau urmele suferinței de pe obraji.

Mi'a aprins doi bujori cu vocea sa, iar acea privire supranaturală reusea atât de frumos să mă facă să visez, alungând toate coșmarele de până atunci. Simțeam cum odată cu natura ce stătea să reînvie, aveam și eu să renasc, mai fericită și mai plină de viață cum doar în Rai există suflete.

Am lăsat totul în urmă acum; rămasă din toată furtuna este frica de a'mi încredința viitorul speranțelor, deși, cu capul mai mereu printre nori mi'este cam greu să nu o fac. Dar sunt sigură că acea lalea care a reusit sa întreacă toți trandafirii ce mi'a readus zâmbetul pe buze, acel parfum al pielii lui ce mă îmbată în fiecare zi, acea îmbrățișare ce îmi cutremură simțurile, acele buze ce mă fac să mă simt mai frumoasă decât sunt eu îmi vor fi alături în momentele mele de decădere morală, și mă vor ridica oferindu'mi ceea ce nu am primit niciodată până acum : IUBIREA!

Culmile Prezentului.

Mă aflu pe culmile unui uragan; tind să cred că s'a terminat și că nu va începe un altul. Tind să cred că viitorul va fi diferit de această dată, iar istoria nu este predestinată să se repete la nesfârșit.

Trecutul meu m'a constrâns să îmi pierd încrederea în mine însumi, luându'mi tot, până la ultima picătură de lacrimă din mine. M'a stors și n'a lăsat decât un suflet rătăcit, undeva în pustiile lumii necruțătoare.

Cine ar fi spus că va veni în viața mea ACEL CINEVA care să mă facă să nu'mi mai fie frică de nimic pe lumea asta? M'a strigat șoptindu'mi iubire și făcându'mi inima să se regăsească doar în lumea lui. A cucerit zidul de gheață puțin câte puțin, topind tot ce nu'și mai avea locul în mine și făcând spațiu unui nou început.

Mă simt ca renăscută de atunci, deși unele cicatrici ale trecutului, din când în când inca, îmi bântuie visele reamintindu'mi gustul amar al dezamăgării. Tot ceea ce a rămas din tot ce a fost este doar o deziluzie din ce în ce mai puțin pronunțată în zilele mele, și asta datorită pulsațiilor accelerate în prezență lui care'mi vorbește'n gând drept propria'mi conștiință.

Nu știu ce va fi mâine; știu doar că anii ce'au trecut fără nici un scop compensează acum, în prezent. Acum speranța a încetat să moară; trăiește din plin și țese dorința ca orice mâine va urma, dragostea noastră să nu se ofilească, ci să crească tot mai mult până să ne poarte deasupra norilor. Orele trec mai ușor când îmi alinta chipul și mă dezmiarda, iar persoanele din jur nu mai au putere să mă lovească, pentru că acum contează doar el, și nimeni sau nimic altceva. Timpul doare atunci când mâna lui nu se sprijină de'a mea, și parcă tot ce fac fără să'l includă pe el este lipsit de sens și fără valoare.

Încă nu îmi pot imagina viitorul, sunt prea extaziată de acest dar de la Dumnezeu, care'mi luminează momentele pe Pământ.

Încă aștept să fiu din nou copil, iar dragostea mea să fie atât de sublimă și inocentă încat fie îndeajuns pentru lupta de viitor.

Încă știu ce înseamnă “a iubi”, și acum nu doar o simt în toată ființa mea, ci este și reciprocă.

Așa că trecutul acum nu mai are logică sau semnificat, acum când m'a găsit adevăratul meu suflet pereche.

Umbra Sufletului Tau.

Cum aș putea să nu te iubesc, când privirea-ți dulce îmi oferă liniștea raiului însăși.

Nu-s de ajuns restul eternității și întreg universul să mă pot sătura de glasul blând ce-mi înseninează diminețile târzii și-mi oferă pacea nopților flămânzi de tine.

Dragostea ce-ți pot da eu nu ar reuși să-ți răsplătească nici măcar o secundă din cele în care îmi cuprinzi mâinile și mă urci pe-un norișor înalt, mai sus de lună și soare, mai departe de stele și galaxii, mai aproape de tine ca de nimeni altcineva.

Ești mai mult decât mi-aș fi dorit în vise, mai mult decât bunătatea întregii lumi la un loc, mai mult decât orice pe lumea asta... sau pe cealalta.

Ești cel care dacă vede o simpla floare, nu rezistă să nu o culeagă pentru a mi-o dărui.

Ești îngerul care dacă zărește un copil pe stradă, îi strălucesc ochii de iubire și dorință.

Ești micuța vietate care caută mângâiere și dragoste, alintându-se cu năsucul de obrajii mei.

Ești vânticelul primăveratic care-și plimbă adierea degetelor prin pletele-mi roșcovane și dezordonate.

Ești idealul care nu l'am avut niciodată, și totuși ai apărut în viața mea pustie ca o rază de lumină călduroasă într-o iarnă necruțătoare.

Ai alungat tot non-sensul din umila-mi existență și ai adus doar dragoste, speranță și fericire.

Inspir parfumul pielii tale și nu mă mai satur, ai devenit drog, calmant și aer pentru mine, așa că nu te gandi să pleci vreodată. Tot ce ai lăsa în urmă ar fi doar amintirea celei ce a devenit umbra sufletului tău.

Stiloul, Cel mai Bun Prieten!

13 Septembrie 2010 : O zi caldă de toamnă a purtat pe aripile frunzelor sale dorul de a'mi pune gândurile pe hârtie. M'am jucat cu literele limbii dragi pe un portativ priv de note muzicale; tot ce am putut afla printre rânduri au fost spații goale ce așteptau să fie îmbogățite de gustul unor rime. Așa că stiloul meu a urmat conturul minții mele, iar primele versuri au fost banale, ca la 15 ani.

“Aș vrea să te ating,

 În brațe să te cuprind,

 Să'ți spun când te privesc

 Ce mult eu te doresc..”

A continuat să fie o joaca, doar eu și stiloul meu: acel prieten ce nu m'a abandonat niciodată, oricât de greu mi'a fost. A trecut prin multe; deseori mă supăram pentru tristețea ce punea pe hârtie și nu'i mai vorbeam ore, zile întregi. Însă mereu m'a făcut să'i simt așa mult lipsa încât mă întorceam la veșnica noastră prietenie scuzându'mă cum știam mai bine și frumos.

Atunci când lacrimile îmi inundau fața, doar el îmi spunea “Scrie'ți durerea, nu o lăsa să te înnece așa profund!”. Asta da prietenie, nu ca cele superficiale ale lumii din jur. Trebuie să știi mereu să'ți alegi prietenii; stiloul, unindu'l inimii, îl faci să vorbească pentru tine, îl faci să te înțeleagă așa cum nimeni nu o face. 

El, prima mea dragoste, primul meu prieten; atât de multe roluri are și niciodată nu a reușit să mă dezamăgească. Ori de câte ori mă aproprii de el și am intenția să'l rog să mă ajute să'mi împac cuvintele din mine, simt un fior ce'mi pătrunde până în măduva oaselor să caute până și ultimul fir de sentiment din mine. 

Ah, și dacă ar ști toți ceilalti ce frumos este să scrii, ce frumos este să dai grai sufletului tău, ființei tale, poate toți ne'am face înteleși mai ușor și am evita confuzia și aglomerația sentimentelor ce străbat făpturile noastre.

Dragostea; ea face ca totul să fie posibil. Îmi amintesc un citat “La atingerea dragostei, oricine devine poet.”, și atunci de ce nu lăsăm ca acest minunat ingredient să ne ajute să trăim mai frumos?

Iubește, fă'te iubit cum știi tu mai inocent și senin!

Lasă notele corzilor tale vocale acasă, nu ai nevoie decât de o foaie, stiloul tău norocos și multă dragoste și pasiune.

20 Martie 2012:

“Ori de câte ori mi'apari în gând

Inima'mi grăbit tresare,

Și nu este de ajuns cu'n rând

Să'ți spun cât te iubesc de tare!”

Acest articol este inscris in competitia Blog Power editia 14 . 

Din gânduri fericite.

 Am adunat stelele de pe cer să'mi pot reînvia speranțele, iar tu, fiindu'mi însăși cerul mi'ai dăruit locul unde să'mi așez razele de lună.

Au trecut parcă10 milenii de când te am aproape, și tot atâtea secole de când te'am regăsit printre nenumăratele priviri ale lumii, prefăcându'te din vis în realitatea mea dulce și firavă.

Te privesc și îți zăresc gândurile palide în ochii'ți căprui și limpezi; și tu ai visat alături de mine, în paralel, aproape. Însa se spune des că acele linii paralele, oricât de îndepărtate ar fi, tot se întâlnesc spre infinit...

Un timp aș fi crezut că nu există priviri așa drăgăstoase și pline de liniște, căci ochii mei au urlat până ieri de câtă suferință și lacrimi au fost nevoiți să verse până să te găsească.

Te îmbrătișez și simt emoțiile inimilor noastre; e atât de frumos cum bat împreună de parcă ar ieși din piept să se unifice într'o singură viață...

Linia perfectă ce o crează trupurile noastre în uniunea brațelor e atât de minunată încât sufletul meu cade pradă delirului cu tine.

Te sărut și îți inspir aerul; atât de profund încât te'aș putea inspira pe tine numai să rămâi pe veci alături de mine...

Atât de tandru, pasional, calm și de vis încât nici măcar un uragan nu ar reuși să mă trezească la realitate; lângă tine iubirea este așa de frumoasă!

Te simt ca parte din mine, dragul meu...

Te'am căutat neîncetat o viață parcă, așa că nu putem să ne permitem să irosim clipele dragostei ce o trăim. Suntem doi hoinari ce și'au găsit locul în lume; unde tu nu ești, eu nu am cum să fiu.

Suntem două note de pian ce se amplifică pentru a crea armonie, sătui de mediocritatea simțirilor melodice care răsunau afon în fundalul vieților noastre.

Te'am găsit; sunt pregătită să fiu a ta așa cum luna e pe cerul înalt.

Sunt pregătită să te îmbrățișez senin, așa cum marea mângâie nisipul cald al țărmului.

Sunt pregătită să te sărut ușor, cum soarele își scaldă florile în rouă în fiecare primăvară.

Sunt pregătită să te iubesc necondiționat, așa cum ploaia spală pământul și norii, câmpiile și orașele, împreună cu întreaga lume!

Promisiuni.

Ai apărut în viața mea ca neaua de cristal,

În nopți întunecate, și mult prea reci și triști;

Și m-ai învăluit cu totul, ca un val,

Noi doi, hoinari pustii de dragoste cuprinși...

Cu o lalea înmiresmată, ușor mi-ai dăruit

Un vis ce-n realitate s-a preschimbat îndată;

Și inima, și sufletul tu mi-ai învinuit

De o iubire ce n-o să moară niciodată...

Și când sărutul tău facută-m-a să zbor,

Ființei mele-n zori tu i-ai promis senin

Că viața îmi va fi ușoara ca un nor

Atâta timp cât eu de mână-am să te țin...

Te-am Căutat.

Ce dragă'mi e privirea ta

Ce mult mă apără de rău;

Orice aș face dau de ea

Și să respir îmi este greu..

Ah, cât de mult am vrut să văd

Doi ochi căprui, senini și blânzi;

Și pielea'ți albă de omat

Lucește scump, atunci când râzi..

Ce drag îmi este glasul tău,

Și câtă armonie'aduce,

Căci când l'aud nu mai sunt eu;

Atât e de frumos și dulce!

Ah, cât de mult am căutat

Un glas duios și sfânt,

Și câte buze'am sărutat

Aceste note căutând..

Ce drage'mi sunt brațele tale,

Și ce căldură'mi dăruiești

Prin mângâieri, fine petale

Îmi spun ce mult mă mai iubești!

Ah, cât te'am visat, iubire,

Și cât te'am răscolit prin gând;

Tu mi'ai adus doar fericire,

Umplând de dragoste al meu pământ!

Condica Blogosferei

Un proiect nou lansat de către Mostwantedblog.org ce vizează să unească blogosfera românească!

Condica Blogosferei este titlul unei cărţi, în care noi cei din MWB dorim să strângem mesajele a cât mai multor bloggeri, o carte care să fie reprezentativă pentru mediul online şi care să poată arăta cine există cu adevărat în blogosfera românească!

În Condica Blogosferei se poate semna orice blogger dornic să arate lumii întregi că el există pe harta blogosferei şi astfel blogosfera există prin articolele lui.

Cartea cu titlul “Condica Blogosferei” va fi publicată în exemplar unic, o dată la fiecare 60 de zile, începând de azi 16 februarie 2012, iar cu fiecare ediţie nouă publicată se vor adăuga mesajele celor care din diferite motive vor afla mai târziu de existenţa Condicii! Practic, va fi una şi aceeaşi carte, care doar va creşte în volum, cu fiecare ediţie nouă. Pe 31 decembrie 2012, Condica Blogosferei va fi publicată în formatul final, care să cuprindă, sperăm noi, numele şi mesajele a cât mai multor bloggeri!

Orice blogger care doreşte, poate apărea în Condică! Pentru a face parte din acest proiect, trebuie să trimiteţi un mesaj la adresa de e-mail grupmwb@gmail.com, care să cuprindă:

1. numele complet sau doar prenumele
2. pseudonimul online, dacă există
3. oraşul şi ţara
4. titlul şi adresa blogului
5. o scurtă descriere a blogului, precum şi un mesaj pentru toţi ceilalţi colegi de breaslă, dar şi pentru cititori!

Deşi Condica Blogosferei va fi doar în exemplar unic, oricine doreşte să aibă o copie o va putea avea, fiind nevoie doar de un mesaj la aceeaşi adresă menţionată mai sus (detaliile de primire urmând a fi discutate cu fiecare blogger în parte)! Condica Blogosferei va avea şi o ediţie în format video, pentru a arăta tuturor mesajele bloggerilor pentru lumea întreagă!

Începând de azi Condica Blogosferei este o carte a tuturor bloggerilor, mici sau mari, celebri sau mai puţin celebri, din orice nişă de activitate! Atenţie însă, vor fi acceptate doar bloguri, nu alte site-uri sau pagini de promovare ale blogurilor!

Autorii şi membrii MWB, precum şi orice alt blogger care doreşte să ajute la promovarea Condicii Blogosferei, sunt rugaţi să preia acest articol integral prin copy&paste şi să-l publice pe blogul personal.

La multi ani, Liviu!

La multi ani, Liv!! >:d<

And if you'll die...

“Just walk away... just say goodbye...” 

 

Au fost momente în trecut care m'au făcut să cred că visele uneori ajută. Momente când vedeam cum toate veneau de la sine și se întâmplau ca în acțiunile minții mele nocturne.

De când mintea mi'a fost inundată de același coșmar dureros, sufletul mi'a luat'o razna...

Repet în gând o ultimă rugăciune, după care adorm încercand din răsputeri să fiu calmă, liniștită și odihnită. Mă cufund în perna albastruie și pufoasă, somnul mă cuprinde, și ca prin minune mă regăsesc într'un tren necunoscut, pe o cale ferată pustie și rece în compania singurelor șoapte de speranță. Nu știu unde mă îndrept, nu știu ce voi face odata ajunsă la destinație; nu știu nici măcar dacă mai sunt eu însămi sau mi'am pierdut firea pe drum undeva. Tot ce știu este că am un bilet în mână, pe care scrie cu caracter gigantic : “SPERANȚA MOARE ULTIMA”.

Cursul călătoriei se oprește brusc, simt că trebuie să cobor; dar oare sunt pregătită pentru ce mă așteaptă odata aflată afară? Pașii mei nesiguri se îndreaptă spre ușa vagonului, trenului și apoi gării. Fără dificultate trupul mă poartă la locul cuvenit, fără să'mi dau seama că mă aflu printre micile flori primăverii ale grădinii lui... Mă cuprinde o teamă, dar trebuie să am încredere până la sfârșit; cel puțin așa spunea biletul!

Fără a sta prea mult pe gânduri, găsesc intrarea cu pricina și deschid lejer. Intru și nu văd pe nimeni; oare să fie iarăși plecați? Imposibil.

Mă plimb prin micile cămăruțe din încăpere până să găsesc ceea ce așteptam poate: camera lui. Pereții plini de postere cu diferiți cântăreți rock, iar într'un colț, deasupra patului, câteva fotofrafii de familie. Mă aproprii de acestea, și încep a le studia conturul, căutându'i privirea pierdută în imaginile fără viață. Doar când mă întorc observ o femeie îmbrăcată în negru, înaltă, privindu'mă cu ochi speriați parcă. Îi zâmbesc temător și o salut, dar ea izbucnește în lacrimi. O iau ușor de mână și ne așezăm pe pat, eu încercând să o liniștesc. Mă privește din nou și duce temător mâna spre buze:

-Tu nu știi... - îmi spune. În mintea mea deja se crease un întreg scenariu, care de care mai trist, dar nicicând nu mi-aș fi imaginat ce avea să-mi spună; însă regăsesc curajul să întreb:

-Ce anume să știu? - ezit parcă să vreau să aflu, însă femeia printre lacrimi îmi răspunde: 

-El... El nu mai este...Chiar nu ai aflat? - ...
Lacrimi mari mi'au inundat chipul pe loc, eram fără cuvinte. Blocată în timp, fără a putea ieși în vreun fel, fără a putea vedea urma unei glume sau unei minciuni. Trăsăturile feței ei îmi demonstrau clar cât de grele au fost ultimele zile:

-A avut un accident... Nu s'a mai trezit deloc...

Mi'a povestit mai multe, însa cine să o asculte cu adevarat, când nici nu mai știam cine sunt și de ce toate astea... Încercam sa gasesc o explicație logică, să motivez mișcările lui și accidentul, faptul că nu mai este în viață, dar în zadar. Nimic nu l'ar fi readus înapoi. Întorcându'mă spre grădina cu flori și petale, am șezut pe marginea lacului din apropriere, aveam nevoie să fiu singură și să îmi plâng durerea, să o dau afară din mine. Însă absența lui cine ar fi vindecat'o?

Știu doar că dimineața, când somnul s'a spulberat, aveam lacrimi pe obraz și în ochi, și nici după ce am văzut că sunt încă acasă la mine iar la știri nu au fost vești despre visul meu nu am încetat să plâng. În toiul nopții aș fi vrut să dau un singur telefon, să'l rog să fie atent și să mă asigur că e bine și sănătos... O noua frică mi s'a născut în interior..însă...

Speranța moare penultima, pentru că e dragostea cea care are puterea să reziste atunci când nimic nu mai este...

Premii!

Am primit un mare si frumos premiu de la Dina, careia ii multumesc din toata inima!

:

1. Aminteste persoana care ti-a acordat premiul printr-un link catre blogul ei:
   Dina - Sanatate si Frumusete!

2. Raspunde intrebarilor care insotesc premiul!
   a. Care este produsul de machiaj preferat?
   Ador diferitele nuante albastre ale fardurilor pentru ochi; mereu am avut o pasiune pentru make up.
   b. Care a fost trend-ul preferat in anul 2011?
   Mmmh, nu prea sunt eu la moda..
   c. Care este desertul tau preferat?
   Imi place mult prajitura cu mere si scortisoara; rapida si foarte foarte gustoasa!(cine vrea reteta,sa scrie mai jos :D)
   d. Culoarea preferata?
   As spune “Albastrul PREDOMINA!”
   e. Care este prenumele tau?
   Cri Cri.
   f. Care este ultima melodie pe care ai ascultat'o?
   ALMOST HERE - Delta Goodream si Brian McFadden 
   g. Pisici sau caini?
   Pisici , doar ele.

3. Spune ceva despre tine ce nu ai mai spus nimanui pe blog.
   Scriu doar cand iubesc, iar acum am nevoie sa iubesc, pentru ca am nevoie sa SCRIU!
   
   
4. Premiaza cate bloguri crezi tu ca merita acest premiu.
   Primul premiu merge la una din persoanele cele mai importante din viata mea, prietenul meu cel mai bun Between Dreams and Reality, nu doar perntru ca scria intradevar GENIAL, ci si pentru ca ii astept mereu postarile cu sufletul la gura!
   Al doilea premiu merge la Nymphetamine , pentru ca este cea care m'a indemnat prin simplele ei postari sa continui sa scriu ceea ce simt.
   Al treilea premiu merge la Franturi de Ganduri in Pulbere de Stele, o femeie foarte speciala si sensibila!
   Si mentiunea merge la Curcubeul Viselor , pentru talentul si devotamentul cu care scrie asa frumos!
   As da premii tuturor, insa le voi pregati eu personal, pe viitor!

3. Asigura-te ca anunti proprietarii blogurilor ca au primit acest premiu.
   Asta voi face cu siguranta!

Sarbatorind pe Eminescu!

De curand,cu ocazia zilei de 15 Ianuarie , grupul Nepsis din Torino a decis sa cinsteasca printr'un mic spectacol munca de-o viata a poetului. Sa va povestesc cum a fost..

"Cu ocazia implinirii a 162 de ani de la nasterea celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu, tinerii neptici din Torino au organizat, cu binecuvantarea parintelui Lucian, o Serata Literara. In numai doua saptamani de la Anul Nou, muncind din greu, au reusit sa adune cantece si poezii pe placul tuturor; creatii care sa cinsteasca pasiunea si devotamentul pentru patria noastra, cea pentru care Eminescu si-a dat viata in fata puterii politice din acele vremuri.

Serbarea a inceput cu o scurta prezentare a vietii poetului. Apoi s-a trecut la recitarea operelor preferate ale tinerilor, printre care: O ramai, Atat de Frageda, Dormi, O mama. Au fost interpretate si cateva melodii: Mai am un singur dor, Sara pe Deal, Pe langa plopii fara sot, avand versurile scrise de GeniulPustiu al Romaniei.

 De asemenea, la eveniment au participat si cateva persoane din public, pasionate de poezie, care si-au recitat propriile creatii lirice alaturi de tineretul roman.

Acest eveniment a reprezentat totodata si o mica rampa de lansare pentru nepticii poeti si scriitori in devenire, indemnandu-i sa isi invinga emotiile si sa impartaseasca celor prezenti scrierile lor, trezind astfel in spectatori inocenta copilariei si dragostei dintai, pasiunea frageda a timpului ce trece.

Pentru a inchia seara intr-o nota de optimism, Nepsis Torino a ales cateva cantari dragi lor la chitara, menite sa reinvie in inimile tuturor amintirile ce ne leaga de meleagurile natale. Desi suntem departe, poetii si scriitorii Romaniei nu vor fi uitati!"