30 mar. 2014

În pustiu


Du-mă unde vrei, vânt slab,
Departe doar te rog să fie,
Să nu mai văd doar patul alb
Şi camera cea făr' de tine.

Du-mă-ntr-o prăpastie adâncă
Să nu mai pot ieşi în veci,
Să mă prefac că sunt stâncă,
Să treacă zile, ani cu zeci.

Du-mă-n universul fără zare
Să mă tot pierd de dorul tău
Să văd steluţe mici, agale,
Să te ţin în gândul meu.

Du-mă-n mare să mă-nnec
De amintiri, de dor şi jale,
Să ajung pe ţărmul sec
Fără de vânt şi fără soare.

Du-mă-n iad să ard de vie
Să mă pierd în negrul scrum
Să nu ştiu ce va să fie,
Şi să mă transform în fum.

Du-mă într-o lume fără viaţă
Aşa cum sunt eu fără tine,
Să uit de fericire şi speranţă
Căci de când nu mai eşti nu-mi este bine...

6 comentarii:

  1. frumoasa poezia, chiar daca la sfarsit lasa un 'gust' de tristete

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Si mie mi-a fost dor sa le scriu aici :) Si mi-e dor de multe... Multumesc, B. >:d<

      Ștergere
  3. frumosa chiar daca e trista...

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere